Concluzii ale Cazului Copilului cu ADHD de la Piteşti. Cum Ne Sfătuiesc Specialiştii Să Ne Poziţionăm

Cazul copilului cu ADHD de la Piteşti. Un caz care a făcut înconjurul spațiului virtual din România. Cu siguranță ai citit sau ai auzit despre el. Petrecut la începutul săptămânii în Pitești, acesta a pus din nou față în față tabere de copii, părinți și profesori care au reacționat la criză fiecare cum a putut.

Dar să recapitulăm pe scurt: un copil în clasa a VII-a a Școlii Gimnaziale “I.L. Caragiale”, diagnosticat cu ADHD (tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție) este acuzat de colegi că îi agresează și terorizează. După câteva cereri făcute către conducerea școlii și inspectorat, elevii decid să protesteze și să nu mai meargă la ore, cu riscul scăderii notei la purtare. Fapt care se și întâmplă. Gestul lor însă are ca efect decizia ca elevul să fie mutat în altă instituție.
 
Psihologul din cadrul şcolii, Simona Mosoia, vorbeşte despre intervenţie medicamentoasă şi aminteşte că ceilalţi elevi din clasă sunt traumatizaţi:

Acest elev are un comportament deosebit de violent, pe care nu și-l poate controla, fapt care mă face să cred că problemele lui sunt de natură neuropsihiatrică. Și-a amenințat în nenumărate rânduri colegii că îi va spinteca ori că îi omoară. Copiii plâng, sunt traumatizați. Elevul trebuie să ajungă la un neuropsihiatru. Părinţii trebuie să inţeleagă importanţa acestui aspect. Fără intervenție medicamentoasă toate eforturile sunt nule. 

Ar mai fi de spus că între timp Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităti (CEDCD) înaintează în cazul copilului cu ADHD de la Piteşti o plângere la Parchetul de pe langă Judecătoria Pitești pentru comiterea infracțiunilor de șantaj și incitare la ură și discriminare, împotriva a patru părinti care, conform celor celor de la CEDCD, și-au folosit proprii copii și pe colegii acestora, „ca instrumente de ură împotrivă unui copil cu dizabilităti”.

Paranteză.

Tulburarea copilului are manifestări care nu sunt foarte cunoscute de către părinţi şi profesori. Plecăm de la definiție:

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție, ADHD (acronimul locuțiunii din engleză Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este o tulburare psihiatrică, de neuro-dezvoltare, care afectează mai ales copiii și se manifestă prin imposibilitatea acestora de a se concentra asupra unui anumit subiect sau unei anumite acțiuni. Netratată poate avea consecințe negative pe termen lung (psihologice, sociale, economice). [Sursă: wikipedia.org].

Cazul Copilului cu ADHD de la Piteşti

Viața merge înainte pentru colegii copilului. Cu siguranță însă schimbarea nu este una ușoară pentru copilul care suferă de ADHD și familia acestuia, care l-a adoptat în urmă cu 8 ani. Iată ce spune tatăl copilului:

De 8 ani de când l-am luat am ştiut că are mici probleme de sănătate, cu care s-a născut. La medicul pediatru a fost diagnosticat cu ADHD. La 9 ani a avut două operaţii inghinale, care i-au afectat mersul, iar de aici s-a pus o amprentă asupra lui şi psihic. De atunci am tot stat din spital în spital. Probabil s-a rupt legătura cu copiii, cu mediul normal. În copilărie ştia să se joace. După multele probleme de sănătate n-a ştiut să se facă înţeles. Nu a ştiut să-şi mai facă prieteni. Nu vreau să acuz pe nimeni. Nimeni nu e perfect”.

Citeşte mai jos continuarea articolului despre cazul copilului cu ADHD de la Piteşti.

Ne propunem să lăsăm pentru început deoparte părerile și interesele părților care, chiar dacă sunt absolut de înțeles, nu sunt suficiente. În cazul copilului cu ADHD de la Piteşti avem nevoie să aflăm părerile unor specialiști, pentru a înțelege și conștientiza toate implicaţiile, pentru a genera în final o discuţie în societate şi a găsi metodele cele mai potrivite care trebuie aplicate în astfel de situații, în interesul tuturor celor implicați. Și includ aici și elevii, care trebuie să știe cu ce au de-a face pentru a știi cum să reacționeze.

Iată opinia Catalinei Hetel, psihoterapeut, psihodramatist, terapeut de familie:

La fel ca și întreaga societate românească, și în școală se formează practic două tabere: „noi și ei”. Dacă stăm să căutăm nu știm exact cine suntem noi și cine sunt ei. Sunt niște părinți și alți părinți, niște copii și alți copii. Problema acestor tabere este că nu au un mediator care să le așeze practic față în față și să observe că nu există o atât de mare diferență. Părinții ai căror copii se întorc bătuți de la școală se simț îndreptățiți să ceară dreptate și un mediu sigur. Pe de altă parte, un copil chiar dacă este „un element distructiv” are nevoie de un mediu care să îl conțină și să îl ajute să crească. Aici apăr două probleme ale școlii românești: nu este un mediu conținător și nu e un mediu sigur. Profesorii sunt depășiți de situație iar părinții pot deveni uneori mai agresivi decât proprii copii. În acest context profund uman școala se ascunde după regulamente și inspectorate. Nu știu dacă cineva a stat de vorbă cu acei părinți, să le dea sau nu dreptate. Acesta este rolul de obicei al consilierului școlar, un personaj care de obicei lipsește sau e trecut undeva în nomenclatorul școlar că „așa trebuie”.

 Ce mai putem reține este că trăim într-o societate dominată de agresivitate și că nu reușim să ne rezolvăm problemele decât prin agresivitate. Un copil este agresiv pentru că este speriat, anxios, că nu poate să își conțină trăirile. Dacă noi ca școală și ca societate nu reușim să îl conţinem el va deveni un exclus, adică și mai furios, speriat, angoasat. Pe de altă parte de multe ori părinții unui copil cu probleme de comportament refuză să se implice preferând să nege problema și să o lase în seama școlii.

Claudia Chiru, cadru didactic în învățământul de stat şi fondator Saga Kid Afterschool, ne spune legat de cazul copilului cu ADHD de la Piteşti:

Copiii diagnosticați cu ADHD sau autism sunt ai noștri, noi suntem părinții lor, îi iubim, îi educăm. Într-adevăr, școală românească, așa cum arată azi, nu este prietenoasă și nu știe cum să integreze copiii care au nevoi diferite.

Cadrele didactice nu au învățat cum să-și desfășoare activitatea și cum să reacționeze, ceilalți elevi primesc mesaje antagonice de acasă și de la școală, toți suferim și ne chinuim din cauza acestei nepriceperi. Statul român este dator să pună la dispoziția copiilor cu ADHD și autism persoane care știu despre ce e vorba, se numesc shadow teacher și petrec lângă copilul respectiv tot atâtea ore cât acesta petrece la școală sau la un opțional. Am văzut asta cu propriii ochi în Anglia și se poate realiza.

Doresc să transmit un mesaj de încurajare către colegii mei din Pitești, suntem mai mulți în această barcă, nu sunteți singuri în suferință, pentru părinții copilului doresc să transmit dragostea și durerea mea de mamă față de situația prin care trec, iar pe părinții copiilor României doresc să-i rog să exerseze toleranţa și găsirea unor soluții care nu implică dezumanizarea și aruncatul cu pietre. Realitatea ne intră în ochi și trebuie rezolvată etalând cea mai bună variantă a noastră, căci suntem exemplul pe care îl văd copiii noștri.

Prof. univ. dr. Geanina Cucu Ciuhan, director al Minnie Psychological Center declară pentru Click:

Agresivitatea nu este un simptom al ADHD-ului, ci al tulburării de conduită. Copilul devine agresiv tocmai din cauza atitudinii de intoleranţă a anturajului, care îl critică constant pentru reacții pe care el oricum nu le poate controla. În spatele agresivităţii acestor copii este de fapt o suferinţă emotională profundă, o imagine de sine scăzută, anxietate și tristețe.

Intervenția psihologică în aceste cazuri este una complexă, cuprinzând psihoterapia individuală a copilului pentru rezolvarea dificultăţilor emoționale și controlul impulsurilor, psihoterapia familiei, pentru modificarea stilului de parenting și a pattern-urilor de comunicare cu copilul, precum și un program riguros de management comportamental al copilului la scoală.

În asemenea situații, rolul psihologului școlar este esențial, deoarece el trebuie să dezvolte programe de psiho-educație complexe în care să implice copilul, colegii lui de clasă, profesorii și părinţii. Pe măsură ce copilul se va simți acceptat și înțeles, comportamentele agresive vor dispărea.

 

Citeşte pe pagina următoare continuarea articolului

Citeşte şi:

De ce spun copiii NU? De ce se revoltă? Este benefic acest comportament pentru dezvoltarea lor?

10 Lucruri Riscante Pe Care Orice Copil Ar Trebui Să Le Facă

7 Obiceiuri Toxice în Comunicarea Părinte-Copil. Ce Să Nu îi Spunem Niciodată Copilului

1
2
Pagina urmatoare
DISTRIBUIE
Salut! Sunt tatăl unei fetiţe minunate de 10 ani, care mă motivează zi de zi să fiu mai bun decât am fost, mai bun cu mine şi cu ceilalţi. Mă pasionează muzica, grafica şi posibilităţile infinite ale internetului. Mă preocupă modul în care putem îmbunătăţi traiul în comun în societate. Îmi doresc ca fiecare dintre noi să-şi propună să construim împreună o lume cu multe oportunităţi pentru noi şi copiii noştri.
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU