Dă o Nouă Viață Jucăriilor Tale! Târgul de jucării 2nd Life – Ediția a IV-a

Asociația Green Revolution organizează cea de-a 4-a ediție a Târgului de Jucării 2nd Life ce va avea loc pe 22 septembrie 2024, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău – Regele Mihai I, între orele 10:00 și 18:00. Evenimentul este deschis publicului larg, iar accesul este gratuit, prin intrarea din zona „Pescăruș” a parcului.

Târgul de Jucării 2nd Life își propune să atragă atenția asupra impactului negativ pe care consumul excesiv de jucării îl are asupra mediului, încurajând totodată educația timpurie pentru un stil de viață sustenabil. Sub deviza „Vino să dai o nouă Viață Jucăriilor Tale!”, copiii vor avea ocazia să-și vândă jucăriile pe care nu le mai folosesc, dându-le astfel o nouă viață și promovând principiile celor 3R: Refolosește. Repară. Reciclează.

Acest târg reprezintă o oportunitate unică pentru cei mici de a învăța despre educația ecologică și financiară într-un mod interactiv și distractiv. Pe lângă faptul că pot să-și comercializeze jucăriile, copiii vor contribui activ la o cauză caritabilă, prin donarea fondurilor strânse în cadrul evenimentului.

Anul acesta fondurile și jucăriile strânse vor fi direcționate către Crucea Roșie Română care le distribui către centrele E.G.A.L. pentru copii defavorizați din Craiova, Lupeni, Botoșani, Babadag si Alexandria. Află mai multe despre centrele E.G.A.L. ale Crucii Roșii Române aici!

Activități și surprize pentru întreaga familie

Copiii vor avea ocazia să cumpere jucării și să contribuie astfel la o cauză caritabilă, dar să se și distreze la atelierele și evenimentele care vor avea loc pe pajiștea Roabei de Cultură.

 

Programul zilei la scenă și pe pajiște:

Program scenă

10.15 – Teatrul Tzitzi POC – POC si camera plină de jucării

11.20 –  Ami și Baterel destainuie copiilor magia reciclării

11.50 – Demonstrații cu câinii salvatori

12.30 – Mai putine jucarii, mai multa imaginatie cu psiholog Mirona Păun

13.00 – Lansare carte Eazy Poems cu Maria Broscaru

13.10 –  Importanța sportului în viața copiilor cu Cătălin Chirilă, olimpic la canoe

13.20 – Jocurile Copilăriei

14-15.30 – PAUZĂ

15.30  – Atelier lectură activă cu Mădălina Gheorghe

16.00 – Giant Puppets pe pajistea RdC

16.30 – Demonstrații cu câinii salvatori de la Asociația Câinilor Utililtari

17.00 – Zumba pentru copii

17.30 – Jocurile Copilăriei

 

Ateliere pe pajiște

12:00 Atelier Tzitzi Poc – Jucăriile devin supereroi

15.30 Atelier de Lectură Activă Curious Minds cu Mădălina Gheorghe

17:00 Atelier Tzitzi Poc- Șosetele singuratice devin supereroi
*Adu o șosetă de acasă

10-18

  • Cursuri de prim ajutor pentru copii la standul Crucea Roșie
  • Atelier Lego la standul Fundației Dana Voiculescu
  • Atelier de pictură pe față la standurile Asociației ASSA și Ajungem Mari
  • Atelier de făcut brățări la standul Asociației Copii pentru Viitor
  • Atelier de pictură la standul Asociațiilor Kinetobebe și Fundația Inocenții și Ch’Artist
  • Atelier Black Out Poetry la standul Eazy Smart School
  • Atelier Airbrush la standul Asociației Eduact
  • Atelier printing 3D
  • Ateliere surpriză cu premii oferite de Carrefour.

Târgul de Jucării 2nd Life își propune să atragă atenția asupra impactului negativ pe care consumul excesiv de jucării îl are asupra mediului, încurajând totodată educația timpurie pentru un stil de viață sustenabil. Sub deviza „Vino să dai o nouă Viață Jucăriilor Tale!”, copiii vor avea ocazia să-și vândă jucăriile pe care nu le mai folosesc, dându-le astfel o nouă viață și promovând principiile celor 3R: Refolosește. Repară. Reciclează.

Acest târg reprezintă o oportunitate unică pentru cei mici de a învăța despre educația ecologică și financiară într-un mod interactiv și distractiv. Pe lângă faptul că pot să-și comercializeze jucăriile, copiii vor contribui activ la o cauză caritabilă, prin donarea fondurilor strânse în cadrul evenimentului.

Anul acesta fondurile și jucăriile strânse vor fi direcționate către Crucea Roșie Română care le distribui către centrele E.G.A.L. pentru copii defavorizați din Craiova, Lupeni, Botoșani, Babadag si Alexandria. Află mai multe despre centrele E.G.A.L. ale Crucii Roșii Române aici!

Evenimentul este realizat cu sprijinul Carrefour România, Environ, RetuRO si mastercard.

Parteneri media: Itsy Bitsy și GoKid

Vă așteptăm pe 22 septembrie la Roaba de Cultură, pentru a da o nouă viață jucăriilor și a participa la un eveniment educativ și distractiv, destinat întregii familii!

Un eveniment cu impact ecologic și social

Prin acest târg, Green Revolution își propune să îi încurajeze pe cei mici și pe părinți să adopte un stil de viață responsabil față de mediul înconjurător și să își asume un rol activ în educația ecologică. În plus, evenimentul promovează și educația financiară, oferindu-le copiilor oportunitatea de a înțelege valoarea resurselor și a contribuțiilor caritabile.

Cei care doresc să se înscrie pentru a beneficia de un stand de vânzare sunt invitați să trimită o cerere de înscriere pe adresa [email protected] până pe data de 15.09. Cererile vor fi analizate și vor primi un răspuns pe email. Locurile vor fi alocate în limita standurilor disponibile. Mai multe detalii despre eveniment aici: https://shorturl.at/7XEVN

Evenimentul este realizat cu sprijinul RetuRO, Carrefour România și Environ.

Vă așteptăm pe 22 septembrie la Roaba de Cultură, pentru a da o nouă viață jucăriilor și a participa la un eveniment educativ și distractiv, destinat întregii familii!

Despre Green Revolution

Green Revolution este o asociație de ecologie urbană, fondată în anul 2009, cu obiectivul de a face orașele din România mai verzi, mai curate și mai prietenoase cu mediul înconjurător. Green Revolution inițiază și implementează proiecte ample de educație de mediu și dialog constructiv cu autoritățile și stakeholderii implicați pentru îmbunătățirea politicilor și strategiilor de mediu. Printre proiectele cele mai cunoscute ale Green Revolution se numără centrele de bikesharing Ivelo, platforma de știri de mediu Green Report, conferințele și Gala Green Report, dar și Roaba de Cultură, prima pajiște urbană din București. Mai multe informații despre proiecte pe www.greenrevolution.ro

 

📍Parcul Herăstrău, Roaba de Cultură – Regele Mihai I Vezi pe hartă/traseu

TOATE EVENIMENTELE


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Sursa: https://www.facebook.com/events/1027430485582691/?ref=newsfeed/

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 22 Septembrie 2024

Program:
10:00 - 20:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL