Iarmaroc de Sfântul Ilie | 18-19 Iulie @ Muzeul Satului

18-19 July 2020
București

Muzeul Satului vă invită, în perioada 18-19 iulie 2020, la Iarmarocul de Sfântul Ilieeveniment prilejuit de marea sărbătoare calendaristică a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, cinstit în Calendarul Ortodox în data de 20 iulie.

Sf. Ilie, patronul verii, al arșiței și frământărilor atmosferice marchează, în calendarul popular, miezul verii pastorale, când pe munți se organizau nedei, ciobanii separau berbecii de oi și apicultorii retezau fagurii de miere. Acum au loc practici de pomenire a morților și ofrande rituale, iar oamenii duc la biserică flori și busuioc spre sfințire. Pentru alungarea ploilor torențiale, a vijeliilor și grindinei se făceau vrăji și descântece și tot acum se culeg tot felul de plante de leac pentru cei bolnavi.

Programul evenimentului, menit să refacă atmosfera vechilor târguri organizate în satul de odinioară cu acest prilej, cuprinde un târg al meșterilor populari, ateliere de creație, momente muzicale,  teatru de umbre pentru cei mici. Alături de noi vor veni editura Univers și scriitoarea Cristina Andone cu proiectul editorial inspirat de satele transilvănene și intitulat „Cartea Bunătății. Povești din Ardeal”. Merindar, Cumintenaș, Dealul cu Fluturi, Ziua în care nu ne vom uita, Podul cu Zmeuc sunt poveștile care ne aduc mai aproape de valori precum tihna, bună-cuviința, grija, generozitatea.

Nu am uitat că suntem în luna lui cuptor și e bine să aflăm „Povestea Soarelui”, așa cum este ea spusă muzical de artista Doina Lavric-Parghel, însoțită de cobza ei.  Recitalul Doinei este o înșiruire de cântece, poveşti şi descântece vechi, culese în ani de zile din Bucovina natală.

Vă așteptăm cu drag!

Detalii Eveniment

Perioada:
18-19 July 2020

Ora incepere:
09:00

Ora terminare:
19:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti

Județ:
București

Oraș:
București

Adresa:
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, Şos. Kiseleff nr. 28-30

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL