Festivalul Meridian la Casa Artelor „Dinu Lipatti” – Ediția II | 2019

07-09 November 2019
București

Primăria Municipiului București prin Casa Artelor „Dinu Lipatti” vă invită la Festivalul Internațional MERIDIAN la Casa Artelor „Dinu Lipatti” – Ediția a II-a, în calitate de coorganizator, și oferă publicului iubitor de artă și cultură trei seri dedicate muzicii noi în perioada 7-9 noiembrie. După succesul înregistrat anul trecut și din dorința de a susține muzica modernă și contemporană, in special cea românească, Primăria Capitalei prin Casa Lipatti s-au alăturat eforturilor organizatorilor – Ministerul Culturii și Identității Naționale, UCMR și SNR-SIMC, pentru al doilea an la rând, promovând creația românească, universală și contemporană în rândul tuturor melomanilor.

Publicul este așteptat în fiecare zi, începând cu orele 18:00, pentru a vizita expoziția „Istoria muzicală a Bucureștiului”. Totodată, sunt permanente expozițiile dedicate marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti: „Dinu Lipatti – viața și opera” și „Familia Lipatti și prietenii”.

De asemenea, tot de la orele 18:00, în Salonul de Muzică, aducem un omagiu patronului spiritual al Casei Artelor, prin proiectarea filmelor documentare despre Dinu Lipatti: joi – „Triptic – Călătorie melancolică” – scenariul și regia de Ana Simion – Brăiloiu, Haskil, Lipatti, trei destine singulare, trei muzicieni români care au trăit în Elveția și au marcat prin creația lor arta secolului XX, vineri și sâmbătă se va proiecta filmul „Dinu Lipatti, muzică și geniu” produs de Trinitas TV în parteneriat cu ICR, realizator Mihaela Natalia Poenaru.

Joi, începând cu orele 19:00, vor avea loc două Recitaluri Extraordinare, primul susținut de pianiștii Horia Maxim și Diana Ionescu, iar cel de al doilea de violonista Diana Moș și pianistul Mihai Măniceanu. Cele două se încadrează în conceptul de “grădină clasică” cu un program integral acustic.
Primul recital este susținut de un maestru al rafinamentului, Horia Maxim, muzician complex şi dăruit total celor 88 de surse de magie: clapele pianului. În cadrul recitalului său va evolua și pianista Diana Ionescu. Cei doi pianiști vor prezenta un program incitant: trei tineri şi foarte talentați compozitori români – Gabriel Almaşi, Mihai Murariu şi Vlad Hîrlav-Maistorovici –, dar şi mari creatori ai secolelor XX şi XXI, începând cu însuşi Dinu Lipatti, şi continuând cu György Ligeti, Magnus Lindberg, Jenő Takàcs şi Toru Takemitsu.
De la orele 20:00, va avea loc Recitalul extraordinar susținut de violonista Diana Moș și pianistul Mihai Măniceanu. Pasiune, profesionalism, vârfuri de lance ale generației lor – violonista Diana Moș şi pianistul Mihai Măniceanu formează un duo spectaculos. Recitalul lor face parte din ISCM Collaborative Series, prin includerea în program a superbului “Lied” al compozitorului Beat Furrer (ISCM Elveția). Două premiere absolute, Karel Volniansky (Israel) şi Bogdan Vodă; o piatră de încercare pentru virtuozitatea interpreților, “Glossa” lui Nicolae Brânduş; incandescentul “Subito” al marelui Lutoslawski; şi, fireşte, Lipatti cu “Allegro” pentru vioară solo.

Vineri, începând cu orele 19:00, va avea loc Recitalul Extraordinar de lied „Grădina cântecelor” susținut de soprana Bianca Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu, reputați promotori ai creației românești .
Acest recital de lied este constituit ca un omagiu adus maestrului clujean Cornel Țăranu, care a împlinit 85 de ani în 2019. Pe afiș figurează două cicluri de cântece compuse de Cornel Țăranu, dedicate duo-ului Manoleanu, unul în primă audiție absolută, și piese semnate de Dan Voiculescu, Felicia Donceanu, Carmen Petra Basacopol, Dan Bălan, Gheorghe Costinescu, Wolfgang Rihm și Vlad Gînța. Conceptul “grădinilor sonore” ține de tematica celei de-a 15-a ediții a festivalului Meridian al UCMR şi este creat de directorul artistic Diana Rotaru, căreia îi aparțin şi textele de prezentare ale recitalurilor Horia Maxim, Diana Moş-Mihai Măniceanu şi Bianca şi Remus Manoleanu.
De la orele 20:00, va avea loc Recitalul extraordinar susținut de pianistul Viniciu Moroianu, un rafinat interpret care în ultimii 20 de ani și-a dedicat activitatea cercetării și evaluării creației lui Dinu Lipatti. Recitalul poartă titlul „Școala de compoziție Mihail Jora”, pianistul și profesorul Viniciu Moroianu propunând publicului o incursiune în universul clasic al muzicii românești cu următoarele repere Mihail Jora, Constantin Silvestri și desigur Dinu Lipatti, maeștrii și discipoli.

Sâmbătă, începând cu orele 19:00, vă invităm la Recitalul Extraordinar „Clasici ai secolului XX” susținut de renumita pianistă și muzicolog Ilinca Dumitrescu și invitatul său, fagotistul Vasile Macovei. Promotori ai muzicii românești pe toate meridianele lumii (Europa, America de Sud, Asia) rafinați, prospectivi și temerari, cei doi soliști invită publicul la o incursiune în universul „uneori” disonant al creației. În program se vor regăsi 10 piese de Jean Sibelius, „Milonga” și doua piese din ciclul „Danzas argentinas”, 5 cântece aromânești de Ion Dumitrescu, „Diptic bacovian” pentru fagot și pian de Vasile Timiș dedicat fagotistului Vasile Macovei şi pianistei Ilinca Dumitrescu, „Nocturna moldovenească” de Dinu Lipatti dedicată lui Mihail Jora și „Musica ricercta” de Gyorgy Ligetti.

Vă invităm cu drag la Festivalului Internațional Meridian la Casa Artelor „Dinu Lipatti” – Ediția a II-a. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Conceptul evenimentelor aparține regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.

Unde? Casa Artelor „Dinu Lipatti”, Lascar Catargiu 12, Bucuresti

Detalii Eveniment

Perioada:
07-09 November 2019

Ora incepere:
18:00

Ora terminare:
21:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL