Spectacolele revin la Amfiteatru TNB, un loc unic în București, aflat deasupra Teatrului Național. În acest moment, Amfiteatrul este singura scenă din România construită în aer liber, aflată în incinta unui teatru, prevăzută cu dotări profesioniste moderne și care îndeplinește condițiile de siguranță a spectatorilor și artiștilor pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții de siguranță, conform normelor de prevenire a răspândirii Covid 19.
În această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu strictețe recomandările de distanțare socială, din cele 300 de locuri ale Amfiteatrului, sunt oferite spre vânzare publicului doar 60.
Actorii Teatrului Național vor fi personajele principale ale Amfiteatrului în aer liber din această vară, însă din programul pe care vi l-am pregătit nu vor lipsi producțiile independente, concertele, proiecțiile de film și multe alte evenimente culturale.
Stagiunea de vară se va deschide în luna iunie cu spectacole din repertoriul TNB, biletele vor fi puse în vânzare începând de sâmbătă, 6 iunie 2020, simultan, la casa de bilete a teatrului.
PROGRAM IULIE 2020
↽ Program 15 – 30 iunie 2020 ⇁
Luni, 15 iunie & Marți, 16 iunie, ora 21:30
Frumos e în Septembrie la Veneția
De Teodor Mazilu
Regia: Mariana Cămărășan
Scenografia: Vladimir Turturică
Cu: Oana Pellea și Mircea Rusu
Durata: 1h 15 min
Joi, 18 iunie & Vineri, 19 iunie, ora 21:30
ActOrchestra
Regia: Horia Suru
Cu: Emilian Mârnea, Florin Călbăos, Petre Ancuța
Durata: 1 h
Sâmbătă, 20 iunie, ora 21:00
Vivien Leigh – ultima conferință de presă
De Marcy Lafferty
Regia: Liana Ceterchi
Cu: Lamia Beligan
Durata: 1h 30 min
Duminică, 21 iunie, ora 21:30
After Hours
Text & regie: Radu Iacoban
Cu: Anghel Damian și Cătălin Babliuc
Durata: 1h 10 min
Miercuri, 24 iunie & Joi, 25 iunie, ora 21:00
Matilda și groparii
De Stela Giurgeanu
Regia: Mircea Rusu
Scenografia: Gabi Albu
Cu: Amalia Ciolan, Cesonia Postelnicu, Erika Băieșu, Fulvia Folosea, Lari Giorgescu
Durata: 1h 15 min
Vineri, 26 iunie, 21:00
A fost odată în România
Regia: Dragoș Huluba
Cu: Ileana Olteanu, Violeta Huluba, Eduard Adam, Dragoș Huluba
Durata: 1h 15 min
Sâmbătă, 27 iunie, 21:30
20 de ani în Siberia
După Anița Nandriș-Cudla
Regia: Sorin Misirianțu
Cu: Amalia Ciolan
Durata: 1h
Duminică, 28 iunie, 21:00
Anonimul venețian
După Giuseppe Berto
Regia: Ion Caramitru
Scenografia: Florilena Popescu Fărcășanu
Cu: Ilinca Goia și Ioan Andrei Ionescu
Durata: 1h 30 min
***Spectatorii sunt rugați să ajungă la teatru cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea spectacolului, pentru a putea respecta regulile de acces.
Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2:
– Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
Atenție! Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
– Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare.
– Termoscanarea de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în teatru.
– Respectarea distanțării de minimum 1,5 m între persoane – de la intrarea în teatru, în sala Amfiteatru, la toalete și la ieșirea din sală.
Atenție! La Amfiteatru, vă rugăm să respectați distanța de 2 metri indicată prin locul repartizat fiecărui spectator.
***Fiind un spaţiu în aer liber, în caz de ploaie, va funcţiona următoarea regulă:
– dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol, reprezentaţia se reprogramează, biletele rămânând valabile. Spectatorii pot opta și pentru restituirea banilor pe bilete, sau pentru schimbarea acestora pentru un alt spectacol din programul Amfiteatru.
– dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, spectacolul se poate întrerupe și relua, în funcție de condițiile meteorologice. Dacă reluarea nu este posibilă, iar spectacolul se suspendă, acesta nu se reprogramează și nici nu se rambursează costul biletului.
Detalii Locație
Teatrul National „I.L.Caragiale”
Județ:
Bucuresti
Oraș:
Bucuresti
Adresa:
Bulevardul Nicolae Bălcescu nr 2