La Povestea de Duminică Seara #74 de astăzi citim împreună Oglinda Fermecată, o poveste oferită de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne.
Zânele te ademesc și încântă cu povești (cu și fără zâne) care au în comun lucruri foarte importante pentru armonie în familie: reguli de purtare frumoasă și respect pentru o viață trăită frumos.
ζ ♠ ζ
Oglinda Fermecată
A fost odată, ca niciodată, într-un ţinut îndepărtat o prințesă răsfățată. Deşi avea cel mai frumos castel, cea mai frumoasă grădină de flori și o priveliște minunată, ea nu reuşea să se bucure de nimic: nici de jucăriile ei, nici de cărţi, nici de hainele cele minunate. Dimineaţa se îmbrăca și se aranja, dar până seara se schimba de șapte ori întrucât nu-i plăceau niciodată hainele ei. Se plictisise și de bijuteriile ei scumpe și nimic nu o mai mulțumea. Mergea de colo-colo dând ordine, vorbind urât și repezindu-şi slujnicele. Nu-i plăcea să aibă companie și până și câinii și pisicile din curtea castelului fugeau de ea când o vedeau prin preajmă.
Dar iată că într-o zi, o vrăjitoare bătrână a adus la palat o oglindă. Se spunea că este o oglindă vrăjită, care te poate arăta așa cum ești în întregime, la trup și la suflet. A fost așezată cu mare fast într-o cameră goală, chiar în mijloc. Era foarte subțire și uşor transparentă. Chiar și rama părea ca e doar un abur în jurul oglinzii. Era deosebit de frumoasa. “Ce dar minunat!” gândi prințesa, însă imediat adaugă cu voce tare, pe un ton răutăcios: “Sper să nu mă plictisesc imediat de ea!”
A plecat în camera ei, şi-a ales o rochie, s-a împodobit cu toate bijuteriile pe care le avea. Şi-a potrivit și coronița cea nouă și a pornit spre oglindă, să se vadă cât de frumoasă este ea în realitate.
Deschise ușa, păși încet-încet, cu spatele, până în mijlocul camerei. Ca să fie surpriza și mai mare, inchise ochii, apoi se răsuci si se privi cu un zâmbet încrezut.
Dar vai, ce aratăre era în oglindă! Era o fetiţă desculță, zdrentăroasa, fără urmă de bijuterii sau ceva elegant. Părul îi era cenuşiu și fața urâtă și încruntată. Asta era adevărat, căci de îndată ce văzuse reflexia oglinzii, se încruntase și se făcuse foc și pară de supărare. Ea, care era gătită ca o prinţesă, să arate în halul acela?! Mai verifică încă o dată că are bijuteriile la mâini și coroana pe cap. “Nu se poate așa ceva, asta este o bătăie de joc – pufni ea – și cine a adus așa oglindă stricată trebuie să fie pedepsit!” zise ea mânioasa și o luă la fugă, afară din castel, apoi pe stradă, să o găsească pe vrăjitoarea care îi făcuse acel cadou atât de nepotrivit.
Îți recomandăm: Piticii Care Se Certau. Poveste Terapeutică de Florina Bumbaru
În goana ei, prințesa nu şi-a dat seama cât de mult se îndepărtase de castel. Nu mai recunoştea nimic în jur, nici străzile, nici casele. Vedea o lume pestriţă, oameni care se uitau ciudat la îmbrăcămintea ei. În fugă, s-a împiedicat și a căzut de câteva ori, şi-a pierdut coronița și bijuteriile, iar rochia îi era acum foarte murdară. A mai mers ceva vreme, fără să ştie încotro. Se făcuse seară și ea rămăsese pe străzi, cuprinsă de frig și de foame și nu știa ce sa facă. Din întâmplare, s-a oprit în fața unui atelier de croitorie. O doamna tocmai ieşea de acolo și, văzând-o rătăcită, a poftit-o în casa ei. Prințesa o recunoscu. Era tocmai croitoreasa castelului, aceea care-i cosea toate rochiile. Inițial s-a bucurat ca vede o figură cunoscută și s-a gândit ca îi va da imediat ordin să o ducă la castel, dar apoi i s-a facut jenă să spună ca ea e prințesa, fiindca se purtase foarte urât cu croitoreasa, de fiecare dată: îi aruncase rochiile, zicând că nu-i plac, nu mai voia să-i achite banii care i se cuveneau și îi vorbea foarte urât. Iar acum nu-i venea să creadă că tocmai croitoreasa era cea care o salvase de pe strada. A spus repede că nu este de prin părțile acelea și ca s-a ratăcit; a rugat-o să o ducă la castel, căci are acolo o treabă. Dar pentru că croitoreasa era ocupată cu noua garderobă de primăvara a prințesei și era deja în întârziere, aceasta i-a spus că nu o poate duce acum, căci orice moment în care nu lucra o putea costa scump. Și cum prințesa nu era deloc înțelegătoare, nu putea sub nicio forma să întârzie cu comanda. Dar i-a promis că atunci când se va duce, o va lua cu ea. Și între timp, a rugat-o să învețe și ea să coasă, căci tare i-ar fi de folos puțin ajutor. Prințesa nu era foarte încântată de ceea ce fusese rugată, dar nici nu putea să refuze – era mulțumită că avea unde să stea și ce să mănânce și că nu cutreiera singură pe străzi.
A rămas așadar la femeia aceea și zilele au trecut una câte una. A învățat să coasă, a văzut că e o muncă grea și a început să aprecieze broderiile de pe rochiile ei. A avut grijă de animalele din curte, s-a împrietenit cu ele și a început să le iubească. Au fost vreo două dăți când niște cliente mai avute i-au vorbit urât la atelier, crezând că era doar o slujnică nepricepută; a aflat cât de inconfortabil era pentru ea când alții îi vorbeau atât de urât. Pe nesimtite, prințesa cea cu toane devenise o fată mai veselă, care muncea cu drag, îngrijea animalele și făcea orice treabă era nevoie.
Citește și: Cum Intervenim în Situaţii de Bullying. Soluţii Concrete pentru Copilul Agresat şi pentru Agresor
Dar iată că s-a împlinit termenul pentru livrarea rochiilor la palat. Croitoreasa îi mărturisi că era foarte încântată de hainele făcute, dar că în același timp era și foarte temătoare la gândul că prințesa din nou nu le va aprecia, va rupe câteva rochii și probabil nu îi va plăti toată munca. Prințesa se necăjea tare când o vedea așa și o asigura că prințesa nu va mai face așa, ci cu siguranță va primi cu bucurie toate rochiie, însă nu reuși să o convingă. O porniră amândouă spre palat pe jos, încărcate de bagaje.
Au fost poftite în sala aceea cu oglinda fermecată, să aștepte pânp avea să soseascp și prințesa. Nimeni nu o mai văzuse de ceva vreme, dar nu își făcuseră griji, ci erau fericiți că scăpaseră de ea o vreme. Probabil că era în camera ei, stricând lucruri…
Vezi și: 10 Animații Super Creative şi Expresive Film Bilder
“Ah, iată și oglinda aceea de la care a început totul” spuse prințesa în gând, și porni să o mai vadă o dată. Și-a amintit de vrăjitoare și de goana ei nebună pe străzi, în încercarea de a o prinde și a o pedepsi. Acum era liniștită, nu mai avea gânduri de răzbunare. Învățase multe lucruri cât fusese plecată și chiar era recunoscătoare pentru tot ce se întâmplase. Așa că se opri în fața oglinzii, iar dacă data trecută, când era așa de gătită se văzuse numai în zdrențe, se gândea că acum, cu rochia aceea cenușie și fără nici o bijuterie pe ea, va fi cu adevărat un dezastru. Dar, ce să vezi! Oglinda o arăta acum ca pe o adevărată prințesă! Avea o rochie noua sclipitoare, podoabe și coroniță pe cap! Acum oglinda o recunoaștea ca prințesă, chiar dacă hainele nu o mai arătau.
I-a mărturisit atunci și critoresei că ea era prințesa, i-a mulțumit pentru tot, i-a plătit rochiile înzecit și i-a mulțumit pentru fiecare în parte. Și ea cususe la broderii și știa acum să le prețuiască, și i se păreau minunate.
Din acea zi totul s-a schimbat: a devenit bună cu toată lumea din castel și nu-i mai jignea, le vorbea frumos și le mulțumea că o ajută. Se împrietenise cu animalele din curte și chiar începuse să ajute la grădinărit și la ce tot ce mai era nevoie. Devenise acum atentă la ceilalți și se interesa ca toată lumea din ținutul ei să trăiasca bine. Acum da, era o adevărată prințesă și oglinda o arăta astfel în fiecare zi!
Sfârșit
Citește și: Umbrela Magică. Poveste Terapeutică de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
ζ ♠ ζ
Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne te ademenesc și încânta cu povești (cu și fără zâne) care au în comun un lucru foarte important: reguli de purtare frumoasă și respect pentru tot ce ne înconjoară, pentru o viață trăită frumos – ele compun un mic “îndrumar” de bună purtare, pentru copii mai mici, mai mari sau foarte mari (căci în fiecare dintre noi există un copil, nu-i așa?).
Citeşte mai multe poveşti deosebite pe ŞcoaladeZâne.ro.
Reproducerea parţială sau totală a textului se poate face doar cu permisiunea scoaladezane.ro.
