Dezvoltare personală prin teatru la Quasar for Kids – Iasi

Luni 06 Martie 2023
Iasi

Pentru copii va fi o lume în care vor învăța să-și conștientizeze emoțiile și să lucreze cu ele, să pășească pe drumul dezvoltării personale, al imaginației și al lucrului individual și în echipă.

Activitatea va fi coordonată de Laura, regizor și organizator a numeroase spectacole, proiecte cu și pentru copii. Ea va fi cea care îi va învăța pe copiii să-și dezvolte simțul artistic, lucrul în echipă, imaginația, va pune în scenă împreună cu ei piese de teatru, va crea lumi noi și va da naștere personajelor de poveste.

Absolventă a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”; Absolventă a Universității de Artă „George Enescu” – Facultatea de Teatru , specializare – Regie Teatru Certificat emis de Ministerul Culturii.
Specialist în educație culturală – teatru.
Modulul Pedagogic nivelul I și II Premii câștigate cu trupe de teatru de copii:
Festivalul ”Micul Prinț” – Premiul 1
Festivalul ”Hai la teatru” – Premiul special regie; Premiul special al Juriului,
Festivalul Neghiniță Bacău – Premiul 2 la spectacol, Premiul 3 la individual.

Unde? Quasar for Kids, Strada Clopotari, nr. 24, bloc 606, parter, Iasi

Detalii Eveniment

Data:
Luni 06 Martie 2023

Program:
De la 18:30

Orasul:
Iasi

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Iasi!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL