Schimbări majore in educație la care trebuie să ne așteptăm in 2018

În ultimele luni, învățământul românesc a fost subiectul predilect al celor mai mulți dintre noi. După o serie de discuții și modificări, iată câteva dintre cele mai importante schimbări în educație cu care elevii și profesorii se vor confrunta în 2018.

1 – Din anul școlar 2018-2019, elevii ar putea învăța după un manual unic pentru fiecare disciplină în parte.

În fața intenției Ministerului Educației Naționale de a introduce manualul unic, specialiști de renume în educație și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea și îndoiala în ceea ce privește efectele pozitive pe care o astfel de inițiativă le-ar produce. A anula diversitatea, libertatea și posibilitatea de alegere este sinonim cu a plasa învățământul românesc pe o direcție ce duce înapoi, înspre trecut.

În acest sens, profesorul Ion Cicu, autor al manualului INTUITEXT de Matematică pentru clasa a V-a, face următoarele precizări: „În cei 40 de ani petrecuți la catedră am fost în situația de a preda la clase paralele. Niciodată lecția ținută la o clasă nu a semănat cu lecția de la cealaltă clasă. A depins foarte mult de răspunsurile primite la anumite întrebări, de motivația și interesul elevilor. Un exemplu care era foarte clar și relevant la o clasă putea să nu aibă nicio relevanță la cealaltă clasă. Iată de ce manualele alternative sunt o soluție.

2 – Peste 50.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar vor fi pregătite de către MEN pentru înțelegerea si implementarea curriculei noi.

Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți“ (CRED) este un proiect lansat de Ministerul Educației al cărui obiectiv este abilitarea curriculară a 55.000 de cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, ce se va derula în perioada 2017-2021. Conform MEN, CRED este necesar pentru sistemul de învățământ din România, întrucât a fost aprobat un nou curriculum atât pentru învățământul primar, cât și pentru cel gimnazial, acesta din urmă fiind în curs de implementare. Proiectul atinge toate elementele necesare formării pentru un act de predare de calitate din perspectiva profesorului.

3 – Există un nou regulament școlar pentru învățământul preuniversitar.

Noul regulament-cadru de organizare a unităților de învățământ preuniversitar prevede că elevii nu vor mai avea voie la ore cu telefoanele mobile. De asemenea, nu se vor mai alege elevi de serviciu, iar sancționarea elevilor cu note slabe va fi interzisă. O altă modificare importantă a regulamentului prevede ca „rezultatul evaluării, exprimat prin calificativ, notă, punctaj etc., nu poate fi folosit ca mijloc de coerciție, acesta reflectând strict rezultatele învățării, conform prevederilor legale.

4 – Produsele online de învățare devin din ce în ce mai populare.

Pentru elevii de gimnaziu, Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a înseamnă atât o provocare în plan școlar, cât și emoțional. În plus, le e greu să facă față și temelor de la școală, și lecțiilor cu un profesor meditator și tocmai de aceea, specialiștii Intuitext în educație și-au dorit să-i ajute să-și câștige încrederea în ei înșiși și să le fie alături, prin: ExamenulTau. Cu ajutorul acestei platforme complexe, interactivă, copiii au șansa să se testeze singuri la Română și Matematică, să găsească probleme rezolvate în pași, să recapituleze, să-și dea seama ce nu știu – un fel de profesor la care pot apela cu încredere oricând doresc și de la care pot fi siguri că vor primi sfaturi și informații utile.

În ceea ce-i privește pe copiii din clasele primare (pentru care povestea și jocul sunt esențiale în procesul de învățare), specialiștii Intuitext în educație au identificat o serie de probleme pe care le au micii exploratori: nu înțeleg lecțiile la clasă, refuză să facă teme, își doresc să se joace pe device-urile lor preferate, tableta, laptopul sau telefonul mobil. Prin urmare, a fost creat site-ul educațional Școala Intuitext, un loc în care învățarea se face în mod distractiv, care rezolvă în mod natural problemele părinților și copiilor.

DISTRIBUIE
Hey! Sunt fondatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe fetiţa mea, Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 10 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot timpul care a trecut mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Îmi doresc sincer ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU