Festivalul Pescăresc a VII-a Ediţie, Parcul Naţional

22-25 Martie 2019
București

PEŞTE cât vezi cu ochii la cea de a VII-a ediţie a FESTIVALULUI PESCĂRESC din Parcul Naţional!

Vino în Parcul Naţional din Sectorul 2 începând de vineri, 22 martie, până luni 25 martie, la un adevărat festin pescăresc.
Pentru pregătirea acestui festin straşnic organizatorii au chemat maeştrii bucătari din toate zonele ţării, ce vor aşeza cu sârguinţă dis de dimineaţă sute de kilograme de peşte şi fructe de mare în preparate alese!

Printre vedetele FESTIVALULUI PESCARESC vor fi borsul de peste, storceagul pescaresc, pastrav si crap la protap, vinegreta din pastrav, varza calita cu peste,placinte cu peste, crochete si chiftelute, hamsii si scoici, cabanos de somon, mititei din peste si somon, sarmalute in foi de vita din peste servite cu mamaliguta, usturoi si lamaie – dupa truda gospodinelor sosite din toate zonele tarii, diversităţi din păstrăv – vinegreta, ostropelul, sote-ul din păstrăv cu spanac, file de păstrăv cu sos de măsline sau aperitivul din păstrăv cu fulgi de migdale.
Saramura de crap va fi şi ea la loc de cinste! Pregătită cu legume proaspete şi aromată cu puţin usturoi, saramura va merge de minune lângă o mămăliguţă caldă.
Pe lângă reţetele tradiţionale, iubitorii de peşte vor primi noi provocări: mulţi vor gusta pentru prima data un SUBEREK TĂTĂRĂSC de peşte, GULAŞ sau PAPRICAŞ! Toate preparate la faţa locului.
Surprizele nu se opresc aici, organizatorii au oferte şi pentru gusturile cele mai rafinate: O TONĂ DE RACI, MIDII, FRUCTE DE MARE, alte preparate inedite precum paella cu fructe de mare, frigărui de creveţi, calamari, tentacule de caracatiţă, rechin, peşte spadă şi scoici, midii şi rapane ecologice culese tradiţional din Marea Neagră şi pregătite pe plită în sos de vin, pane, sau la ceaun.
Vor fi peste 100 DE SORTIMENTE DE PEŞTE: păstrăv, crap, macrou, zărgan, doradă, somon, hering, lup de mare, dorada, calcan, scrumbie. Nimeni nu pleacă de la festival cu mâna goală, pentru că, pe lângă preparatele gătite la faţa locului, se va mai putea gasi peste proaspat, zacuscă de peşte, peşte în saramură sau afumat, numai bun de luat acasă.
Ospatul pescaresc din Parcul National va fi inveselit in cantec si joc, pe masura generozitatii gazdelor, a organizatorilor, spre bucuria oaspetilor, de asemenea nelipsite fiind concursurile culinare de prezentare, preparare si degustare a preparatelor traditionale din peste.
Tot la targ veti putea gusta din vestitele placinte muntenesti, veritabilele poale-n brau moldovenesti, din placintele dobrogene cu branza, toate, preparate ce contin ingrediente suta la suta naturale si gatite dupa cele mai vechi retete traditionale.
La un asa festin nu vor putea lipsi bucate alese, cozonaci si poale-n brau, dulciuri si dulceturi, brânzeturi şi afumături, jamboane , muschiuleti, toate preparate proaspete si fragede special aduse pentru a ne infrupta din ele, pastrama care va sfarai pe gratare, carnati, mici, costite, ciolane si multe alte carnuri aromate, stropite din belsug cu vin si tuica fiarta si cu licori angelice din struguri, prune, caise, piersici, visine si pere.
Pentru cei care respectă zilele de post, gospodinele vin la târg cu zacuscă de vinete sau de ghebe, miere și păstură, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale sau mere aromate, păstrate cu mare grijă peste iarnă.
În târg se vor găsi și obiecte tradiționale, lucrate cu multă măiestrie de meșteri autentici, cadouri cu totul deosebite, ii cu alesături, rochii din lână împâslită, genți din piele naturală cu motive naționale, obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie și podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau pe sticlă.
Pentru cei mici am amenajat şi un parc de distracţii. Cei mari vor avea parte de muzică pentru toate gusturile: etno, dance, folclor autohton si tarafuri, ce vor anima petrecerea.
Timpul se anunță numai bun pentru petrecere, astfel încât vă așteptăm cu mic cu mare, incepand de Vineri 22 Martie, pana Luni 25 Martie, să sărbătorim cum se cuvine în Parcul National (Bd. Basarabia, Bucuresti).

Detalii Eveniment

Perioada:
22-25 Martie 2019

Ora incepere:
09:00

Ora terminare:
22:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL