La Povestea de Duminică Seara #36 de astăzi citim cea de-a patra parte a seriei Poveştile Ewei de Mihaela Coravu, fondatoarea ”Terapiei cu povești”, un proiect care promovează terapia subtilă de explorare a subconștientului și vindecare a posibilelor fobii și convingeri negative, prin povești.
Terapia lucrează atât în mod pasiv, prin lectura poveștilor pe diverse teme generale, cât și activ, prin crearea de povești personalizate. Într-o abordare nouă în România, terapia cu povești vine cu o concepție unică prin crearea unor povești originale. Poveștile conțin tehnici de Programare Neuro Lingvistică utile pentru depășirea unor blocaje mentale, contribuind la dezvoltarea armonioasă și echilibrată între mental și emoțional, propunând modele și soluții la provocările vieții contemporane.
–
ζ ♠ ζ
–
Poveștile Ewei
–
Vino în lumea poveştilor fermecate, o lume în care vei face cunoştintă cu Ewa, o fetiţă de opt ani care poate comunica cu animalele.
Citeşte partea a treia: Poveştile Ewei: Cap. 2. Puiul de Castor. Încrederea în sine. Poveste terapeutică NLP de Mihaela Coravu [+6 ani]
–
Cap 3. Strixy, purcelușul spinos.
Comunică, nu te izola, exprimă-te, iubește-te
–
A fi diferit nu e un lucru rău. Fiecare e valoros în felul lui. Comunică, nu te izola, exprimă-te, iubește-te.
Zilele în Palo Santo, orășelul lor de lângă ocean, treceau pline de lumină și culoare pentru copiii de aici. Deși familiarizați cu tehnologiile moderne, copiii din Palo Santo preferau să-și petreacă timpul în natură, să alerge, să se joace pe plajă, în parcuri, să descopere viața sub diversele ei forme. Turiștii care veneau aici se mirau mereu de energia și veselia copiilor, de obrajii lor îmbujorați de la alergat, de zbenguiala lor continuă și de buna dispoziție. Ademeniți de frumoasele locuri, în orășelul lor se mutaseră în timp, familii venite din întreaga lume. Chiar în clasa Ewei de exemplu, erau copii veniți din cel puțin 4 colțuri ale lumii. Pe străzile din oraș întâlneai asiatici, africani, insulari, europeni și americani. Toți acești oameni aduceau și mai multă culoare locului, făcându-l plin de viață, de evenimente și activități noi în fiecare zi. Nu puteai să te plictisești în acest loc nici să vrei!
Sâmbăta aceea fusese programată de către dl. SatNam ca zi de distracție cu copiii la Wildlife Rescue Center, locul unde el lucra ca medic veterinar. Nu se săturase deloc de acel loc pentru că își iubea meseria. Dl. SatNam era mai tot timpul la Centru în legătură cu vreun animal rănit, o pasăre, mereu exista câte o urgență. Tatăl Ewei era atât de pasionat de meseria lui și făcea totul cu atâta grijă și dragoste pentru animale, încât era iubit deopotrivă atât de animale cât și de oameni. Ewa crescuse toată viața ei printre animale și dacă ar fi trebuit să mulțumească cuiva pentru legătura ei specială cu animalele, pentru dragostea, compasiunea și dorința de a le ajuta, acea persoană era cu siguranță tatăl ei.
Sâmbăta aceea era însă programată doar pentru distracție, Centrul oferea pe lângă posibilitatea vizitării lui, excursii la cascadă, caiac pe lac, promenadă pe Esplanada Suspendată, climbing, tiroliene, ateliere de împletit liane ( aveau o cerere continuă de liane pentru maimuțele centrului care se distrau foarte bine), voluntariat pentru îngrijirea sau supravegherea puilor, foc de tabără…
Pentru prima oară, cele doua familii, SatNam și Leonhard se întălneau în formulă completă . Părinții se împrieteniseră și ei între timp, iar copiii petreceau tot mai mult timp împreună. Cei mari, Adam și Enya aleseseră să plece în excursia organizată de Centru, iar Clara optase pentru început o vizită la atelierul de împletit liane. Fiind cea mai mică, rămăsese cu adulții. Ewa și Silvan fuseseră deja la tiroliană și urmau acum să dea o mână de ajutor la ”Creșa & grădinița animalelor”.
– Hai Silvan, să vezi ce drăguți sunt puii! zise Ewa și alergă spre zona Baby Animal Nursery.
Silvan o urmă în fugă, curios. Nimeni nu rezista drăgălășeniei puilor. Micuții orfani erau crescuți de către îngrijitori o perioadă de timp, apoi se încerca acomodarea lor cu alți pui. Unii pui aveau norocul să fie acceptați de alte familii, alții rămâneau în Centru până când puteau fi eliberați în zona protejată.
La creșa animalelor, voluntarii hrăneau puii cei mici cu biberonul, pregăteau mâncarea pentru cei mai mari, reparau jucării și amenajau adăposturile. Când Silvan ajunsese lângă Ewa dădu cu ochii de un pui de nevăstuică agitat, cu boticul fremătând.
Citeşte şi: Omul cel rău. Poveste de Alina Nelega, ilustrată de Ráduly Melinda
– Probabil îi este foame, zise Silvan. Mă ocup eu de el ! Și merse spre îngrijitori, cerând să îi dea cele necesare puiului de nevăstuică.
Ewa stătea lângă țarcul unde erau lăsați să se joace o familie de porcușori spinoși. Într-un colț, un pui de spinos stătea retras, cu țepii strânși și boticul jos, lipit de gard. Ewa merse spre el și îi spuse.
– Pst! Bună! Eu sunt Ewa. Tu cine ești?
Puiul de spinos ridică mirat ochii spre Ewa și spuse:
– Cu mine vorbești?! Eu sunt Strixy.
– Ce faci, Strixy? De ce stai aici și nu te joci cu ceilalți pui?
– Nu vor să se joace cu mine, suspină Strixy.
– De ce? întrebă Ewa intrigată.
– Ei se cunosc mai demult, unii sunt chiar frați. Eu am ajuns la Centru singur și până acum am fost la creșă. Dar am crescut, și cei de la creșă m-au pus cu cei mai mari. I-am auzit vorbind că sperau ca familia de aici să mă adopte. Dar ei nu mă vor, probabil că sunt tare urât.
– Ce spui tu, Strixy? exclamă Ewa. Ești cât se poate de frumușel!
– Suuunt? făcu Strixy uimit. Atunci de ce nu se joacă cu mine? Cred că sunt foarte diferit de ei, asta e. Dacă aș fi ca ei, ne-am fi împrietenit până acum. Ceva e în neregulă cu mine știu, oftă Strixy.
– Ce prostii vorbești! exclamă nervoasă Ewa.
Intre timp Silvan se apropiase de ei cu puiul de nevastuică în brațe, hrănindu-l cu biberonul.
– Ce se întâmpla? zise el.
– Uită-te la purcelușul ăsta spinos, zise Ewa. Ți se pare urât? Ți se pare că ar fi ceva cu el în neregulă?
– Nu, e chiar drăgălaș, deși mi se pare un pic supărat. Ce are? zise Silvan.
– Crede că e ceva în neregulă cu el pentru că ceilalți nu se joacă cu el, făcu înciudată Ewa.
– O, nuu, mititelule, zise Silvan. Nu crede asta!
– Craa – craaa, făcu o cioară cocoțată pe gard care asistase la toată conversația. Păi dacă era așa, pe mine nu m-ar fi iubit nimeni niciodată ! Ha ha. Ce idei avem când suntem mici! zise ea.
– Oh, făcu Ewa ușor luată prin surprindere. Nu v-am văzut, doamnă cioară.
– Crow, încântată de cunoștintă, zise cioara.
– Doamna Crow, mă bucur de cunoștință. Se pare că mă cunoașteti deja, spuse Ewa. Să ghicesc: de la Alma?
– Craa – craa, confirmă cioara. Se pare ca micuțul ăsta are nevoie de ajutor…
– Ce aveți toți cu mine azi? strigă Strixy. Chiar trebuie să râdeți de mine?
– Dar nu râdem de tine, Strixy! spuse serioasă Ewa. Cum să te convingem? Uite, nici eu nu mi-am făcut prieteni imediat când am ajuns la grădiniță prima oară. Suntem diferiți, dar nu e nimic în neregulă cu asta. Ce-ar fi ca toți să fim la fel? Fiecare are ceva al lui și asta e bine pentru ca fiecare suntem speciali în mod diferit.
– Craaa, făcu cioara. Bine zice Ewa, ascult-o puștiule. Nimeni nu se prăpădește de dragul meu, dar asta nu înseamnă că nu am reușit în viață. Am întâlnit păsări de toate felurile, nu m-am înțeles eu cu toate, dar am găsit până la urmă pe cele care mi-au devenit prietene. Fiecare are prietenii pe care și-i merită, puștiule.
– Mă simt atât de singur, suspină puiul. Aș vrea să am și eu un prieten cu care să mă joc.
– Și vei avea, Strixy, o să vezi, spuse Ewa. Spunea bine doamna Crow ce spunea. Dar pentru asta, nu te izola de ceilalți. Cum o să-ți faci prieteni dacă stai deoparte? Cum o să cunoști pe cineva care îți va deveni poate cel mai bun prieten, zise Ewa aruncând o privire furiș lui Silvan, dacă te ferești de ceilalți?
