Tapusele - realizam activitati educativ-creative destinate celor mici si celor mari, pentru un timp calitativ petrecut în familie.
Cine suntem și ce facem?
Suntem o asociație non-guvernamentală ce invită copiii să-și petreacă timpul liber cât mai creativ și mai plăcut. Gândim activități, spectacole, ateliere și petreceri care au rolul de a îi stimula pe cei mici să comunice mai bine, să aibă încredere în ei, să-și dezvolte imaginația și, mai ales, să descopere ce le place. Credem în puterea timpului calitativ petrecut în familie și, în acest sens, vă invităm la programele noastre!
Ce înseamnă Tăpușele?
De ce Tăpuşele şi nu altfel, ce înseamnă acest cuvânt? Denumirea pe care ne-am ales-o nu este una întâmplătoare. În primul rând ne-am dorit să nu sune banal, apoi să fie uşor de ţinut minte şi să aibă legătură cu universul copilăriei. Tăpuşele este un regionalism, iar semnificaţia sa este aceea de palme, de mânuțe care bat voios. Puțini știu că tăpușelele sunt sursa de inspirație a multor cântece și poezii pentru copii, din Basarabia.
Tăpuşele, tăpuşele,
Mititele, frumuşele
Cine va juca cu ele
Va primi şi bombonele!
Viziunea noastră
Sprijinim copiii să devină încrezători în propriile capacităţi, să fie veseli, inventivi, spontani şi inteligenţi. Realizăm activități educativ-creative destinate celor mici și celor mari, pentru un timp calitativ petrecut în familie.
Echipa Tapusele
Nicoleta Rusu
Inițiatoarea și coordonatoarea asociaţiei Tăpuşele
Absolventă a Academiei de Arte, Facultatea de Teatru şi Film, secţia Actorie din Chişinău și actor profesionist la Teatrul Ion Creangă din București, Nicoleta a jucat numeroase roluri dedicate celor mici.
Pe scena Teatrului Ion Creangă, o puteți urmări în spectacole precum “Războiul bucatelor”, “Cartea junglei”, “Inimă rece”, “Când jucăriile spun pa!”, “Alb şi Negru” şi “Dulapul cu vise”.
Persoană veselă și creativă, Nicoleta, s-a simțit mereu atrasă de activitățile destinate copiilor foarte mici, de conceptual de educație timpurie. În acest sens, a participat la o serie de workshopuri în Belgia şi Germania, în vederea specializări în domeniul realizării de producţii teatrale destinate categoriei de vârstă 0-6 ani și nu numai.
Colaboratori
Andreea Bolovan
„Pentru mine arta pentru copii este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le poti face. Am terminat Facultatea de Actorie dar si cea de Teatru de Papusi si fac spectacole si ateliere pentru tineri si copii de aproape 5 ani.
Lucrand pentru copii poti avea acces la un univers foarte bogat sii plin de surprize foarte frumoase!”
Ana-Maria Calița
- Studii: Masterat : Teatru de Animatie, UNATC “I.L. Caragiale”
- Facultate: Artele Spectacoluli, Papusi-marionete, UNATC “I.L.Caragiale”
Iubesc copiii, imi place sa lucrez cu ei si sa fiu in preajma lor. Activitatea mea alaturi de ei a inceput din 2008 si creste in fiecare zi tot mai mult.
Motto: “Copiii te fac sa iti doresti sa iei viata de la inceput”
Muhammad Ali
Andreea Ionescu
Studii:
- UNATC I.L CARAGIALE – Arta Actorului – Papusi si Marionete
- Master: Teatru de Animatie