Atelierele Sartoria de dezvoltare si creativitate pentru copii

19 Noiembrie - 19 Decembrie 2014
București

 

~~“Scopul educatiei (…) ar trebui sa fie acela de a crea oameni capabili sa faca lucruri noi, nu sa repete ceea ce au facut generatii intregi inaintea lor; oameni creativi, inventivi si exploratori, care pot fi critici si pot verifica, in loc de a accepta ceea ce li se ofera.” – Jean Piaget


Atelierele Sartoria

 

children paining

 Noi, adultii, stim, sau ar fi bine sa stim, cum invata copiii nostri. Raspunsul simplificat este: PRIN JOACA! Ei invata atunci cand ceva le starneste interesul, cand este prezentat intr-un mod atractiv pentru ei, si, mai ales, cand tot procesul de invatare se desfasoara in joaca, intr-un mediu sigur, cald, iar invatarea este integrata intr-un intreg – invatam traind, lucrand si co-existand intr-o comunitate cu valori juste, puternice, si mai ales comune.

Plecand de la aceste principii, noid adresam, atat in programele post-scolare, cat si in cele individuale (ateliere, cursuri, cursuri de limbi straine), nevoia copilului de a invata, fiind acceptat, valorizat si ghidat conform unei platforme de dezvoltare, nu doar unei curicule.

Atelierele (sau centrele de dezvoltare), au venit ca raspuns la nevoile punctuale ale copiilor nostri. Unii copii isi doresc doar sa se joace – de aici atelierele practice (croitorie, tamplarie, arta plastica, germana cu marionete). Alti copii au o nevoie mare de a se exprima prin arta – de unde atelierele de pian, engleza prin muzica, pictura, desen. Fiecare copil are propria lui lume in care se desfasoara si in care se simte confortabil. Din aceasta convingere s-au nascut atelierele noastre, care sunt concepute ca un micro-univers al cunoasterii, ghidat de tutori calificati si specializati in lucrul cu copiii, care ii vor valorize si ghida corespunzator cu nivelul cognitiv, comportamental si emotional al fiecaruia.

 

Curs de desen

Cu artist vizual Regina Ionescu

 

Durata: 8 luni, impartit in 3 module. Fiecare sedinta dureaza o ora.

Desfasurare: In fiecare vineri, de la ora 16.00 la 17.30, in sala de Arte a Centrului Educational Sartoria.

Organizare:

Modul 1: 25 septembrie 2014 – 18 Decembrie 2014 (9 sedinte)

Modul 2: 8 ianuarie – 9 aprilie (14 sedinte)

Modul 3: 23 aprilie – 18 iunie (9 sedinte)

Costuri:

Cost per sedinta: 35 lei.

Modul 1: 315 lei.

Modul 2: 490 lei

Modul 3: 315 lei

Discount 10% pentru plata in avans a unui modul intreg.

Sedintele se pot reprograma cu cel tarziu 24 de ore inainte.

Obiectivele cursului:
•Noțiuni de încadratură (de ce așezăm într-un loc anume sau la o dimensiune anume personajul în pagină?)
•Noțiuni de compoziție (cum putem folosi spațiile goale dintre personaje și obiecte)
•Simetria în desen (jocuri de simetrie)
•Tehnici de copiere și utilizarea acestora în ansamblul unei lucrări proprii originale.
•Noțiuni de anatomie artistică
•Stimularea creativității prin realizarea unor forme noi, proprii copilului(cum creăm un personaj nou, propriu; cum creăm o formă nouă de exemplu pentru o gură veselă sau îngrijorată, pentru ochi, rochie, pomi etc.)
•Modalități de-a crea texturi și suprafețe diferite prin hașuri de mai multe tipuri
•Modalități de-a utiliza hașura creativ (se pornește de la un tip de hașură sau mai multe feluri asociate și se creează forme și suprafețe noi)
•Sugerarea volumului prin hașură (cum așezăm umbrele și lumina, spre exemplu, pe un cerc astfel încât să arate ca o sferă)
•Exploatarea creativă a posibilităților pe care le oferă materialele de specialitate: creioane moi (B, B1, B2, B3) creioane tari (H, H1, H2, H3 etc. )hârtie cu granulație mare, hârtie subțire, guma de șters, guma plastică, miezul de pâine (se folosește în desen ca gumă de șters fină, moale)

Cursul se realizează în stilul pedagogic Pedocentric (centrat pe cursant) programa va fi parcursă în ordinea nevoilor și cerințelor copiilor ci nu în ordine cronologică.

 

Curs de pictura in acuarela (In colaborare cu Club3Art)

Acuarela dezvolta  imaginatia, armonia cromatica, creativitatea,  simtul estetic, cunoasterea si reprezentarea formelor, increderea in sine, libertatea de exprimare la inceput prin desen si culoare, curajul manifestarii propriei viziuni.

Desfasurare: In fiecare miercuri, de la ora 16.00 la 17.30, in sala de Arte a Centrului Educational Sartoria.

Organizare: grupa incepe cu minim 4 elevi.

Cost: 100 lei / sedinta.

 

Atelierul de arta plastica

 

“Creating art expands a child’s ability to interact with the world around them, and provides a new set of skills for self-expression and communication. Not only does art help to develop the right side of the brain, it also cultivates important skills that benefit a child’s development. But art goes far beyond the tangible statistics measured by studies — it can become a pivotal mode of uninhibited self-expression and amazement for a child. Art matters the same way language matters — or the way breathing matters! It is a fundamental component of what makes us uniquely human.”

–       MaryAnn F. Kohl Art Author and Educator

 Ce dezvolta arta in educatia unui copil: abilitati de comunicare, abilitati de rezolvare a problemelor, aptitudini sociale si emotionale, abilitatile motorii fine.

Desfasurare: Ateliere de 1,5 ore, in fiecare joi, de la ora 16.00 la 17.30, in sala de Arte a Centrului Educational Sartoria.

Organizare: grupe de minim 4 copii. Atelierul nu se poate reprograma.

Costuri: 30 lei / atelier.

Obiective:

Modelaj in lut

Pictura pe sticla

Figurine din ipsos

Figurine din pulbere ceramica

Pictura pe lemn

Desen in creion pastel, creta, etc

Machete

 

 

A Touch of Japan!

 

Serie de ateliere de exceptie, sustinute in limba engleza, in care copiii vor invata notiuni de Ikebana, Origami si limba si cultura japoneza.

Desfasurare: Ateliere de 1 ora, sambata de la ora 13, in sala de Arte a Centrului Educational Sartoria.

Organizare: grupe de minim 4 copii.

Modul Ikebana: 27 septembrie, 4, 11, 18, 25 Octombrie

Modul limba si cultura: 15 noiembrie, 22, 29 noiembrie

Modul Origami: 6, 13, 20 decembrie.

Costuri: 30 lei / atelier. 10% discount pentru plata in avans a fiecarui modul.

Obiective:

Introducere in cultura japoneza, cu accent pe scriere, sunete si litere. Se introduce hiragana, katakana si kanji.

Notiuni introductive de caligrafie japoneza, cu pensula si cerneala pe hartie speciala de caligrafie

Simbolurile nationale: Sakura si Crizantema

Introducere in arta japoneza de a povesti si in vestimentatie: kimono

Ikebana: realizarea de aranjamente florale, finalizate cu o expozitie.

Origami: obiecte realizate prin tehnica Origami, finalizate cu decoratiuni de Craciun.

 

English Through Music

 

Atelierele de limba engleza, in care copiii vor socializa, vor lucra impreuna, se vor juca, vor canta, dansa si experimenta cu diverse instrumente de percutie atractive, concepute si alese pe masura si capacitatile celor mici.

Vom canta povesti, vom desena sunete, vom povesti muzica in limba engleza!

Atelierul se adreseaza copiilor intre 3 si 6 ani, care:

–          iubesc muzica și limba engleza

–          fredoneaza cu placere melodiile auzite in filme și desene animate

–          acum incep sa invete limba engleza

Desfasurare: Ateliere de 1 ora, sambata de la ora 10.

Organizare: grupe de minim 4 copii.

Datele modulului toamna – iarna 2014:

11, 18, 25 oct, 1, 8, 15, 22, 29 nov, 6, 13, 20 dec – total 11 sesiuni.

Costuri: 30 lei / atelier. 20% discount pentru plata in avans a intregului modul.

Obiective:

–          pe parcursul intregului modul copiii vor invața noțiuni simple, de baza in limba engleza (numere, culori, zilele saptamanii, anotimpuri, despre vreme) intr-unul dintre cele mai naturale moduri posibile, prin muzica

–          copiii se vor juca prin muzica

–          vor experimenta diverse ritmuri cu ajutorul instrumentelor de percuție și prin mișcările propriului corp, “simțind” astfel muzica

–          vor invața coordonarea sunet-ritm-mișcare

–          li se va stimula expresivitatea și creativitatea cu ajutorul muzicii

–          vor invața într-un mod natural, relaxat, jucauș

–          vor invața sa colaboreze cu alți copii pentru a crea impreuna

–          vor capata incredere in ei, se vor simți utili vazand și auzind rezultatul imediat al muncii lor

 

Atelierul de croitorie

Atelier practic, in care copiii sunt invitati sa isi croiasca, coasa   si accesorizeze hainute sau accesorii (fuste, tricouri, costume, rucsac,   permute, etc). Vor folosi instrumente reale – foarfece de croitorie, tipare,   metru, adezivi speciali si culori pentru textile.

Acest atelier este destinat copiilor peste 6 ani, si dezvolta   abilitatile motrice fine, simtul estetic, atentia, perseverenta si spiritul   de echipa.

Desfasurare: Ateliere de 2 ore, sambata.

Organizare: grupe de minim 4 copii, maximum 6.

Date:

04 octombrie: Tutu din tulle

06, 08, 15 noiembrie: Cavaleri si Domnite – atelier de costume medieval, la finalul carora parintii vor fi invitati sa participe la o prezentare de moda. Garantam rezultate spectaculoase!

Costuri: 50 lei / atelier

 

Povestea muzicii

 

Atelierul se adresează copiilor peste 5 ani îndrăgostiți de muzică, copiilor care “îngheață” la auzul sunetelor produse în fața lor, interesați de instrumente muzicale, care nu se pot decide între a deveni chitarist, pianist, muzician rock, balerin sau cântăreață de opera.

Copiii vor învăța în joacă despre marii compozitori ai lumii, despre genuri știute și mai puțin știute, instrumente convenționale și non-convenționale și vor particita activ prin cântece, ritmuri interpretate la diverse instrumente de percuție, dansuri care mai de care mai haioase. Vom asculta muzică interpretată live!

Desfasurare: Ateliere de 1 ora, sambata de la 11.00.

Organizare: grupe de minim 4 copii.

Date:  11, 25 oct; 8, 22 nov, 6 dec.

Costuri: 30 lei / atelier

Obiectiv:

–          expunerea la muzica clasica intr-un mod atractiv prin jocuri, filmulețe, povești;

–          copiilor li se va aprinde interesul pentru muzica clasica și pt alte genuri de muzica de calitate;

–          copiii vor experimenta cu suntele, ritmuri, diverse genuri muzicale clasice, din poporul nostru și din popoarele lumii;

–          vor invața sa iși exprime pareri, sentimente in legatura cu muzica ascultata (gandire critica);

–          vor invața sa ințeleaga și sa aprecieze muzica de valoare care imbogațește paleta de sentimente, vindeca, innobileaza sufletul, relaxeaza, bucura, ajuta creșterea armonioasa;

–          activitațile se vor desfașura intr-o atmosfera familiala, de joc, de poveste;

–          copiilor le va crește stima de sine ințelegand și punand in practica imediat noile cunoștințe acumulate.

 

Detalii Eveniment

Perioada:
19 Noiembrie - 19 Decembrie 2014

Ora incepere:
00:00:00

Ora terminare:
00:00:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Centrul Educational Sartoria

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Intrarea Balaci nr. 9-11, sector 4

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL