La acest sfârșit de săptămână, artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” vor susține două reprezentații speciale. Între acestea, „Sziklahitű Szent László”/„Ladislau, regele cel strașnic în credință”, în regia, scenariul și scenografia lui Szentirmai László. Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară și va avea premiera sâmbătă, 30 septembrie. De asemenea, duminică, 1 octombrie, se va juca spectacolul „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă.
Secția maghiară a instituției vor prezenta în 30 septembrie 2017, de la ora 11 premiera spectacolului „Sziklahitű Szent László”/„Ladislau, regele cel strașnic în credință”, în regia, scenariul și scenografia lui Szentirmai László.
Spectacolul are la bază asa numita tehnică ” Paper Theatre”, în care povestea este ilustrată printr-un joc de umbre și siluete și redă legenda Sfântului Ladislau, primul rege al Ungariei. De asemenea, partea vizuală se inspiră din vechile codexuri.
Muzica este semnată de Kötő Áron, Kocsis Tűnde este asistent regie, iar interpretarea la violină îi aparține lui Vincze Dalos Csilla. Sounddesign: Venczel Péter. În distribuție: Balogh Dorottya, Giriti Réka, László Réka, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Rekita Rozália, Domokos Szabolcs, György László,Okos Attila Akos și Urmánczi Jenő.
Vârsta minimă recomandată este de 5 ani.
Duminică, 1 octombrie, de la orele 11.00 și 12.30, sunt programate reprezentații ale spectacolului „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă.
Foarte foarte îndrăgit de generaţii întregi de spectatori, acesta respectă convenţia clasică a păpuşilor la paravan, în care copiii regăsesc detaliile poveştii consacrate. Punerea în scenă a poveştii face apel, fără menajamente, la sentimente reale, la situaţii de viaţă, la tipuri de caractere, formând astfel un bagaj emoţional şi raţional cu care copilul rămâne după plecarea din sala de spectacol.
Scenariul și regia sunt semnate de Doina Dejica, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Din distribuție fac parte Frunzina Anghel, Ionuț Constantinescu, Iulia Dinescu, Ramona Atănăsoaie și Adina Ungur.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.În cursul săptămânii viitoare, mai exact în 4 și 5 octombrie, spectacolele „Puck és a többiek”/„Puck și ceilalți” și „Mimorózart” se vor juca la Liceul Teoretic „Brassai Sámuel” din Cluj-Napoca.
Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”
Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. De asemenea, din 2006 a fost lansat programul Nocturne cu spectacole adresate adulţilor. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului.
Detalii Locație
Teatrul de Păpuși Puck | Cluj-Napoca
Județ:
Cluj County
Oraș:
Cluj-Napoca
Adresa:
str. I.C. Brătianu nr. 23