Rodul Tainic. Basm de Ioan Slavici | PDS #160

La Povestea de Duminică Seara #160 de astăzi citim povestea pentru copii Rodul Tainic, un basm de Ioan Slavici.

Deși credea mai mult în vocaţia sa de observator al vieţii sociale şi politice, Slavici a început să aştearnă pe hârtie amintirile şi povestirile sale în graiul locurilor natale la îndemnul lui Mihai Eminescu. Eminescu îi copia şi corecta manuscrisele trimiţându-le, apoi, la Convorbiri literare, unde debutează în 1871.

Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate (ex: muierea) şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).

ζ ♠ ζ

RODUL TAINIC

de Ioan Slavici

A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela.

Era, se vede, pe acolo, prin înălțimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ținea doar să afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, și a dat de știre în toată împărăția lui că aceluia care se va fi urcat în pomul acela și va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuși și-o va alege.

Au venit dar boieri de toate spițele, feciori de împărat, până chiar și feți-frumoși, dar nici unul n-a fost în stare să se urce în pom.

Era însă la curtea împărătească un flăcău țanțoș, și acesta s-a lăudat mumei sale că el are să se urce, și-a rugat-o pe aceasta să se ducă la împărat să-i spună că el se urcă.

Împăratul nu credea așa ceva și l-a chemat pe Danciu la sine.
— N-o să fii nici tu în stare să te urci, i-a zis, și să știi că, dacă nu te vei putea urca, dau poruncă să-ți taie capul.

Danciu s-a învoit să-i taie capul, dacă nu va fi în stare să se urce, și a rugat pe împăratul să-i dea răgaz de trei zile ca să se gândească, iar în timpul acestor trei zile a pus pe un meșter faur să-i facă cățărătoare de fier, apoi s-a pus pe urcate.

S-a urcat omul și iar s-a urcat timp de trei zile și trei nopți, și deo­dată a dat în scoarța copacului de o gaură prin care a intrat în o colibă în care a găsit o babă bătrână, de tot bătrână. El îi dete binețele cuvenite.

— Bună seara, bunică dragă! îi zise apoi.
— Bine că mi-ai zis bunică, îi răspunse baba, căci altfel te-aș fi omorât într-o clipă. Dar ce te aduce pe la noi, puișorul mamei?

— Bunică dragă, răspunse el, n-ai putea să-mi spui ce fel de rod are pomul acesta?

— Mai așteaptă puțintel până ce se va fi întors fiul meu, răspunse ea, el va fi știut-o și aceasta, căci suflă și în cele mai mici găuri.

Iară dânsa era Mama Vânturilor. Seara, după ce s-a întors, fiul ei a simțit miros de om pământean.
— Simt boare de om, zise el mumei sale. Cine a venit și în ce treburi umblă?

Ea îi spuse ce și cum, toate din fir a păr, precum le aflase de la Danciu.

— De, zise fiul ei, Vântul cel fără de astâmpăr, eu suflu, ce-i drept, în toate găurile, dar până acum tot n-am ajuns să aflu ce fel de rod are pomul acesta.

A rămas cu buzele umflate și-a plecat mai departe. Urcându-se până acolo, el a tocit o pereche de cățărătoare. El luă acuma altă pereche.

După ce s-a urcat încă trei zile, a dat de o altă colibă și-a intrat și-n aceasta dând cuvenitele binețe.

— Bună seara, bunică dragă! Și baba aceasta îi dete același răspuns ca cea de mai nainte, apoi îl întrebă:

— De unde și până unde? El îi spuse că umblă să afle care e rodul pomului.
— De! îi răspunse ea. Îmi pare rău că nu te pot dumeri. Mai așteaptă însă să vie fiul meu; el o să ți-o poată spune.

Baba i-a dat apoi să mănânce, căci era lihnit de foame, și după aceea i-a făcut culcuș să doarmă.

Viind acasă fiul ei, care e Omul-din-lună, a făcut și el întrebările pe care le făcuse vântul. Ea îi spuse că e om bun și umblă să afle ce fel e rodul pomului.

— Îmi pare foarte rău, răspunse el. Eu mă uit, ce-i drept, prin toate crăpăturile, dar n-am ajuns să aflu ce fel de rod are pomul acesta.

Dimineața, după ce Danciu se deșteptă din somn, baba i-a spus-o aceasta. Nu-i rămâne dar lui Danciu decât să-și ieie a treia pereche de cățărătoare și să arunce jos pe cele tocite.

Găsindu-le pe acestea prin curte, slugile i le duseră împăratului, care prin aceasta se încredință că a ajuns tot departe.

“Te pomenești că acela găsește în cele din urmă rodul pomului, zise el în gândul lui, eu însă tot n-am să-i dau fata mea.”

Iară Danciu se urcă tot mai departe, o zi, două zile și după a treia zi iar dete de o colibă. Găsi și în coliba aceasta o babă încă mai bătrână, Mama Soarelui; o păți însă și cu aceasta tot ca și cu celelalte două și plecă mai departe.

A urcat acum, a urcat și iar a urcat timp de trei zile — da, încă trei — fără ca să i se fi tocit cățărătoarele, și tocmai în seara zilei a șaptea s-a pomenit la poarta raiului.

Nu mai era acum tot ca mai nainte: la poarta aceea n-a găsit adică o babă, ci un moșneag bătrân, de tot bătrân.

— Ai obosit, nu-i așa? îl întrebă moșneagul.
— De! am cam obosit! îi răspunse.
— Ei bine! grăi moșneagul, dacă ești obosit, sari ici în locul meu și mai odihnește până ce mă voi fi întors eu.

Danciu se așază și așteaptă un ceas, două ceasuri, mult a așteptat, dar moșneagul nu s-a mai întors. El a încercat să se ridice, dar n-a fost în stare; îi era parcă-l bătuseră cu cuie în scaun.

Deodată se pomeni față-n față cu o fată de tot frumoasă, care, nici una, nici alta, îl întrebă dacă nu vrea să intre vizitiu la Lia, Zâna Zânelor.

— Voi fi vrând eu, îi răspunse Danciu, dar nu pot să mă scol de aici.
— Aș! întâmpină fata cea frumoasă. Am să te scol eu numaidecât. O să-l aduc înapoi pe moșneagul care a fost aici.

Ea s-a dus apoi fuga la Lia și i-a spus că moșneagul nu mai e la slujba lui și a lăsat în locul său pe unul care ar fi gata să intre vizitiu la ea, dar nu poate să se ridice de acolo.

Lia se încruntă și-i porunci olacului său să se ducă iute și să-l aducă pe moșneag la locul lui.

Olacul se puse pe drum și alergă o zi întreagă, de dimineață până seara, dar nu ajunse la el. Mai alergă însă încă o zi, și pe înserate îl ajunse, puse mâna pe el, îi trase o trânteală bună, apoi îl luă în spinare și-l duse la Danciu, care se și sculă îndată ce ei sosiră acolo.

Olacul îi mai trase moșneagului o trânteală bună, îl așeză la locul lui, iar pe țigan îl duse la zâna Lia, ca să-i fie vizitiu.

Lia avea doi cai de călărie, amândoi cu părul de aur.
— Dacă vrei să intri în slujba mea, îi zise lui Danciu, scaldă-te în putina aceasta.

Țiganul nu mai stete pe gânduri, ci se dezbrăcă și sări în putină. El s-a scăldat timp de jumătate de ceas, apoi Lia i-a poruncit să iasă din putină. După ce a ieșit, ce să-ți vadă ochii? Să stai și să te miri! El era frumos de nu-i mai puteai găsi pe fața pământului pereche.

Să vezi dar rușine ce era să pățească împăratul acela care și-a pus de gând să nu-și dea țiganului fata!

După ce el s-a îmbrăcat, iar a venit fata cea frumoasă și l-a dus la grajdul celor doi cai cu părul de aur.

— Iată, îi zise ea, aici în cămăruța de alături e ovăz de aur; dă-le din el cailor în fiecare zi o dată câte o baniță.

Iar s-a făcut apoi nevăzută, și prin cele cu desăvârșire minunate abia de aici înainte trece Danciu.

După ce și-a făcut slujba trei zile de-a rândul, a venit din nou fata cea frumoasă și i-a spus că Lia, Zâna Zânelor din Împărăția Sorilor, are să-l aleagă bărbat pe acela care e în stare s-o îngâne făcându-le toate întocmai ca dânsa.

— Du-mă la ea! strigă Danciu săltând de bucurie. Am s-o îngân ca și când aș fi întru toate ea însăși.

El a fost dus la stăpâna lui. Pe-nserate, Lia a poruncit să fie pus în iatacul ei un al doilea pat la o potrivită depărtare de al ei. Ea a început apoi să se dezbrace, și, dezbrăcându-se, ea avea șasesprezece rochii, pe când Danciu n-avea decât o pereche de ițari. El și-a sfâșiat însă ițarii în șasesprezece fâșii și, când Lia punea pe scaunul ei o rochie, punea și el pe al său o fâșie. După aceea a pus fâșie lângă fâșie, ca să le coase la loc, dar să vedeți minune! fâșiile se țineau una de alta, încât Lia, Zâna Zânelor, stătea cuprinsă de uimire când l-a văzut dimineața îmbrăcându-se tot ca ea.

Lia s-a dus apoi să se pieptene. Țiganul, de asemenea. Li se puseră două oglinzi, fiecare cu toate cele de nevoie pentru pieptănat, și au început amândoi să se pieptene. Când Lia își trăgea o dată cu pieptenul prin păr, Danciu trăgea și el prin al său. Ea a tras de șasesprezece ori, el de asemenea. Țiganul avea și el păr lung, și după ce s-au pieptănat, altă minune: fața lui era tot atât de frumoasă ca a Liei.

Când se uită deci la el, Lia nu mai știa ce să facă de bucurie, l-a chemat la ea și l-a sărutat — cum mireasa își sărută mirele.

S-a făcut apoi o nuntă mare, și după nuntă Lia l-a trimis la vânătoare pe Danciu, care nu mai era acum țigan ca toți țiganii, ci Făt-Frumos deopotrivă cu orișicare fecior de împărat.

Mai nainte de plecare ea îi dete o oglindă și-i zise:
— Când vrei să știi ce fac, uită-te în oglinda aceasta, că mă vezi în ea.

Luându-și apoi “ziua bună” unul de la altul, el plecă la vânătoare. N-a făcut însă decât vreo câteva sute de pași, și s-a pomenit cu olacul care alerga spre el ca să-i spună că Lia îi trimite vorbă să cruțe vânatul și să nu împuște decât doi iepuri.

Mergând mai departe, și tot mai departe, a zărit o pădure cu copaci de aur, iar în pădure alergau o turmă de animale cu păr de aur în care nu era însă nici un iepure. După ce a mai trecut prin pădurea aceea, i-a trecut prin față altă turmă, dar nici în aceasta nu era nici un iepure. Iar a mers apoi, până ce a dat de a treia turmă; în aceasta era însă un singur iepure. Și-a încordat întâi arcul și una, două, trei! l-a și culcat la pământ.

El însă doi iepuri avea să-i ducă Liei. A mers dar înainte, ca să mai culce la pământ încă unul.

Mergând așa, la început de drum, apoi pe potecă și în cele din urmă pe potecuțe, el s-a rătăcit de nu mai știa încotro să apuce.

El scoase deci oglinda și se uită în ea. A și văzut pe Lia, care îi făcu semn să apuce la dreapta.

S-a dus dar, și mereu s-a dus — un ceas, două, trei ceasuri, timp de patru ceasuri s-a tot dus fără ca să poposească, și iată că a zărit o întreagă turmă de iepuri.

El rămase nedumerit. Un iepure mai avea să culce la pământ, unul singur. Iepurii erau însă grămadă, tot unul lângă altul, și el, nefiind vânător bun, se temea că, trăgând în el, va omorî deodată mai mulți.

PAGINA URMĂTOARE

1
2
Pagina urmatoare
DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU