În(cearcă) ceva nou. Evenimente în luna februarie la Create.Act.Enjoy

11-17 Februarie 2018
Cluj-Napoca

În luna februarie, clujenii sunt invitați să creeze noi amintiri și conexiuni, să se joace de-a regizori, actori, scriitori sau dansatori și să se bucure de energia unor spectacole realizate cap-coadă de tineri ambițioși și inventivi.

Biletele la spectacolele noastre pot fi cumpărate online. Iar asta la orice oră din zi sau din noapte, atunci când vă amintiți că vă e dor să râdeți la o comedie – cum ar fi „Eat Me” sau că v-ar plăcea să descoperiți tinere talente – cum ar fi echipa „în(cerc)” sau v-ați dori să vedeți viața în roz măcar într-o sâmbătă – cum ar fi alături de „Pinguinul colorat”.

Validarea biletelor se va face înainte de spectacol, prin verificarea codurilor de bare, iar pentru aceasta fiecare spectator își poate imprima biletul sau îl poate descărca pe telefon. Un număr limitat de bilete „clasice” va fi disponibil și înaintea fiecărei reprezentații, iar vânzarea acestora va funcționa pe principiul „primul venit, primul servit”.

Alături de savurosul „Eat Me” – un spectacol care-ți umple stomacul cu hohote de râs, de premiera „în(cerc)” – un spectacol de teatru-dans produs de Facultatea de Teatru și Televiziune, cu sprijinul Create.Act.Enjoy și Urania Palace și de „Pinguinul colorat” – o minunată poveste pentru copii inventată de colaboratorii noștri care fac păpușile să fie magice, din oferta culturală pentru această lună fac parte și atelierele creative. Continuăm seria atelierelor de teatru și scriere creativă începute în ianuarie și demarăm un nou Atelier de Film, coordonat de regizorul Cristian Pascariu. La finalul lunii, marcăm începutul colaborării dintre Create.Act.Enjoy și compania Kid A, care va susține un Atelier de Dans. Atelierele creative le sunt adresate adolescenților și adulților de toate vârstele, care se pot înscrie la [email protected] sau 0755 808 863.

Evenimentele Create.Act.Enjoy sunt realizate cu sprijinul Urania Palace, unde Create.Act.Enjoy este „acasă” de aproape un an. Așa cum ne-am propus încă de anul trecut, schimbarea de adresă înseamnă o nouă etapă creativă, efervescentă și colaborativă, la care sunt invitați să participe toți iubitorii de arte.

Duminică, 11 februarie, ora 19:00, Urania Palace – Eat Me

  • Regie: Adina Lazăr
  • Dramaturgie: Alexandra Felseghi
  • Cu: Irina-Maria Barbir, Diana Buluga, Emanuel Cifor, Sergiu Diță
  • Video: Cristian Pascariu, Adina Lazăr
  • Afiș: Milena Mistodie

Miercuri, 14 februarie, ora 19:00, Urania Palace – în(cerc) – PREMIERĂ

  • Adaptare după textul ”Schtroumpf” de Paul M. Sava
  • Regia și dramaturgia: Bia Baraboi
  • Coregrafia: Oana Mureșan
  • Distribuție: Alina Mișoc, Cosmin Stănilă
  • Afiș: Bogdan Botaș
  • Producător: Facultatea de Teatru și Televiziune
  • Co-producător: Create.Act.Enjoy, Urania Palace

Miercuri, 14 februarie, ora 19:00, Urania Palace, et. 1 – Atelier de Film

Sâmbătă, 17 februarie, ora 11:00, Urania Palace – Pinguinul colorat

  • Regie: Silviu Rusti și Florin Suciu-Buh
  • Scenariu: Silviu Ruști
  • Muzică: Ioana Adriana Laslo
  • Scenografie: Florin Suciu-Buh
  • Pictură: Barbara Suciu-Buh
  • Producător: Magic Puppet

Detalii Eveniment

Perioada:
11-17 Februarie 2018

Orasul:
Cluj-Napoca

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL