În perioada 10 – 16 iunie 2019 va avea loc expoziția de bonsai a Grădinii Botanice. Evenimentul va avea loc în incinta Serelor Mici (în apropierea Grădinii Japoneze) și va putea fi vizitat zilnic între orele 10-18, fără taxă suplimentară, doar pe baza biletului de intrare în grădina botanică.
Denumirea de bonsai vine din japoneză și se referă la arta de a crește o plantă, sau un grup de plante intr-un ghiveci (“bon” = bazin, ghiveci și „sai”= a planta). Istoria bonsaiului este una veche (peste 1500-2000 de ani) și pleacă din China unde erau cunoscuți sub denumirea de penjing. În ultimii 50 de ani acești copaci miniaturali au devenit foarte populari în întreaga lume și nu găsim țară în care oamenii să nu fie interesați de arta cultivării bonsaiului.
Exemplarele ce vor putea fi admirate la expoziție au vârste cuprinse între 7 și 26 de ani, obținuți din butași și semințe, în Gradina Botanică “Al. Borza” din Cluj-Napoca.
Detalii Eveniment
Perioada:
12-16 Iunie 2019
Ora incepere:
10:00
Ora terminare:
18:00
Orasul:
Cluj-Napoca