Festivalul Iei – RomânIA Autentică – Ediția III @ Iași

Duminică 23 Iunie 2019
Iasi

Ca și la primele două ediții, câteva zeci de mii de ieșeni, dar și turiști sunt așteptați duminică, 23 iunie 2019, în ajun de Sânziene (Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul), în Piața Palatului Culturii și pe pietonalul Ștefan cel Mare la cea de-a III-a ediție de la Iași a Festivalului Iei – RomânIA Autentică. Ca și anii trecuți, ieșenii și turiștii sunt invitați să îmbrace ia românească într-o amplă manifestare dedicată celebrării tradiţiilor şi meşteşugurilor populare.

Cea de-a IV-a ediție la nivel național a evenimentului RomânIA Autentică va avea loc simultan în Iași, Brașov și Hobița, iar în orașul nostru va fi organizată de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Asociația Națională a Antreprenorilor, Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor, Patronatul Femeilor din Meșteșugărit și Asociația ART – Meșteșugurile Prutului.

Ca și anii trecuți, evenimentul central al Festivalului Iei – RomânIA Autentică va fi un super spectacol de muzică și dansuri populare. Între orele 15.00 și 22.00, pe scena din Piața Palatului Culturii vor urca Ștefan Pintilie, Sabina Ursache, Cristinel Iordăchioaia, Biatrice Duca, Ștefan Deaconița, elevii David Simion, Andrei Nicăi, Diana Crăcană, Maria Ionescu și Carla Ursu, Laura Lavric, Claudia Martinică, Alexandru Brădățan, Ansamblul „Mugurelul” al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” și Ansamblul „Ștefan Vodă” – Căpriana (Republica Moldova), ultima parte a concertului aparținându-le maestrului Nicolae Botgros și Orchestrei „Lăutarii”, alături de care vor evolua Ion Paladi, Viorica Macovei, Constantin Bahrin, Ioana Căpraru, Nicolae Ciubotaru, Tatiana Jacot și Ion Macovei.

De asemenea, între 20 și 24 iunie, pe pietonalul Ștefan cel Mare va fi organizată și cea de-a III-a ediție a Târgului meșterilor populari „RomânIA Autentică”, în care meșteri populari din România și din Republica Moldova vor expune și comercializa produse de artizanat (ii, vâlnice, catrinţe, opinci dar şi alte accesorii) și alimentare.

Atât la concert, cât și la celelalte evenimente, „biletul de intrare” este ia. Primăria Municipiului Iași și partenerii săi fac apel la ieșeni și nu numai să vină îmbrăcați în ie în număr cât mai mare la Palatul Culturii pentru ca Iașul să impună la nivel național și chiar internațional această sărbătoare a iei și a tradițiilor românești. Reprezentanții Primăriei Municipiului Iași vor înmâna participanților îmbrăcați în ie și câte un ecuson personalizat și numerotat, astfel încât să existe o evidență a celor care au ales să îmbrace cămașa tradițională în aceeași zi. Reamintim că, dacă la ediția din 2017 municipalitatea a reușit să împartă 10.720 de astfel de ecusoane, în 2018 cele 12.000 de ecusoane fuseseră deja distribuite până la ora 18.00, numărul total al participanților de anul trecut fiind de circa 30.000.

„Numărul atât de mare al participanților la cele două ediții de la Iași ale Festivalului Iei – RomânIA Autentică a demonstrat că ieșenii, dar și turiștii au asimilat și au îndrăgit această autentică sărbătoare românească. Dincolo de numărul participanților, importantă a fost atmosfera de autentică și frumoasă sărbătoare românească pe care a îmbrăcat-o Iașul. Am văzut o emoție, o bucurie și o mândrie pură, pozitivă și tonică a oamenilor față de tradițiile românești, ceea ce ne arată că este de datoria noastră să le păstrăm, să le continuăm și să le punem în valoare. Îi aștept și în acest an pe ieșeni și pe vizitatorii orașului nostru să sărbătorim împreună în număr cât mai mare RomânIA Autentică!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 23 Iunie 2019

Program:
15:00 - 22:00

Orasul:
Iasi

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Iasi!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL