GRUP DE JOACĂ SENZORIALĂ PENTRU COPII ÎNTRE 1,6 și 2,6 ANI
”Pentru un copil, nici o perioadă nu va conta atât de mult ca primii săi trei ani de viată.” Anne Bacus
Explorarea senzorială este modul prin care copiii descoperă, numesc și dau sens lumii înconjurătoare. Dacă în primul an de viață, bebelușii sunt aproape tot timpul în contact cu părinții lor, în al doilea an de viață, ei se deschid către lumea, pe care o descoperă cu ajutorul simțurilor.
Modul în care interacționăm cu ei, felul în care îi atingem și le vorbim, muzica pe care o ascultă, experiențele gustative pe care i le oferim stau la baza dezvoltării lor emoționale, cognitive și relaționale.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CONCRET ÎN GRUPUL NOSTRU DE JOACĂ SENZORIALĂ?
✨ Fiecare copil vine însoțit de unul din părinți. Copiii mici sunt deschiși către interacțiunea cu alți copii atâta timp cât se simt în siguranță și sunt în apropierea persoanei de atașament.
✨ În spațiul de joc, timp de o oră, ne vom juca împreună (vom cânta, ne vom mișca pe muzică, vom face activități împreună) și vom explora senzorial diferite materiale ( copiii își vor scufunda mânuțele în orez, linte, mălai, vor turna, răscoli și modela, într-un cuvânt vor manipula diverse texturi și consistente care să le stimuleze simțurile).
✨ Pentru că ritmul și ritualurile au încă un rol important la vârsta aceasta, întâlnirile noastre vor urma mereu aceeași structură, același cântec de bun-venit și de la revedere, același cadru, aceiași oameni pe care îi va revedea în fiecare săptămână.
CE NE PROPUNEM ÎN ACEST GRUP DE JOACĂ SENZORIALĂ?
● să le oferim ocazia copiilor să interacționeze cu alți copii de vârsta lor și să își dezvolte astfel primele abilități sociale ( să ceară, să ofere, să se joace alături și apoi împreună cu alții, etc)● dezvoltarea abilităților motorii fine prin manipularea, amestecarea, măsurarea și imersarea în diferite materiale
● dezvoltarea abilităților cognitive prin implicarea în procese de sortare, potrivire, clasificare, observarea cauzei și efectului
● dezvoltarea limbajului prin încurajarea lor să exprime ce observă, să descrie și să participe la activitățile de grup
● consolidarea încrederii în sine și a autonomiei prin încurajarea explorării și a libertății de a testa într-un mediu sigur.
DETALII ORGANIZATORICE
Grupul este ghidat de Andreea Ștefan, psihoterapeut, mamă a trei copii și a cărei activitate este inspirată de puterea jocului împreună.
● grupul se întinde pe durata a două luni, 8 întâlniri săptămânale, dar se poate continua la cererea voastră
● ne întâlnim marțea la ora 10.00
● grupul are maxim 6 participanți și este închis (nu se vor alătura noi participanți după începere)
● prețul este 100 lei / ședință iar plata se face lunar 400lei / lună
● înscrierea la grup se face la mail [email protected] sau sunând la 0721298853 sau la 0744644995.
📍Little Children – Big Explorers, Strada Fabrica de Chibrituri, nr.13A, corp C1, parter – Vezi pe hartă/traseu
⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!
Sursa: https://www.facebook.com/events/1494685014729673/1494685038063004/