Pînă la cheful bogatului
iese sufletul saracului
Unul avînd trebuință
Să ceară bani în credință,
C-un prieten să-ntîlnește,
Îl roagă, i să jelește,
Mergînd p-alături cu dînsul,
Suspină, îl trece plînsul,
Îi propune vorbe multe
Ca să-l plece, să-l asculte.
Prietenul gros în burtă
Da cîte o vorbă scurtă :
Că acuma n-are vreme
Și cum că să-i dea să teme,
Poate cumva nu-i plătește,
Or că mult îl zăbovește.
Să facu că are treabă
Și să depărtă în grabă,
După dîn-sul cu un cîine,
Zicîndu-i : să vază mîine.
Bietul om iară să duce
La casa lui să-l apuce.
Bogatul, cum îl zărește
De plecare să gătește.
Pînă a suit pe scară,
El a și ieșit afară,
S-a-ntîlnit fața în față,
I-a dat bună dimineață.
El cum i-a dat mulțămire,
Cam cu chiorușă privire,
Nu stă pleacă să se ducă,
Cellalt după el apucă,
Silește-n rînd să se puie,
Nevoile să-și mai spuie.
Acesta ținea cărarea,
Cellalt cu împiedecarea
Călca noroaie și gloduri,
Înghițind destule noduri;
Iar el, fără a-i răspunde,
Intră pe loc oareunde.
Acestalalt biet rămase,
Dar tot n-a vrut să se lase.
A treia zi merse iară,
Stătu la ușă afară.
Văzînd că sluga nu-l lasă,
Îl așteptă ca să iasă.
El ieșind plecă ca vîntul,
Necăjit călcînd pămîntul.
Acest după el iar pleacă,
Rugăciune să-i mai facă,
Asemenea călcînd gloduri
(Nefiind p-atuncea poduri),
Îi puse vorbe nainte
Cîte-i veniră prin minte.
El ca un sătul de pîine
I-a zis iar : să vază mîine.
În următoarea zi dară
Să duce la dînsul iară.
Acesta iar cum îl vede
(Sătul la flămînd nu crede),
De ciudă-i venea să crape,
Să mira îar cum să scape,
Plecă pe loc de acasă.
Cellalt iară nu să lasă,
Mergînd p-alături să plînge,
Giubeaua la piept își strînge,
Calcă noduri și noroaie
Ș-îi spuse a sa nevoie.
El, văzînd că n-are pace,
În sfîrșit face ce face,
Îi dă cu întăriri bune,
A-i plăti soroc îi pune,
Și așa de dînsul scapă,
Bînd de necazu-i o apă.
Îți recomandăm:
300+ Povești Audio Frumoase – Teatru Radiofonic
Deci la acest făcut bine
Sorocul după ce-i vine,
Trece o zi, trece două,
Văzînd că trece și nouă,
Pe loc la dînsul să duce
Să-ntrebe căci nu-i aduce.
Acesta, cum îl zărește,
Acasă nu zăbovește,
Pleacă pe poartă în grabă
Ca după o mare treabă.
Creditorul după dînsul,
Crăpînd de necaz într-însul,
Calcă gloduri să-i vorbească
Și să ceară să-i plătească.
Iar el, mergînd pe cărare,
Îi zice că acum n-are,
Dar mîine nădăjduește .
Că de dînsul să plătește.
A doua zi dacă merse,
El d-acasă iar o șterse,
A treia zi așa iară
Îi fu cererea-n zadară.
Zi după zi soroc puse
Și acesta tot să duse.
Pînă cînd îi zise : -Frate !
Asta este nedreptate,
Mult o să mai calc eu gloduri
Înghițind de necaz noduri
Și să umblu după tine
Pentru că ț-am făcut bine ?
-Nu, nu, el îi zise, frate,
Nu-ți fac nici o strîmbătate,
Ci precum mi-a fost cerutul
Voi să-ți întorc ș-împrumutu;
Ia adu-ți aminte bine
Cum umblam eu după tine
Cu pălăria în mînă
Mai bine d-o săptămînă,
Călcînd gloduri și noroaie,
Smerindu-mă ca o oaie,
Umblă dar și tu acuma
Și te rog îmi iartă gluma,
Că nu-ți este spre osîndă,
Ci priimești cu dobîndă.
De poți cuiva să faci bine,
Fă-i cînd să roagă de tine,
Nu-l purta cu azi, cu mîine,
Cu vorbă, ca pe un cîine.
