Transport public gratuit de Ziua mondială fără mașini la Iași

Duminică 22 Septembrie 2019
Iasi

Pe 22 septembrie, de Ziua mondială fără mașini, Primăria Municipiului Iași, împreună cu Compania de Transport Public Iasi, le propune cetățenilor să contribuie la creșterea calității aerului din oraș, oferind o zi liberă mașini personale și folosind transportul public în mod gratuit. Este al doilea an consecutiv în care locuitorii municipiului Iași se pot bucura de călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun, în ziua în care țări din întreaga lume marchează importanța acestei zile.

Scopul acțiunii este de a îi încuraja pe cetățeni să acorde o mai mare importanță transportului în comun, atât din punct de vedere al respectului pentru mediul înconjurător, cât și al aglomerării traficului de către mașinile personale folosite pentru drumul către/dinspre locul de muncă.

De asemenea, #CTPIași pune la dispoziție și curse speciale gratuite cu Tramvaiul de Epocă, în aceeași zi, în intervalul 12:00 – 17:00, pe itinerariul Târgu Cucu – Rond Copou.

Îi invităm pe toți cetățenii să renunțe la autoturisme, duminică, 22 septembrie, și să aleagă transportul în comun, alăturându-se, astfel, în demersul nostru, al tuturor, privind lupta pentru un mediu mai curat.

Acțiunea este derulată de către Primăria Municipiului Iași, prin Compania de Transport Public Iași, cu sprijinul partenerilor Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub Iaşi și WINK Public Multimedia.

De asemenea, circulația mijloacelor de transport de pe traseele 1, 8, 9, 13 și 28 va fi modificată, în intervalul 08:00 – 20:00, pe parcursul desfășurării evenimentului Iașul fără mașini. Mergi cu noi!. Astfel, traseul de tramvai numărul 8 va fi suspendat, iar vagoanele de pe traseele 1 și 13 vor circula deviat prin Tudor Vladimirescu. În plus, pe traseul 9 vor circula autobuze, care, alături de cele de pe traseul 28, vor circula deviat, pe tronsonul Podu-Roș – Str. Sf. Lazăr – Hotel Hampton by Hilton (Hotel Europa).



Duminică, 22 septembrie 2019, în intervalul orar 08.00 – 20.00, Iașul celebrează Ziua mondială fără mașini. Sub sloganul „Iașul fără mașini. Mergi cu noi!”, Primăria Municipiului Iași, împreună cu Asociația CIVICA, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași – FONTIS, Institutul Cultural Independent, Compania de Transport Public Iași și Agenția pentru Protecția Mediului, sub egida Programului Iași – Capitala Tineretului din România 2019-2020, organizează o serie de activități pentru a promova beneficiile aduse de mobilitatea urbană alternativă asupra sănătății noastre și a mediului.

Evenimentul se desfășoară în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității a cărei temă pentru anul 2019 este mersul sigur pe jos și pe bicicletă, iar apelul la acțiune este Walk with us! (Mergi cu noi!)

27 de activități educaționale, culturale și sportive sunt pregătite să bucure copiii, tinerii, dar și adulții care, prin participare, vor demonstra că sunt determinați și deloc dependenți de mașinile personale și sunt conștienți de importanța aportului propriu în evoluția Iașului către un oraș echilibrat și prietenos cu locuitorii săi.

Activitățile se vor desfășura pe străzile închise circulației auto: bulevardul Ștefan cel Mare (de la intersecția cu strada I. C. Brătianu până la intersecția cu strada 14 decembrie 1989 / Casa Modei), strada Anastasie Panu (de la Hala Centrală la intersecția cu strada Palat), strada Palat (tronsonul cuprins între strada Anastasie Panu şi strada Sf. Lazăr / BCR), la care se adaugă strada I. C. Brătianu (de la intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare până la intersecția cu strada Agatha Bârsescu) și includ:
– amenajarea de spații de joacă pentru copii și adulți;
– puncte de mobilitate activă în care ieșenii vor putea testa biciclete și trotinete electrice;
– zone pentru activități de manevrare a bicicletelor pentru începători, activități sportive, de dans, de conștientizare cu privire la accesibilizarea infrastructurii publice din Iași și la rolul omului în comunitate, expoziții pentru promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități și educație rutieră pentru cei mici.

De asemenea, sub motto-ul „O bicicletă pe stradă, o mașină mai puțin în trafic”, are loc și cea de-a doua ediție a evenimentului Civic Bike în Iași, Orașul Bicicletelor, un tur prin oraș, pe două roți, pe un traseu de aproximativ 8 kilometri, cu plecare din fața Școlii nr. 1 „Gh. Asachi”, precum și patru plimbări tematice: un tur senzorial, o plimbare în timp, un marș al bebelușilor purtați și un tur ghidat al zonei centrale, în limba engleză.

Află toate detaliile despre eveniment de aici: https://asociatiacivica.ro/2019/09/18/iasul-fara-masini-22-septembrie-2019/

#EuropeanMobilityWeek #WorldCarFreeDay

70765646_1454155268087091_2568442553846202368_n

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 22 Septembrie 2019

Program:
16:00 - 23:00

Orasul:
Iasi

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Iasi!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL