Asia Fest, Editia a VIII-a

24-26 September 2021
București

Asia Fest, primul festival din Europa Centrală și de Sud-Est care promovează cultura și gastronomia țărilor asiatice, revine, după o pauză de un an, în luna septembrie 2021 cu cea de-a opta editie.

Unde? Parcul National (fostul Parc 23 August)

Adaptat vremurilor actuale, cu o ediție outdoor, festivalul propune o călătorie până în cele mai îndepărtate colțuri ale marelui continent astfel încât iubitorii de cultură, atât tradițională, cât și contemporană, să poată experimenta îndepărtata Asie și aduce publicului bucureștean 3 zile de spectacole, bucătărie tradițională asiatică, ateliere, expoziții și multe surprize pentru toată familia.

Organizat în Parcul Național, unul dintre cele mai mari și mai frumoase parcuri din Sectorul 2, Asia Fest- outdoor edition, își propune să creeze o atmosferă asemănătoare cu a unui mitsuri (festival japonez organizat în parcuri).
Festivalul va păstra aceleași zone cu care v-am obișnuit: Zona Expozițională, Zona de Food, Atelierele de creație și Scena.

La standurile din expoziția de servicii și produse toți pasionații vor putea găsi condimente indiene, sosuri chinezești și japoneze, cosmetice, cărți, decorațiuni și kimonouri din Japonia, cafea turcească, kimchi coreean, decorațiuni și multe altele.

În zona de food vă veți întâlni cu preparate tradiționale dar și experimente gastronomice exclusiviste, iar vizitatorii vor putea gusta la propriu India, Turcia, Siria, Libanul, Thailanda, China, Japonia și vor putea descoperi gastronomia asiatică dincolo de sushi, pachețelele de primăvară și puiul shanghai, într-o explozie de savori și arome.

Pe scena Asia Fest vor avea loc concerte, momente de muzică și dansuri atât tradiționale, cât și contemporane, mult-așteptatele concursuri de Cosplay și K-Pop, dar și bine-cunoscuta prezentare a costumelor tradiționale asiatice.
În fiecare seara, la orele 20:00 se vor proiecta filme asiatice și anime-uri.
Programul complet îl vom comunica pe www.asiafest.eu si aici.

REGULI DE ACCES

Deoarece evenimentul se desfășoară într-un spațiu public deschis, facem apel la bunul șimț și la responsabilitatea tuturor participanților în a respecta măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2, OBLIGATORII pentru desfășurarea adunărilor publice și a evenimentelor!

Astfel, accesul publicului în spațiul de eveniment se face cu respectarea măsurilor în vigoare, de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 și este condiționat de:

– efectuarea triajului observațional de către organizatori și partenerii avizați ai acestora (Crucea Roșie, Clinica Primed, Hope&Care)
– furnizarea datelor personale în cazul unei eventuale anchete epidemiologice
– prezentarea la intrarea în eveniment, la Zona de Triaj, a unuia dintre următoarele documente: dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, care să releve faptul că au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore; rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; dovada că persoanele care doresc să participe la eveniment se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
– Testarea rapidă se poate face la fața locului, la standurile autorizate (Crucea Roșie + Clinicii Primed și Hope&Care), aflate la intrarea în zona de eveniment.
Costul testării este de 35 lei.
– Este OBLIGATORIU ca toți participanții la eveniment, inclusiv PUBLICUL vizitator să poarte corect masca de protecție
– În zona festivalului se va păstra distanța de minim 1,5m între toți participanții
– Numărul MAXIM de persoane ce pot participa concomitent la activități este de 2500. Organizatorii își rezervă dreptul să oprească intrarea în zona de activități, pentru o perioadă de timp, până la eliberarea spațiului
– Aceste reguli se aplică atât publicului vizitator cât MAI ALES participanților din cadrul evenimentului (artiștii, expozanții,voluntarii)

Detalii Eveniment

Perioada:
24-26 September 2021

Ora incepere:
13:00

Ora terminare:
21:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL