🧺 Duminică, 15 octombrie, ora 14:00, organizăm o nouă ediție a picnicului nostru feminist, în cadrul căruia vom juca un board game (keep cool), care va fi ghidat de către Ilinca.
🌡️Keep cool este un joc de societate (6-12 persoane), despre schimbările climatice, economie și negocieri. Pe parcursul jocului participantx vor reprezenta diferite regiuni ale lumii și vor deține puterea de decizie asupra propriei economii și impactul asupra climei.
🌿 Locația va fi în parcul La Balenă, lângă Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, strada Titu Maiorescu numărul 7, unde vă așteptăm să veniți cu o păturică (sau fără).
♀️ Picnicurile noastre sunt evenimente de cunoaștere, prin care încercăm să aducem împreună persoane ce își doresc un spațiu sigur de discuții pe teme de feminism (dar nu numai), și în care să se simtă în largul lor, fără a le fi constant invalidate părerile și trăirile.
⚧️Aceste picnicuri au fost special gândite pentru cele și cei dintre noi care simt nevoia unui spațiu de socializare sigur, în care să se simtă în largul lor, și care doresc să cunoască persoane noi, cu valori în comun.
🏳️🌈🏳️⚧️ Ne dorim ca picnicurile noastre să fie cu adevărat un spațiu incluziv și sigur pentru toată lumea, indiferent de orientare sexuală, romantică sau identitate de gen, și vrem să ne oferim suportul și solidaritatea pentru comunitatea queer din Iași, în orice fel putem. ✊
Dacă doriți să ne susțineți în lupta contra sărăciei menstruale, puteți aduce donații și la picnic:
1. Donații în produse de igienă menstruală
🩸 Absorbante ambalate individual
🩸 Șervețele intime/hârtie igienică umedă
🩸 Șervețele nazale
2. Donații în bani
3. Un like/follow/share pe pagină
Vă așteptăm cu drag! ☀️
💜Vrem să menționăm că participarea la picnic este liberă/gratuită.
📍Parcul Titu Maiorescu – zona La Balenă – Vezi pe hartă/traseu
⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!
Sursa: https://www.facebook.com/events/287029170793375/