Piața Țărănească de Primăvară la Muzeului Ţăranului Român | 1-3 Martie

01-03 Martie 2024
București

Asociația Urban Events vă invită în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din 1 până în 3 martie 2024, la Piața Țărănească de primăvară.

Aşa cum cere tradiţia la “Piaţa Tărănească”, toate se iau pe degustate, iar cei mai priceputi meşteri şi artizani din toate zonele tării vor fi prezenţi cu obiecte felurite.

Producători din toate zonele țării vă așteaptă cu produse de post și de dulce: suc de mere, cătină și aronia, dulceţuri, , brânzeturi, , prăjituri de casă, ciocolată, turtă dulce și covrigi, baclavale și specialități turcești, fructe, poame și legume, plăcinte , kurtos kalacs și langoși, miere şi produse apicole, verdețuri de sezon,, țuică de la Cuca și fel de fel de bunătăți, toate pe degustate, cum cere tradiția la Piața Țărănească!

Nu lipsesc preparatele gustoase pregătite la fața locului de bucătari pricepuți: sărmăluțe cu mămăliguță de post și de dulce, fasole la ceaun cu salată de ceapă roșie, ciuperci cu brânză de burduf, bulz ciobănesc, borș de pește, saramură de crap, păstrăv la grătar, lipii și fel de fel de bunătăți.

Meșteșugari şi tineri artişti din toată ţara vor fi prezenţi cu: mărțișoare, icoane, ceramică, păpuşi,obiecte din lenm, , bijuterie tradiţională şi de autor, săpunuri de casă, cosmetice naturale, ii şi straie ţărăneşti, feţe de masă, ştergare şi fel de fel de ţesături, sticlă, lână împaslită, tablouri și felicitări, pernuţe și decorațiuni din lavandă, decorațiuni din piele, sticlă și metal și multe obiecte felurite, lucrate cu talent și dăruire, numai bune de dăruit de mărțișor .

Colecționarii aduc lucruri vechi, cu povești și de poveste, din lăzile de zestre: ii vechi din toate zonele țării, fote, vâlnice, catrințe, covoare țesute, mobilier țărănesc și unelte din gospodăria țărănească, cărți, monede, bijuterii, sfeșnice, ceasuri, mobilă, statuete, vederi, tablouri, jucării și multe altele pentru iubitorii de artă.

───────── ꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷ ────────

───────── ꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷ ────────

Vă aşteptăm de vineri până duminică, între orele 10, 00 si 18, 00 să târguiţi la “Piaţa Ţărănească de primăvară”, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Intrarea este liberă!

📍Muzeul Național al Țăranului Român – Vezi pe hartă/traseu

TOATE EVENIMENTELE


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Sursa: https://www.facebook.com/events/746343787559518/

Detalii Eveniment

Perioada:
01-03 Martie 2024

Ora incepere:
10:00

Ora terminare:
18:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL