Doi Pitici, unul mai Verde unul mai Roșu. Locuiau amândoi într-o gradină de flori sau mai bine zis se certau și se împungeau întruna!

Abia deschidea ochii Piticu’ Verde, că cel Roșu îi striga mândru cu stropitoarea goală:
– Florile mele o sa înflorească primele!

Piticu’ Verde mârâia și se umfla de supărare. Întorcea spatele și se apuca să strângă toți ciorapii roșii de pe jos pufnind în urma lui:
– Bine că uzi tu florile… dar eu sunt mai harnic decât tine!

Venea Piticu’ Roșu cu un sac plin de conuri și îl trântea mândru în mijlocul casei:
– Da dar eu aduc provizii în casă! Ia uite ce de conuri am strâns! Tu nu găsești nimic!
Ba câteodată venea chiar și cu un porumb uriaș în spate, lăudându-se:
– Dacă nu aș fii eu, vai de tine și de fesul tău verde!

Piticu’ Verde tăcea și se umfla ca un balon de invidie! Învârtea furios cu o lingură lungă într-o oală mare. Îi trântea pe masă un bol cu dulceață de trandafiri și bodogănea:
– Nu știi tu să faci așa o dulceață ca mine!
– Ba bine că nu! Mare scofală o dulceață … și Piticu’ Roșu se ridica furios de la masă și se ducea să-și numere bănuții de aur.

Scotea borcanul cu monede și-l zdrăngănea în fața Piticului Verde:
– Haha eu am mai mulți bani ca tine!

Îți recomandăm: 5 Super Animații Scurte despre Bullying

Piticu’ Verde se uita lung la borcanul lui gol. Nu știu cum se făcea dar numai Piticu’ Roșu găsea mereu monede strălucitoare.

Când ieșeau la plimbare, Piticu’ Verde zici că era în altă lume. Rămânea lipit de câte-un fir de iarbă și vorbea cu toate gâzele și vrăbiuțele. Se cocoța până în copaci, număra puii și ouăle din cuiburi, vorbea cu veverițele apoi se agăța de câte o frunză călătoare și își dădea drumul în jos! Își saluta toți prietenii în zbor și râdea cu gura până la urechi! Pe drum, cânta vesel, pupa toate florile și dădea bobițe verzi la broscuțele din lac.

Piticu’ Roșu pocnea de invidie că el nu are prieteni și nu e băgat în seamă așa că se făcea că are treabă să caute monede.

Se întorceau amândoi acasă și se împungeau și mai tare unul pe altul!
– Tu nu ai strâns monede ca mine… râdea Piticu’ Roșu și agita borcanul.
– Tu nu ți-ai făcut prieteni ca mine… răspundea cu ochi mici și Piticu’ Verde.

Se urmăreau, se cățărau pe ciuperci și se îmbrânceau unul pe altul.
– Sunt mai rapid ca tine! o lua la fugă Piticu’ Roșu.
Se arunca pe bicicleta roșie zburătoare și gonea ca săgeata!
– Nu mă prinzi! Nu mă prinzi! Pedala și se uita în urmă Piticu’ Roșu!
– Am să-ți sparg borcanul! Am să-ți iau toți banii! Alerga furios Piticu’ Verde după el.
– Haha tu nici nu știi să mergi pe bicicletă! se umfla de râs Piticu’ Roșu din vârful bicicletei!
– Da dar eu am găsit o ciocolată! Il prindea vesel din urma Piticu’ Verde, flutura mândru o bucățică neagră de ciocolată și apoi o mesteca fugind după bicicleta roșie!
– Ajung primul la băiță și consum toată apa, mârâia pofticios Piticu’ Roșu care se făcea că nu vede ciocolata și pedala și mai tare!

Lăsa bicicleta în grădină, fugea zdrăngănind borcanul cu monede și sărea direct în cada cu apă caldă!
– Am să-ți leg picioarele cu ață verde! venea după el gâfâind Piticu’ Verde.

– Mă faci să râd! Tu nici nu poți să ții în mână un fir de ață! Nici măcar nu știi să coși, toate hainele tale sunt găurite!
– Ahaa las’ că le găuresc eu pe ale tale! lua foarfeca Piticu’ Verde!
– Atâta-ți trebuie! sărea ca ars Piticu’ Roșu din baie și fugea după foarfecă, cu apa șiroind pe el și alunecând prin casă!

Citește și: Mami, Nu Pot! Soluţii pentru a Ajuta Copilul să Treacă de la Neputinţă la Încredere

Si așa continua toată seara, certându-se și luptându-se care știe și care poate mai mult!

La ora de desen, Piticii se așezau la masă: unul cu un creion verde, celălalt cu un creion roșu. Față în față, ochi în ochi, își ascuțeau creioanele mai repede, din ce în ce mai repede de săreau vârfuri și praf în sus. Începeau să deseneze cu viteză dar se uitau doar la foaia celuilalt!

Nici nu începeau bine că Piticu’ Roșu îi înhăța creionul verde:
– Oricum tu nu știi să desenezi, dă-mi mie creionul tău verde!
– Ohh ba nu! Nu ți-l dau! Ținea cu putere Piticu’ Verde creionul lui, trăgea cu forță Piticu’ Roșu până ce Piticu’ Verde i-a dat drumul și Piticu’ Roșu a căzut de pe scaun și s-a rostogolit cu fundu-n sus!
Piticu’ Verde a sărit imediat, i-a luat toate foile și a mototolit toate desenele!

Dar era seară și erau amândoi erau prea obosiți să se mai certe. Cu desenele rupte și inimile goale, se așezau fiecare în pătuțul lui, oftând în întuneric. Cu vocea adormită, unul dintre pitici căsca somnoros:
– De la fereastra mea se vede luna…
Iar celălalt pitic îngâna: Ba de la fereastra mea…

Adormeau triști și visau fiecare în pătuțul lui și nu se mai auzeau unul pe celălalt!

Piticu’ Verde suspina în vis: “Orice fac e greșit … Nu sunt bun de nimic, nimeni nu mă vede …” Iar Piticu’ Roșu, șoptea în visul lui: “Oricât de multe lucruri fac, tot nu e deajuns, nimeni nu mă vede … ”

Doar aripile unui Fluturaș se auzeau fâlfâind și zburând când la unul când la altul.
– Câștigă cine lasă primul sabia jos!  șopti încet Fluturașul.

PAGINA URMĂTOARE