Atelier de lectură adaptat copiilor cu nevoi speciale @ Muzeul Naţional al Literaturii Române

Duminică 21 Octombrie 2018
București

În cadrul evenimentelor prilejuite de sărbătorirea Lunii literaturii europene, Asociația De Basm în parteneriat cu Asociația Supereroi printre noi îi invită pe copiii cu dizabilități fizice sau neuro-cognitve să participe la un atelier de lectură, special pregătit şi adaptat pentru ei.

Autoarea Iulia Iordan, ilustratoarea Cristiana Radu şi Ruxandra Mateescu (asociaţia Supereroi printre noi) vă vor fi pe rând gazde, povestitori şi parteneri de joacă. Povestea prin care ne vom plimba se numeşte „Luli şi căsuţa din copac” şi a fost special adaptată pentru voi, copii: Iulia a rescris-o, făcând-o mai scurtă, pe măsura puterii voastre de concentrare. Cristiana v-a pregătit ilustraţiile simplificate, desene pe care le veţi putea atinge, pipăi, simţi, aşa cum vă place vouă. Ruxandra vă va ajuta să vă imaginaţi toate sunetele din poveste – lătratul căţelului, foşnetul frunzelor, trosnetul pietrelor sub paşi. Iar la finalul atelierului, după ce o vom fi cunoscut deja pe Luli, vom construi, cu puţin ajutor, chiar o căsuţă, pe care o vom colora şi pe care o vom putea lua acasă. Ştiţi voi, pentru a rememora cele învăţate în cadrul atelierului, împreună cu părinţii sau prietenii-terapeuţi.

Luna literaturii europene este un proiect organizat de ICR împreună cu EUNIC România prin care publicul român este invitat să redescopere literatura europeană și bucuria de a citi.
Informaţii pentru părinte/însoţitor:

〈 LOCURI DISPONIBILE: 10
〈 PARTICIPAREA SE FACE NUMAI ÎN URMA ÎNSCRIERILOR PRIN EMAIL la [email protected], în ordinea ocupării locurilor.
〈 PREŢ: o frunză colorată, culeasă de copil (preferabil 😊)
〈 Acesta este un atelier special adaptat şi dedicat în exclusivitate copiilor cu nevoi speciale, indiferent de vârstă.
〈 Fiecare copil trebuie a fi însoţit de către un adult sau frate mai mare, care îl va ajuta să participe activ la atelier (să atingă, lipească, să se joace)
〈 Atelierul va avea trei părţi: 1. Lectura poveştii. 2 Pauză. 3. Atelier practic.

〈 În cadrul atelierului practic toţi copiii vor primi ceva de făcut, chiar şi cei mai grav afectaţi. Vor fi ajutaţi să ia parte la activitate atât de către adultul însoţitor cât şi de cele trei gazde. Indiferent de ceea ce poate face copilul – un desen complex sau doar faptul că va avea curajul să atingă hârtia/frunzele – acestea vor fi considerate reuşite! Scopul este de a se simţi valoros şi de a fi împreună cu alţi copii, nu performanța artistică.
〈 Un micuţ „Colt de liniştire” va fi amenajat în apropiere, dotat cu jucării senzoriale, pentru copiii ce simt nevoia de o pauză în timpul atelierului.

CE: Atelier de lectură „Luli şi căsuţa din copac”, adaptat copiilor cu nevoi speciale
CÂND: 21 octombrie, 2018, ora 11 a.m.
UNDE: Muzeul Naţional al Literaturii Române, Nicolae Crețulescu 8, Bucuresti
PREŢ: o frunză

INFORMAȚII PRESĂ: [email protected] sau [email protected]

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 21 Octombrie 2018

Program:
11:00 - 13:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL