Un teișor crescut sub deal, în depărtare,
Odată blestema norocul de uitare,
Așa zicând:
— Ce fericiți stejarii sânt!
Din fire înzestrați,
Puternici ei și nalți,
Văd lumea cea frumoasă,
Aproape stau de soare;
Iar eu, o! soartă ticăloasă!
Aici în depărtare
Viața-mi am urât.
El bine n-au sfârșit
Și s-au stârnit furtună, vânt
Și cerul s-au întunecat
Și fulgerul au scăpărat.
Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind,
Și risipind
Acei mai mari
Stejari!
Iar teiul de sub deal era nevătămat.
Atunci el s-au trezit că este vinovat
Și mulțumind, au zis așa către noroc:
— Apărătorul meu! Eu de acum te rog
Ca parte liniștii să dăruiești tu mie
Și traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie,
Pentru că am văzut prea bine
Că cei ce stau la înălțime,
Măcar de sunt și mari
Și tari,
Dar pică la pământ
De vânt.
Îți recomandăm:
+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.
