Invatam sa scriem povesti adevarate! Activitati adolescenti 14-18 ani
„Life itself is the most wonderful fairytale of all”. —Hans Christian Andersen
Atelierul de jurnalism narativ îşi propune să-i ajute pe participanţi să-şi dezvolte un “simţ al poveştii”. Citind şi analizând alte materiale narative, lucrând la propriile subiecte, cursanţii vor reuşi să identifice personaje şi scene numai bune de povestit, în imediata lor apropiere.
Acest atelier oferă cursanţilor instrumentele cu care să poată spune poveşti adevărate, pe care oricine le-ar citi cu sufletul la gură. Povestea celei mai populare fete din liceu, a unui meci palpitant, a unei trupe care repetă într-un garaj, a unui profesor care îţi schimbă viaţa, a unui puşti cu care nu vorbeşte nimeni, a primei iubiri, a unui bunic interesant – pot fi doar câteva exemple de naraţiuni pe care un adolescent le-ar putea surprinde în nuanţe foarte vii.
Învăţând tehnici de reporting, participanţii vor învăţa de fapt să-şi dezvolte spiritul de observaţie şi felul în care îi ascultă pe cei din jur.
Până la finalul atelierului, fiecare cursant va scrie un mini eseu personal sau un mini-profil al unui personaj identificat (în funcţie de alegere). Textele şi exerciţiile realizate la curs vor fi publicate online, pe un blog colectiv al participanţilor.
Fiecare curs va presupune analiza unor texte şi fragmente de text recomandate pentru lectură, însuşirea unor tehnici de bază (cum ne luăm notiţe în carneţel, cum structurăm un text, cum rescriem…) şi exerciţii practice. Toate materialele bibliografice vor fi împărţite la curs.
Atelierul de scriitură personală va avea patru componente majore:
- Scris (exerciţii de scriere creativă, scrisul şi rescrisul unei poveşti);
- Citit (Bibliografie);
- Craft/Tehnică (de ce şi cum funcţionează anumite structuri, începuturi, scene, ş.a.m.d.);
- Conversaţie (despre ce am scris, ce am citit…).
Participantii pot publica textele scrise la atelier pe site-ul Zibo.ro, la sectiunea: http://www.zibo.ro/planeta-blog/Blogul-Copiilor-16.
Detalii:
Lector: Ana Maria Ciobanu
Data incepere: 18 Ianuarie 2014
Ora curs: 11:00
Numar ateliere: 5
Frecventa: saptamanal, sambata
Cost: 200 ron
Cost redus (card fidelitate): 180 ron
Numar maxim persoane: 12
Va puteti inscrie la cursuri prin email la [email protected].
Pentru informatii suplimentare sunati la 0723 167 892 sau 021-321.30.22
Se acorda certificate de participare la cursuri, pentru cei interesati.
Detalii Eveniment
Data:
Sâmbătă 18 Ianuarie 2014
Program:
11:00:00 - 11:00:00
Orasul: