Primăria Sectorului 6 a semnat recent cu rectorul Politehnicii un protocol prin care publicul larg va avea din nou acces în marele campus al Politehnicii din București. Primarul a precizat că măsura în care parcul va rămâne deschis ține de comportamentul vizitatorilor și de respectarea programului de vizitare.
Programul de acces:
- Luni – Vineri: 6:00-8:00 și 17:00-22:00;
- Sâmbătă & Duminică: 6:00-22:00;
În vacanța de vară dar și în vacanțele intersemestriale programul va fi de luni până duminică, în intervalul 6:00-22:00.
Accesul se va face prin poarta de acces Splai (Splaiul Independenței nr 313) și prin poarta acces Iuliu Maniu (Iuliu Maniu nr 6).
Pe porțile pietonale Gang Metrou (Bd. Vasile Milea), Poartă Precis- Stație STB (Bd. Iuliu Maniu nr 6) și Ec. Cezărescu, accesul va fi permis doar angajaților și studenților universității în baza legitimației, după programul luni-vineri, în intervalul 7:00 – 21:00.


Reguli stricte de respectat:
👉 Vizitatorii nu pot intra în Parcul Politehnicii cu biciclete, trotinete, scutere. Excepție la această regulă o reprezintă cei 8 kilometri de alei auto din cadrul campusului. deci nu și pe cele pietonale și pe spațiul verde;
👉 Nu este permis accesul cu animale de companie!
👉 Evident că sunt interzise băuturile alcoolice, substanțele toxice sau armele de foc.
👉 În parc nu pot veni la picnic, grătar, plajă, nu pot distribui materiale publicitare sau afișe;
👉 Cetățenii au obligația de a nu deteriora spațiul verde și mobilierul urban.
”O spun din capul locului: de comportamentul vizitatorilor va depinde dacă acest loc plăcut din Sectorul 6 va rămâne deschis pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Discuțiile pe care le-am purtat în ultimul an și jumătate cu conducerea Politehnicii nu au fost simple și a fost nevoie să vin cu garanții clare că Universitatea și procesul de educație nu vor avea de suferit. De aceea, respectarea regulilor nu este negociabilă și fac apel la dumneavoastră: de comportamentul vizitatorilor va depinde dacă acest loc plăcut din #Sectorul6 va rămâne deschis pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Vă rog să respectați programul și normele de comportament!” a declarat primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Cei care aleg să intre cu mașini/scutere/motociclete vor trebui să plătească tariful de intrare.

