Tur Cultour_al Brașov

Duminică 18 August 2019
Brasov
Fix peste o săptămână, Maria Baiulescu, una dintre cele mai cunoscute feministe ale orașului și George Barițiu, fondatorul primului ziar politic pentru români din Transilvania, te invită să descoperi istoria și poveștile orașului.

Te așteaptă două ore în care ne plimbăm cu folos! Pornim din Piața Sfatului, aflăm din secretele Bisericii Negre, ne facem poze drăguțe pe Strada Sforii, povestim despre Poarta Ecaterinei și apoi ne îndreptăm către Piața Unirii, unde povestim despre Biserica Sfântul Nicolae și despre Prima Școală Românească.
Vino să îți (re)descoperi orașul și să te convingi că Poveștile orașului sunt și poveștile tale!
Ne vedem la ora 11,00 în fața Casei Sfatului!

Proiectul cultural „Istoria la persoana întâi – ediția a IV a” are ca scop promovarea orașului și a patrimoniului local într-un mod inedit, interactiv, atractiv pentru turiști și localnici.
Personajele istorice vor fi prezente în fiecare zi în Piața Sfatului și își vor interpreta poveștile de viață la persoana întâi, vor îndruma și îndemna localnicii și turiștii să descopere istoria Brașovului.

Proiectul „Istoria la persoana întâi – ediția a IV a” este inițiat și coordonat de Asociația Cultour şi co-finanțat din bugetul Municipiului Brașov (Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local Brașov), în cadrul liniei de finanțare Proiecte culturale I/2019.

Alături de noi, ne bucurăm să îi avem ca parteneri de încredere: Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Centrum House Hostel Brașov și Galeria Ora 0.
Unde? Brasov, Piata Sfatului

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 18 August 2019

Program:
11:00 - 13:30

Orasul:
Brasov

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Brasov!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL