Dragi prieteni,
Vă invităm cu drag să vă înscrieți la crosul „Aleargă pentru dorințe”, ce va avea loc sâmbătă, 11 mai 2019, în intervalul orar 09:30 – 13:00, în zona Copou.
Prin acest cros, ne propunem să sprijinim un număr de 20 de copii cu rezultate bune la învățătură pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și continua studiile, în vederea atingerii unor performanțe școlare, depășind anumite lipsuri materiale și financiare. În același timp, evenimentul urmărește promovarea sportului și promovarea unui stil de viață sănătos.
Crosul „Aleargă pentru dorințe”, la fel ca alte evenimente de acest tip, arată că susținerea pentru acești copii se face cu efort, dar și cu multă bucurie. Persoanele care solicită sprijinul celorlalți pentru a-i ajuta pe acești copii, depun un efort prin parcurgerea unui traseu de 5 km sau 10 km. Acest efort va fi încununat atât de câteva premii oferite la finalul crosului, cât mai ales de faptul că acești copii vor avea posibilitatea de a atinge anumite performanțe școlare, având toate cele necesare pentru acest lucru.
De ce am intitulat acest cros: „Aleargă pentru dorințe”? Care este dorința noastră principală?
Dorința noastră este ca noi, comunitatea, să reușim să ne mobilizăm cât mai mult pentru a-i ajuta pe cei care doresc să aibă acces la educație și pe cei care doresc să facă performanță, astfel încât să nu fie nevoiți să abandoneze școala din cauza lipsurilor materiale. În plus, ne dorim ca susținerea față de acești copii să fie una constantă.
Pentru înscriere la cros și pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați site-ul nostru dedicat evenimentului, pagina de facebook și să ne dați „follow” pe instagram:
Site > https://aleargapentrudorinte.ro/
Pagină de facebook > https://www.facebook.com/Alearg%C4%83-pentru-dorin%C8%9Be-316819708989054/?ref=settings
* Evenimentul, realizat în parteneriat cu Pro Vita Iași, face parte din seria de activități ce vor fi organizate de către ASCOR Iași în săptămâna 6 – 12 mai 2019, sub titlul generic de „Studentul ieșean”.