Săptămâna PSI pentru părinți: 25 februarie – 3 martie 2019 @ Cluj

25 Februarie - 03 Martie 2019
Cluj-Napoca

De la ce vârstă ar trebui să începi educația sexuală a copilului tău? Ce este și cum se tratează ”burnoutul” copiilor? Cum evoluează cuplul vostru odată cu venirea pe lume a unui urmaș? Cum previi conflictele în familie și cum reacționezi, ca părinte, când copilul te enervează? Ce este parentajul reflexiv și care sunt miturile din parenting? Și, până la urmă, cum poți să crești niște copii sănătoși într-o lume nesănătoasă?

Dacă dorești să înțelegi mai bine resorturile nevăzute din spatele vieții de familie și a relației dintre părinte-copil, vino la atelierele ”Săptămânii Psi pentru Părinți” din perioada 25 februarie-3 martie.

Organizată de Editura Trei, noua ediției Săptămânii PSI va fi găzduită, în șapte orașe din țară, de rețeaua librăriilor Cărturești.

Specialiști și profesori specializați în psihologia și terapia familiei și copilului te vor ajuta să înțelegi mai bine ce este în mintea unui copil sau a unui adolescent, când trebuie să pui limite și când poți să-l alinți, în ce fel poți să asiguri un climat de siguranță și o stare de bine în viața copilului și cum poți să-l ajuți să devină un adult independent, încrezător, cu spirit critic, dar deschis către lume și societate.

Atelierele ”Săptămânii Psi pentru Părinți” au intrarea liberă și vor începe de la orele 18:30 în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Evenimentul este coorganizat de Editura Trei, care va oferi, pe toată perioada evenimentului, o reducere de 25% pentru cărțile de parentaj și psihologia copilului ale Editurii Trei distribuite de librăriile Cărturești.

UNDE? Carturesti Cluj, Alexandru Vaida-Voevod nr.53-55, Cluj-Napoca

▶ PROGRAM CLUJ – Librăria Cărtureşti (Iulius Mall)

1. Mituri despre parenting
Invitat: Andrada Cosma
Carte recomandată: Cum să te dezvolţi odată cu copiii tăi – Seamus Carey
25 februarie (luni)- ora 18.30

2. Educația relațională în familie – ce, cum și cât trebuie să știe copiii despre relația noastră de cuplu
Invitat: Adela Moldovan
Carte recomandată: Ce să le spunem copiilor – Françoise Dolto
26 februarie (marți) – ora 18.30

3. Cum se dezvolta cuplul, în funcție de stadiile de dezvoltare ale copilului
Invitat: Raluca Anton
Carte recomandată: Arta de a cultiva relaţii durabile – Gérard Apfeldorfer
27 februarie (miercuri) – ora 18.30

4. Burnout-ul mămicilor. Cum să îți recâștigi viața și să crești totodată copii mai sănătoși
Invitat: Alexandra Gorea
Carte recomandată: Burnoutul mămicilor- Dr. Sheryl Ziegler
28 februarie(joi) – ora 18.30

Detalii Eveniment

Perioada:
25 Februarie - 03 Martie 2019

Ora incepere:
18:30

Ora terminare:
21:30

Orasul:
Cluj-Napoca

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL