Puterea relațiilor la Cluj Napoca cu Otilia și Gáspár

Saturday 21 November 2015
Cluj-Napoca

 

Puterea relațiilor. Călătoria de la vină către vulnerabilitate și vindecare cu Otilia și Gáspár.

Revoluționara conferința care a adus împreună peste 350 de români la București, va fi susținută de Otilia Mantelers, Parenting by Connection Instructor, și Gáspár György, psiholog clinician, și la Cluj pe 21 noiembrie.

 

 

 

Evenimentul este unul regional, fiind asteptați să participe aproximativ 300 de părinți și specialiști din toate județele Ardealului. La inceputul anului viitor, “Puterea relațiilor” va ajunge și în Moldova.

În secolul vitezei pe cât de aproape suntem de conectarea online, pe atât de departe suntem de conectarea cu noi înșine. Trăim o perioadă cu multe provocări relaționale și profesionale, iar vindecarea constă în a învața să ne raportăm într-o manieră umană față de noi înșine și cei dragi nouă“, declară Gáspár György, președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, completând că “avem nevoie să înțelegem mai bine emoțiile, inclusiv vina și rușinea, să ne acceptăm vulnerabilitatea și să ne asumăm angajamentul pentru vindecare. În lipsa acestui proces de creștere psihologică și relațională, toate celelalte preocupări ale noastre devin inutile și împovărătoare.

Rușinea este teama de a fi respinși, de a nu fi iubiți; este un sentiment incredibil de dureros care dă glas convingerii că avem un defect profund care ne face nedemni să fim iubiți și să ne integrăm în comunitate. “Puterea ascultării face două lucruri miraculoase în ființa noastră: pe de o parte, ne ajută să eliberăm rușinea, vina și durerea prin mecanismele naturale cu care ne-am născut (râsul, plânsul, tremuratul, căscatul, oftatul și transpiratul), iar pe de cealaltă parte, descătușează întreaga noastră inteligență cu care mai apoi știm ce avem de făcut pentru a avea o viață mai bună“, adaugă Otilia Mantelers, Parenting by Connection Instructor, trainer de Playful Parenting și specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0 la 10 ani. Toți participanții conferinței de la Cluj-Napoca vor afla și vor exersa un instrument de conectare profund vindecător – Listening Partenership (LP) de la Hand in Hand Parenting – care, din experiența vorbitorilor, este unul care conectează doi oameni atât de profund, încât vindecarea se produce datorită conectării care se naște în relația puternică dintre doi oameni.

Conferința durează 4 ore si este structurată în două părți, cei doi vorbitori interacționând cu participanții pe parcursul întregului eveniment. Toate detaliile legate de înscriere se găsesc pe paginadepsihologie.ro.

Organizatorii conferinței de la Cluj sunt Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie, Otilia Mantelers, Pagina de Psihologie, cu sprijinul Cuibul Berzelor.

Otilia Mantelers și Gáspár György sunt curatorii conferințelor internaționale susținute în România de specialiști renumiți la nivel mondial: Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, dr. Daniel Siegel și Michael Thompson. Până acum, peste 2.500 de părinți români și peste 1.000 de experți au beneficiat, prin participări la conferințe și cursuri de parenting, de expertiza celor doi.

Vă invităm să construim împreună sănătatea relațională în România!


Biletele se pot cumpara completand fornularul de pe acest site:
 
http://paginadepsihologie.ro/events/tot-mai-multi-romani-descopera-cum-sa-si-gestioneze-vinovatia-si-rusinea-puterea-relatiilor-ajunge-in-cluj-napoca/
 
 

Detalii Eveniment

Data:
Saturday 21 November 2015

Program:
09:30:00 - 13:30:00

Orasul:
Cluj-Napoca

Detalii Locație

Cinema Florin Piersic

Oraș:
Cluj-Napoca

Adresa:
Piața Mihai Viteazu 11

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL