Mult așteptatul Târg de Crăciun de la Cluj-Napoca dă și anul acesta startul sărbătorilor de iarnă clujene. În 22 noiembrie, Târgul de Crăciun din Cluj Napoca își deschide porțile și ne invită în Piața Unirii să petrecem cu toții împreună. Luminile, aromele, muzica și bucuria vor pregăti orașul pentru cel mai frumos sezon.
“Familionul, familionul, hai la joc!”
De sărbători, mai ales de Crăciun, gândurile noastre merg spre familie, spre cei dragi, de aproape sau de mai departe. Cu mic, cu mare, bunici, părinți, copii, căței și pisici, cu toții așteaptă Crăciunul, așteaptă să primească daruri, să guste din bunătățile tradiționale, să se bucure și să se distreze.
Târgul de Crăciun 2019 poartă ideea de „familion” într-o nouă direcție: aceea a jocului, a “jucatului” împreună. Jocul aduce laolaltă familia cu generațiile ei, o ajută să petreacă timp de calitate împreună. ”Jocurile de familie” sunt întotdeauna un bun pretext de întâlnire, fie că vorbim de un joc de remi etalat pe masa din bucătărie, de partidele de șah nepot-bunic, de X-0 între frați sau de cele jucate în grupuri mai mari, cu prietenii.
Astfel, anul acesta, familionul se va strânge în jurul bradului la Târgul de Crăciun Cluj-Napoca, sub îndemnul “Familionul, familionul, hai la joc!”.
“Faptul că anul trecut am fost între primele 10 cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, conform clasamentului European Best Destinations, ne-a motivat ca anul acesta să aducem familionului și mai multe emoții pozitive, și mai multă distracție, într-un cadru de poveste. Anul acesta vrem să vă convingem să trăiți bucuria copilăriei împreună cu noi, așa că am pregătit un program dinamic, cu multă joacă și multe surprize pentru toate vârstele.” menționează Mihai Oprean, directorul Târgului de Crăciun.
Anul acesta, Moș Crăciun va sosi în Cluj-Napoca în 5 decembrie și va lua Tramvaiul către Târg. Apoi, din 6 decembrie, se va instala la Căsuța Moșului, unde îl veți putea găsi în fiecare după amiază, de la ora 16:00, până în data de 23 decembrie.
Tramvaiul lui Moș Crăciun a început deja de ieri să circule pe ruta 101 (Bucium – Piața Gării) și înapoi, gătit de sărbătoare cu ghirlande de luminițe. Vesel și cochet, tramvaiul asteaptă cât mai mulți călători să se încarce cu energie și zâmbete, așa că va circula pe tot parcursul zilei și va opri în toate stațiile de pe traseu, până în 30 decembrie. Prețul unui bilet este cel uzual practicat în rețeaua CTP Cluj-Napoca.
Din 5 decembrie, Moșul însuși va călători cu tramvaiul între orele 16:00-19:00 și va asculta dorințele copiilor, se va delecta cu poezii și cântecele și va împărți dulciuri celor care stau de vorbă cu el. În intervalul în care Moșul e în tramvai, călătoria este gratuită.
Căsuța lui Moș Crăciun din Piața Unirii e pregătită încă de la deschidere cu brăduț, luminițe și decorațiuni de iarnă. Mai mult de 100 de copiii și-au trecut numele în Condica lui Moș Crăciun, în cadrul jocului de tip escape room din weekendul inaugural. Până la finalul lui noiembrie, e rândul întregului familion să se relaxeze lângă șemineu, în cadrul serilor de jocuri de cunoaștere și interacțiune.
Din 1 și până în 23 decembrie, în Căsuța lui Moș Crăciun va fi mare forfotă, pentru că încep atelierele creative pentru prichindei. Coronițe, mărgele, figurine pentru brad, picturi și obiecte din materiale textile, scrisori pentru Moșul și turtă dulce frumos decorată vor ieși din mâinile celor mici.
Atelierele creative se desfășoară în fiecare zi, între orele 16:00 și 20:00. Sunt, în general, recomandate copiilor peste 6 ani, însă cei mititei, cu vârste între 3 și 6 ani pot participa la rândul lor, însoțiti de un părinte. Activitățile durează, în medie, 30 de minute și se repetă până la finalul zilei. Înscrierea la ateliere se face la fața locului.
Tematica atelierelor este cea de mai jos:
- 01.12.2019 – Atelier textile: pictăm șosete pentru sobă și brad (3+)
- 02.12.2019 – 03.12.2019 – Atelier “Tabloul prieteniei” (3+)
- 04.12.2019 – 05.12.2019- Atelier de creatie din mărgele (3+)
- 6 – 7 – 8.12.2019 – Atelier de creații din pâslă (7+)
- 9.12.2019 – 10.12.2019 – Atelier de confecționat coronițe din brad (3+)
- 11- 12.12.2019 – Atelier de pictat figurine din ipsos (3+)
- 13 – 14 – 15.12.2019 – Atelier de creații textile (3+)
- 16.12.2019 – 17.12.2019- Atelier “Scrisoare către Moș Crăciun” (3+)
- 18.12.2019 – 19.12.2019- Atelier de decorat turtă dulce (3+)
- 20 – 21 – 22.12.2019 – Atelier de pictură pe sticlă (3+)
- 23.12.2019 – Atelier de pictat felinare cu îngerași (3+)
- De la Crăciun și până la finalul anului, revin în căsuță jocurile de societate.
Ultimele două săptămâni la Târgul de Crăciun 2019
Târgul de Crăciun din Cluj își așteaptă vizitatorii în jurul bradului uriaș, cu muzică, povești și distracții până în 31 decembrie, când se închide odată cu petrecerea de Anul Nou.
Mai sunt doar câteva zile în care cei curioși pot descoperi misterele târgului în Jo’COOL de Crăciun și vor putea căștiga unul dintre cele 14 premii. Distracția continuă pe patinoar și în carusel, la fel și jocurile pregătite de Beard Brothers în fiecare duminică. Căsuța lui Moș Crăciun are ușile deschise între 16.00 și 20.00 pentru cei care vor să își exerseze abilitățile artistice sau să joace jocuri de societate. Poveștile la Gura Sobei au un farmec aparte la poalele bradului mare. Cei care nu au terminat pregătirile de sărbători pot da fuga la Căsuța Chițiburșuri pentru cadouri unicat, dichisuri și decorațiuni, dar și o ediție limitată de obiecte personalizate cu reni și oameni de zăpadă.
Prichindeii care nu și-au scris încă scrisorile, mai pot să își spună dorințele vorbind direct cu spiridușii, la Telefonul lui Moș Crăciun, în fiecare zi intre orele 16.00 și 18.00 până în 22 decembrie, sau îl vor putea întâlni pe Moșul în căsuța lui din Târg sau în Tramvaiul decorat de sărbătoare.
Serile vor fi ca și până acum, muzicale, pe scenă urcând atât artiști cunoscuți, cât și tineri la început de carieră. În 21 decembrie, de la 20.00, vocea caldă a lui Ducu Bertzi va suna ca o invitație de a ne aduna împreună de Crăciun, iar în a doua zi de Crăciun, Narcisa Suciu va fi pe scenă pentru a-i colinda pe clujeni.
Programul complet al Târgului de Crăciun și multe detalii interesante se regăsesc în ziarul târgului „Răcnetul lui Rudolf”, pe site-ul familiondecraciun.ro, pe facebook și instagram.
Crosul SPEEDirușilor la Târgul de Crăciun
În 21 decembrie, de la ora 18:00, va avea loc crosul caritabil al SPEEDirușilor, pe un traseu de 1.5 km prin Parcul Central, parcurs de două ori de alergătorii în cursa individuală. În premieră anul acesta, de la 18.30 va fi cursa family, mai scurtă dar la fel de distractivă, așa încât tot familionul să poată ajunge la finish. Kit-ul de alergător presupune o donație de 50 de lei, iar fondurile obținute vor contribui la finanțarea a doua proiecte Beard Brothers: beard mobile și ambulanța socială. Înscrierea și predarea kiturilor va avea loc în 20 decembrie la căsuța de lângă scenă, în intervalul 15:00 – 17:30. Mai multe detalii sunt în regulamentul concursului.
Ținutele recomandate sunt cele de Moș Crăciun sau spiriduș, însă sunt bineveniți și renii, elanii, cutiile de cadouri, globurile sau brazii care doresc să alerge la cros.
Revelion cu Familionul
Clujenii întâmpină împreună Anul Nou, cu un spectacol energizant pregătit de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca pentru noaptea dintre ani. Concertele încep în Piața Unirii la ora 22:00, cu trupa Datina, iar la 22.50 vor urca pe scenă DJ Project. După spectacolul de artificii din Piața Avram Iancu de la miezul nopții, petrecerea continuă în Piața Unirii cu Arpy & Zip Band și va încheia povestea Târgului de Crăciun de anul acesta.
Programul weekendului inaugural
Ediția din acest an a Târgului de Crăciun va începe cu weekend de poveste, muzică și jocuri, între 22 și 24 noiembrie.
Un moment de folclor autentic destinat să aducă magia anilor istorici printre noi – un recital de bucium – va anunța începutul Târgului de Crăciun, vineri, de la ora 19:00.
La 19:15 va avea loc momentul deschiderii oficiale a Târgului de Crăciun și aprinderea luminițelor de sărbători în Piața Unirii.
Corul Filarmonicii de Stat Transilvania se va alătura familionului cu îndemnul “Rock the lights”, iar Horia Brenciu și HB Orchestra vor încheia prima seară a Târgului de Crăciun cu un concert exploziv.
A doua zi a weekendului inaugural începe cu jocuri organizate de cel mai nonconformist ONG din România, Beard Brothers.
De la ora 15:00, Cercul Întreg așteaptă vizitatorii la bradul mare, la o șezătoare plină de farmec.
Prichindeii vor fi întâmpinați de fel de fel de personaje îndrăgite din povești, totul culminând cu spectacolul de teatru de păpuși “Scufița Roșie și lupul cel flămând”, de la ora 17:00.
De la ora 19:00, Hanu’ cu bragă și Subcarpați vor cuceri Piața Unirii cu reinterpretări ale folclorului românesc prin instrumente tradiționale de suflat și de percuție, precum și combinații neașteptate între underground și folclor.
Duminică revin la bradul mare celebrele “Povești la gura sobei”, organizate de Urbannect, cu aventurile neastâmpăratului Pinocchio, ce vor ține copiii cu sufletul la gură.
Seara, muzica își va face din nou loc pe scenă, când Armonia Music va cânta muzică veche românească, reinterpretată într-o manieră nouă și inedită, iar Oamenii Dimineții își vor spune povestea muzicală.
PROGRAMUL WEEKENDULUI INAUGURAL
22 noiembrie
ÎN TÂRG
20:00 – 22:00 Jo’COOL de Crăciun (start la Căsuța Chițibușuri)
17:00 – 19:00 Animație stradală cu personaje îndrăgite din povești
LA CĂSUȚA MOȘULUI
16:00 – 20:00 Escape room: Condica lui Moș Crăciun
LA SCENĂ
19:00 – 19:15 Recital de bucium
19:15 – 19:30 Deschiderea Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv în Piata Unirii
19:30 – 20:30 Rock the lights: Corul Filarmonicii de Stat Transilvania
20:30 – 22:00 Concert Horia Brenciu și HB Orchestra
Tramvaiul Moșului la Târgul de Crăciun Cluj-Napoca
23 noiembrie
ÎN TÂRG
11:00 – 22:00 Jo’COOL de Crăciun (start la Căsuța Chițibușuri)
14:00 – 16:00 Jocuri Beard Brothers
15:00 – 17:00 Șezătoarea fermecată cu Cercul Întreg
16:00 – 18:00 Animație stradală cu personaje îndrăgite din povești
LA CĂSUȚA MOȘULUI
16:00 – 20:00 Escape room: Condica lui Moș Crăciun
LA SCENĂ
17:00 – 18:00 Teatru de păpuși: Scufița Roșie și lupul cel flămând
19:00 – 21:00 Concert Subcarpați și Hanu’ cu bragă
24 noiembrie
ÎN TÂRG
11:00 – 22:00 Jo’COOL de Crăciun (start la Căsuța Chițibușuri)
14:00 – 16:00 Jocuri Beard Brothers
18:30 -19:30 Povești la gura sobei: Pinocchio
LA CĂSUȚA MOȘULUI
16:00 – 20:00 Escape room: Condica lui Moș Crăciun
LA SCENĂ
20:00 – 21:00 Să cântăm românește cu Armonia Music
21:00 – 22:00 Concert Oamenii Dimineții
Noutăți ale ediției 2019
Târgul de Crăciun își așteaptă vizitatorii, între 22 noiembrie și 31 decembrie, sub semnul jocului și a veseliei. Revin căsuțele frumos decorate, aromele de ciocolată caldă și vin fiert, patinoarul, Tramvaiul lui Moș Crăciun, serile de colinde și de concerte, animația stradală, Căsuța Chițibușuri, Căsuța Moșului și luminițele de sărbători.
Ediția 2019 a Târgului de Crăciun aduce, însă, și câteva elemente de noutate față de anii precedenți.
Temerarii vor putea descoperi târgul prin joc, în cadrul unei activități de tip vânătoare de comori, care îi va purta pe la principalele atracții din târg și le va testa abilitățile de detectiv.
Programul Căsuței Moșului, va include, pe lângă tradiționalele ateliere și sesiuni de jocuri pentru toată familia, și o activitate de tipul escape room, în care cei mici vor avea la dispoziție doar 30 de minute să găsească registrul lui Moș Crăciun și să-și treacă numele pe lista copiilor curioși.
Atracțiilor permanente ale târgului li se vor adăuga un carusel cu luminițe, un iglu care găzduiește o familie de urși polari, o moară (jocul) de mari dimensiuni și o iesle de Crăciun.
Personajele principale ale temei de anul acesta – calul cu coarne, omul de zăpadă din zaruri și domino joker – au coborât din poveste și vor fi alături de noi în piață.
Programul artistic de la scenă va include, pe lângă reprezentațiile artiștilor consacrați, și momente ale unor artiști aflați la început de drum, recrutați în cadrul unui program de tipul „scenă deschisă”, pe care vă invităm să îi susțineți cu toată căldura.
♣
Anul acesta se vor colecta fonduri pentru două proiecte ale celor de la Beard Brothers, și anume pentru beard mobile, primul proiect social de acest fel din România, care are scopul de a pune la dispoziția persoanelor cu dizabilități o metodă de transport adecvată nevoilor lor, și pentru ambulanța socială, un vehicul echipat să ofere servicii medicale, asistență socială și consultanță juridică românilor care locuiesc în zone rurale izolate sau comunități cu risc de marginalizare.
Ediția 2019 a Târgului de Crăciun va fi ediția acțiunilor, a familionului descoperindu-se pe sine sub semnul jocului, al jucatului, element esențial care ne aduce și ne ține împreună.