Copilul Elefantului, de Rudyard Kipling. Poveste Terapeutică despre Curiozitate și Explorare

La Povestea de Duminică Seara #174 citim povestea Copilul Elefantului, scrisă de autorul britanic Rudyard Kipling, care a lansat în 1902 o colecție de povestiri originale intitulată „Just So Stories”, considerată un clasic al literaturii pentru copii dar și printre cele mai cunoscute opere ale lui Kipling.

Povestea Copilul Elefantului poate fi considerată terapeutică și vorbește despre curiozitate și explorare, empatie și reziliență li mai ales despre învățare prin experiență.

Kipling aduce în prim-plan lumea regnului animal în care violența este firească, dar și cu perspectiva unei alte epoci, de început de secol 20, în care astfel de reprezentări erau mult mai acceptate social. Inițial, Kipling a început să lucreze la această carte lecturând primele trei capitole ca povești de seară fiicei sale, Josephine. Acestea trebuiau spuse „așa cum trebuie”, folosind cuvintele cu care ea era obișnuită („just so”), pentru că altfel ea ar fi protestat. Poveștile din colecție ilustrează modul în care animalele și-au dobândit trăsăturile distinctive, cum ar fi modul în care leopardul și-a obținut petele sau cămila cocoașele. Pentru această carte, Kipling a ilustrat singur poveștile. Aceste povești au fost adaptate în diverse forme, inclusiv sub forma unui musical și a filmelor animate.

Te invităm să citești mai jos povestea din seria Povestea de Duminică Seara și să consulți întreaga colecție aici.

Copilul Elefantului

de Rudyard Kipling

În vremuri demult apuse, Dragii Mei, Elefantul nu avea trompă. Avea doar un nas negricios și umflat ca un bocanc, pe care îl putea mișca dintr-o parte în alta, dar cu care nu putea ridica lucruri. Tot atunci trăia și un alt fel de Elefant – un Elefant nou – un Copil de Elefant – care manifesta o curiozitate fără margini, ceea ce însemna că punea o mulțime de întrebări. Și pentru că trăia în Africa, a umplut toată Africa cu curiozitatea sa inepuizabilă. L-a întrebat odată pe unchiul său, Struțul, de ce îi cresc penele cozii într-un anume fel, iar Struțul, iritat, l-a lovit cu ciocul său tare. Pe mătușa lui cea înaltă, Girafa, a întrebat-o ce anume îi face pielea pete, iar aceasta l-a lovit și ea cu copita ei cea tare. Și totuși curiozitatea lui era nemăsurată! Pe unchiul său cel masiv, Hipopotamul, l-a întrebat de ce avea ochii roșii, iar acesta l-a lovit cu copita lui cea masivă. Apoi l-a întrebat pe unchiul lui cel păros, Babuinul, de unde veneau aroma pepenilor, iar Babuinul l-a lovit cu laba lui păroasă. Chiar și așa, el era de o curiozitate de nesăturat! A pus întrebări despre tot ce vedea, sau auzea, sau simțea, sau mirosea, sau atingea, și toți unchii și toate mătușile lui l-au bătut. Și totuși el continua să fie plin de o curiozitate fără limite!

Într-o dimineață frumoasă, în mijlocul Precesiunii Echinocțiilor, Copilul curios al Elefantului a venit cu o întrebare nouă și frumoasă pe care nu o întrebase niciodată înainte. A întrebat, „Ce mănâncă Crocodilul la cină?” Atunci toată lumea a replicat: „Taci!” pe un ton înfricoșător, și l-au bătut imediat, fără încetare și pentru mult timp.

Pe urmă, când s-a terminat și asta, el a dat peste Păsărea Kolokolo, care stătea așezată în mijlocul unui tufiș și i-a spus: „Tatăl meu m-a bătut, și mama m-a bătut; toate mătușile și unchii mei m-au bătut pentru curiozitatea mea fără margini; și totuși vreau să știu ce mănâncă Crocodilul la cină!”

Atunci Păsărea Kolokolo a zis, cu un strigăt plin de jale, „Du-te la malurile râului cel mare, gri-verde și mâlos Limpopo, împânzit cu arbori de febră, și ai să afli.”

A doua zi dimineață, când nu a mai rămas nimic din Echinocții, Copilul Elefantului, cel plin de curiozitate, a luat cu el o sută de kilograme de banane (din cele mici și roșii), o sută de kilograme de trestie-de-zahăr (din cele lungi și mov) și șaptesprezece pepeni (din cei verzi), și a zis tuturor membrilor familiei sale dragi: „La revedere. Mă duc la râul cel mare, verde-gri și mâlos, Limpopo, împânzit cu arbori de febră, să aflu ce mănâncă Crocodilul la cină.” Și toți l-au bătut încă o dată de noroc, deși le-a cerut în cel mai politicos mod să se oprească.

Apoi a plecat, puțin înfierbântat, dar deloc mirat, mâncând pepeni și aruncând cojile, pentru că nu le putea lua de pe jos. A mers de la Orașul Graham la Kimberley, și de la Kimberley la Țara lui Khama, și de la Țara lui Khama a mers spre est prin nord, mâncând pepeni tot timpul, până când în cele din urmă a ajuns la malurile râului mare, gri-verde și mâlos Limpopo, împânzit cu arbori de febră, exact așa cum spusese Păsărea Kolokolo.

Acum trebuie să știți și să înțelegeți, Dragii Mei, că până în săptămâna, ziua, ora și minutul acela, acest Copil de Elefant plin de curiozitate nu văzuse niciodată un Crocodil, și nu știa cum arată unul. Era doar stăpânit de o curiozitatea nemăsurată.

Primul lucru pe care l-a găsit a fost un Șarpe-de-Stâncă-Bicolor, înfășurat în jurul unui bolovan.

„Scuzați-mă,” a spus Copilul Elefantului în cel mai politicos mod, „dar ați văzut vreodată un Crocodil prin aceste părți?”

„Dacă am văzut vreodată un Crocodil?” a zis Șarpele-de-Stâncă-Bicolor, cu un ton de dispreț înfricoșător. „Ce-o să mă mai întrebi?”

„Scuzați-mă,” a spus Copilul Elefantului, „pot să vă rog frumos să-mi spuneți ce mănâncă el la cină?”

Atunci Șarpele-de-Stâncă-Bicolor s-a desprins repede de pe bolovan și s-a apucat să îl lovească pe Copilul Elefantului cu coada lui cu solzi.

„Asta-i ciudat,” a spus Copilul Elefantului, „pentru că tatăl meu și mama mea, și unchiul meu și mătușa mea, să nu mai vorbim de celelalte mătuși, Hipopotamul, și unchiul meu, Babuinul, toți m-au bătut pentru curiozitatea mea nesaturată – presupun că tot despre asta e vorba…”

Așa că s-a despărțit politicos de Șarpele-de-Stâncă-Bicolor, pe care l-a ajutat să se încolăcească din nou pe bolovan, și a mers mai departe, puțin încins, dar deloc mirat, mâncând pepeni și aruncând cojile, pentru că nu le putea lua de pe jos, până când a călcat pe ceea ce credea că este un buștean de lemn chiar la marginea râului cel mare, gri-verde și mâlos Limpopo, împânzit cu arbori de febră.

Dar de fapt era chiar Crocodilul, Dragii Mei, și Crocodilul a făcu cu ochiul chiar așa!

„Scuzați-mă,” a spus Copilul Elefantului în cel mai politicos mod, „dar întâmplător ați văzut un Crocodil prin aceste părți?”

Atunci Crocodilul a clipit din celălt ochi și a ridicat jumătate din coada lui din noroi; iar Copilul Elefantului s-a retras în cel mai politicos mod, pentru că nu dorea să fie bătut din nou.

„Vino aici, Micuțule,” a spus Crocodilul. „De ce întrebi astfel de lucruri?”

„Scuzați-mă,” a spus Copilul Elefantului cel mai politicos, „dar tatăl meu m-a bătut, mama m-a bătut, să nu mai vorbim de unchiul meu, Strutul, și mătușa mea cea înaltă, Girafa, care pot da cu piciorul foarte tare, precum și de unchiul meu cel masiv, Hipopotamul, sau cel păros, Babuinul, inclusiv Șarpele-de-Stâncă-Bicolor, cu coada lui cu solzi, cu care bate mai tare decât oricare dintre ceilalți; și așa, dacă e totuna pentru tine, aș prefera să nu fiu bătut din nou.”

„Vino aici, Micuțiule,” a spus Crocodilul, „pentru că eu sunt Crocodilul,” și a început să plângă lacrimi de crocodil pentru a-i arăta că chiar așa era.

Atunci Copilul Elefantului a simțit că își pierde respirația de emoție, s-a așezat pe mal și a spus, „Ești persoana pe care o căutam de atâtea zile. Ai putea, te rog, să-mi spui ce mănânci la cină?”

„Vino aici, Micuțule,” a spus Crocodilul, „și-ți voi șopti.”

Atunci Copilul Elefantului și-a apropiat capul de gura musculoasă, plină de colți, a Crocodilului, și acesta l-a prins de micuțul său nas, care până în săptămâna, ziua, ora și minutul acela, chiar dacă mai utilă, nu era mai mare decât o cizmă.

„Cred,” a spus Crocodilul – a spus printre dinți, – „Cred că astăzi voi începe cu Copilul de Elefant!”

La asta, Dragii Mei, Copilul Elefantului s-a enervat foarte tare, și a spus, vorbind pe nas, „Lasă-mă! Mă doare!”

Atunci Șarpele-de-Stâncă-Bicolor s-a rostogolit de pe stâncă și a spus, „Prietenul meu cel tânăr, dacă nu tragi chiar acum cât poți de tare, sunt de părere că Crocodilul te va arunca cât ai zice „pește” în râu, de unde nu mai ai scăpare.

Cam așa vorbesc mereu Șerpii-de-Stâncă-Bicolori.

Atunci Copilul Elefantului s-a opintit bine și a tras, și a tras, și a tras, și nasul lui a început să se întindă. Și Crocodilul s-a afundat în apă, făcând-o toată mâloasă cu loviturile puternice de coadă, și a tras, a tras, a tras.

Și nasul Copilului de Elefant a continuat să se întindă; și și-a întins toate cele patru picioare mici și a tras, și a tras, și a tras, și nasul lui a continuat să se întindă; și Crocodilul a continuat să dea din coadă ca o vâslă, și a tras, și a tras, și a tras, și la fiecare tracțiune nasul Copilului Elefantului devenea din ce în ce mai lung – și îl durea teribil!

Atunci Copilul Elefantului a simțit cum îi alunecă picioarele, și a spus prin nas, care acum era aproape de cinci picioare lungime, „Asta e prea mult pentru mine!”

Atunci Șarpele-de-Stâncă-Bicolor a coborât de pe mal și s-a legat de picioarele din spate ale Copilului Elefantului cu o legătură dublă strânsă, și a spus, „Călător iresponsabil și fără experiență, ne vom uni forțele pentru a trage mai tare, pentru că dacă nu o facem, e părerea mea că mașina de război cu puntea superioară blindată” (și prin asta, Dragii Mei, a vrut să spună – Crocodilul) „va curma definitiv viitoarea ta carieră.”

Așa vorbesc mereu toți Șerpii-de-Stâncă-Bicolori.

Așa că a tras, și Copilul Elefantului a tras, și Crocodilul a tras; dar Copilul Elefantului și Șarpele-de-Stâncă-Bicolor au tras mai tare; și în cele din urmă Crocodilul a lăsat nasul Copilului Elefantului cu un pleoscăit pe care l-ai fi putut auzi de sus până jos pe Limpopo.

Atunci Copilul Elefantului s-a așezat extenuat; dar mai întâi a avut grijă să spună „Mulțumesc” Șarpelui-de-Stâncă-Bicolor; și apoi a și-a înfășurat nasul cel lung în frunze răcoroase de bananier, și apoi l-a lăsat în râul cel mare, gri-verde și mâlos Limpopo ca să se răcorească.

„De ce faci asta?” a spus Șarpele-de-Stâncă-Bicolor.

„Scuzați-mă,” a spus Copilul Elefantului, „dar nasul meu este foarte deformat, și aștept să se micșoreze.”

„Atunci va trebui să aștepți mult timp,” a spus Șarpele-de-Stâncă-Bicolor. „Unii nu știu ce este bun pentru ei.”

Copilul Elefantului a stat acolo trei zile așteptând să i se micșoreze nasul. Dar nu s-a mai micșorat deloc, și, în plus, îl împiedica să vadă bine. Pentru că, Dragii Mei, veți vedea și veți înțelege că Crocodilul îi întinsese nasul până se transformase într-o trompă adevărată, la fel ca toți Elefanții de azi.

La sfârșitul celei de-a treia zile, o muscă a venit și l-a înțepat în umăr, și înainte să știe ce face și-a ridicat trompa și a lovit musca cu capătul ei.

„Avantajul numărul unu!” a spus Șarpele-de-Stâncă-Bicolor. „N-ai fi putut face asta cu un nas mic. Încearcă să mănânci puțin acum.”

Înainte să gândească ce face, Copilul Elefantului și-a întins trompa și a smuls o grămadă mare de iarbă, și a șters-o curată de pământ cu picioarele din față, și a băgat-o în gură.

„Avantajul numărul doi!” a spus Șarpele-de-Stâncă-Bicolor. „N-ai fi putut face asta cu un nas mic. Nu crezi că soarele e foarte fierbinte aici?”

„Este,” a spus Copilul Elefantului, și înainte să gândească ce face a luat o mână de noroi de pe malurile râului mare, gri-verdeși mâlos Limpopo, și și-a dat cu el pe cap, unde și-a făcut o pălărie răcoroasă și noroioasă care i se prelingea prin spatele urechilor.

„Avantajul numărul trei!” a spus Șarpele-de-Stâncă-Bicolor. „N-ai fi putut face asta cu un nas mic. Acum ce părere ai despre a fi bătut din nou?”

„Scuzați-mă,” a spus Copilul Elefantului, „dar nu mi-ar plăcea deloc.”

„Cum ți-ar plăcea să bați pe cineva?” a spus Șarpele-de-Stâncă-Bicolor.

„Mi-ar plăcea foarte mult,” a spus Copilul Elefantului.

„Ei bine,” a spus Șarpele-de-Stâncă-Bicolor, „vei găsi că noul tău nas este foarte util pentru bătaie.”

„Mulțumesc,” a spus Copilul Elefantului, „o să-mi amintesc asta; și acum cred că mă întorc acasă la familia mea dragă.”

Așa că Copilul Elefantului s-a întors acasă peste Africa, fredonând și mișcându-și trompa. Când vroia să mănânce fructe, smulgea cu trompa câteva din pom, în loc să aștepte să cadă, așa cum făcea înainte. Când vroia iarbă, smulgea iarbă de pe pământ, în loc să se aplece pe genunchi, așa cum făcea înainte. Când îl mușcau muștele, smulgea o ramură dintr-un copac și o folosea ca evantai; și-și făcea o nouă pălărie de noroi răcoroasă și noroioasă ori de câte ori soarele ardea. Când se simțea singur mergând prin Africa, cânta pentru sine cu trompa lui, și tărăboiul era mai mare decât cel făcut de mai multe orchestre puse împreună.

Apoi s-a abătut din drum ca să caute un hipopotam mare (care nu îi era rudă), și l-a lovit tare, ca să se asigure că Șarpele-de-Stâncă-Bicolor spusese adevărul despre noua lui trompă. În restul timpului a strâns cojile de pepene pe care le lăsase pe drumul său către Limpopo – pentru că era un Pachiderm Ordonat.

Într-o seară a ajuns înapoi la toate familiile lui dragi, și-a înfășurat trompa și a zis: „Ce mai faceți?” Erau foarte bucuroși să-l vadă și au spus imediat: „Vino aici să fii lovit pentru curiozitatea ta nesăbuită.”

„Pfff,” a spus Copilul Elefantului. „Nu cred că știți voi ceva despre bătut; dar eu știu, și o să vă arăt!” Apoi și-a desfăcut trompa și și-a lovit doi dintre frații peste cap.

„O!” au zis ei, „de unde ai învățat acest truc și ce i-ai făcut nasului?”

„Am primit unul nou de la Crocodil pe malurile râului mare, gri-verde și mâlos Limpopo,” a spus Copilul Elefantului. „L-am întrebat ce mănâncă la cină și mi-a dat nasul ăsta spre păstrare.”

„Arată foarte urât,” a spus unchiul său păros, Babuinul.

„Da,” a spus Copilul Elefantului. „Dar este foarte util,” și l-a ridicat pe unchiul său păros, Babuinul, de un picior păros, și l-a aruncat într-un cuib de viespi.

Apoi, Copil de Elefant i-a bătut pe toți membrii familiilor lui dragi pentru o perioadă lungă, până când și aceștia s-au încins foarte tare și mirați. A smuls penele cozii unchiului Struț, și-a prins mătușa cea înaltă, Girafa, de piciorul din spate și l-a tras prin tufișuri; iar unchiului său, Hipopotamul, i-a suflat bule în ureche pe când dormea în apă după mesă; și nu a mai lăsat pe nimeni să se atingă de Păsărea Kolokolo!

În cele din urmă lucrurile au devenit atât de interesante încât familiile lui dragi au plecat pe rând în grabă pe malurile râului mare, gri-verde și mâlos Limpopo, înconjurate de copaci de febră, pentru a împrumuta noi nasuri de la Crocodil. Când s-au întors, nimeni nu mai bătea pe nimeni; și de atunci încoace, Dragii Mei, toți Elefanții pe care îi veți vedea vreodată, pe lângă toți aceia pe care nu-i veți vedea, au trompe exact ca trompa Copilului de Elefant cel peste măsură de curios.

Sfârșit

ζ ♠ ζ

În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să primeşti şi tu recomandările noastre, abonează-te la Newsletterul Gokid!


 RECOMANDARE

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU