La Povestea de Duminică Seara #110 de astăzi citim împreună Labarintul, o poveste oferită de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne.
Zânele te ademesc și încântă cu povești (cu și fără zâne) care au în comun lucruri foarte importante pentru armonie în familie: reguli de purtare frumoasă și respect pentru o viață trăită frumos.
ζ ♠ ζ
–
LABIRINTUL
de Zâna Lunia și Zâna Azaleea
–
Amira era o fetiță drăgălașă, cu ochi mari și verzi, în care părea că se reflectă întregul cer cu stele atunci când se bucura de ceva. Ea trăia împreună cu familia ei într-o căsuță modestă, aflată lângă niște ziduri înalte. Întreaga comunitate în care trăia se afla într-un imens labirint, contruit din ziduri groase și înalte, ca cel de lângă casa ei.
Fetița i-a întrebat pe toti oamenii pe care îi cunoștea ce sunt acele ziduri, însă răspunsurile primite nu o mulțumeau. Auzise deja de nenumărate ori că acele ziduri sunt acolo ca să-i apere, ca sunt acolo din timpuri străvechi, ca sunt foarte solide și nu pot fi dărâmate, că se întind la nesfarsit și că cine pleacă să le exploreze nu se mai întoarce. Și cel mai des era sfătuită să nu își mai pună atâtea întrebări. Și totuși, din când în când , privirea îi rămânea ore întregi pironită pe acele ziduri, parcă încercând să le străpungă secretul. Era convinsă că acele ziduri dețineau un secret și pe zi ce trecea îi creștea dorința de a pleca să exploreze labirintul.
Citește și: Prinsă la Mijloc. Poveste Terapeutică despre Divorț sau Separare | PDS #106
Cel mai mult îi plăcea să iasă afară după lăsarea întunericului si să se uite la puzderia de stele care sclipea pe cer. Iar ziua, construia din hartie fel de fel de figurine.
Într-o zi, după ce a rămas din nou un timp cu ochii la ziduri, figura i s-a luminat deodată și a zbughit-o hotărâtă în casa, a luat foarfecă, hârtie și lipici și a construit un labirint în care și-a pus apoi păpușile, îndemnându-le să găsească drumul spre ieșire, acolo unde pusese o altă jucarie. Le spunea:
– Haideți, nu va fie teamă, vă așteaptă o comoară în labirint, ce mai așteptați? Plecați degrabă în căutarea ei.
După câteva zile de joacă în acest fel și-a dat seama că, de fapt, îndemnul era pentru ea însăși: își dorea din ce în ce mai mult să plece și ea în căutarea comorii, căci era sigură că exista una. Auzise asta din poveștile despre oamenii care au plecat și nu s-au mai întors.
Atunci a decis să exploreze puțin câte puțin și să deseneze planul zidurilor, pornind chiar de la zidul de lângă casa ei, astfel încât să se poată întoarce oricând acasă .
A luat o foaie și a început să schițeze zona care îi era deja cunoscută, apoi a băgat încă o foaie în buzunar și a plecat să completeze harta.
În fiecare zi ajungea puțin mai departe decât în ziua precedentă și harta creștea din ce în ce mai mare. Când se întorcea acasă, lipea foile unele de altele, în așa fel încât să obțină o harta mare. În scurt timp începuse să se întrebe de câte foi va avea nevoie, căci teancul creștea însă zidurile nu păreau sa se termine undeva – asta îi confirma ceea ce auzise, că ele se întind la nesfârșit.
Într-o zi, plecând ca de obicei să exploreze și să completeze harta, a ajuns în apropierea unui rău. S-a așezat să se odihnească și să mănânce și, ascultând sipotul râului, a adormit fără să-și dea seama. La un moment dat, a auzit un foșnet și a simțit un vânt puternic. A sărit buimacă în picioare, neștiind ce se întâmplă și a văzut cum harta fusese luată de vânt și acum zbura spre înălțimi. A început să alerge după ea, din ce în ce mai speriată, căci harta se apropia de niște ziduri, zburând din ce în ce mai sus. Apoi a depășit zidurile și nu a mai putut fi zărită.
– Vai, ce mă fac acum? zise copila, cu glas pierdut. Dacă nu am hartă, nu voi mai putea să mă întorc acasă… Mai bine merg de-a lungul zidului, poate voi găsi vreun culoar care să mă ducă în partea cealaltă și acolo poate îmi regăsesc harta.
A mers fetița de-a lungul zidului până s-a inserat, fără însă a găsi o cale către cealaltă parte a zidului. Obosită, s-a culcat pe iarbă și a rămas cu ochii la stele, întrebându-se cum va găsi ea drumul către casă… Apoi a adormit, iar în vis a văzut cum o steluță coboară către ea și îi spune:
– De sus, de acolo de unde sunt eu, văd foarte multe lucruri. Mesajul meu pentru tine este acesta: Urmează harta!
Îți recomandăm: 300+ Povești Audio Frumoase – Teatru Radiofonic
– Dar cum sa o urmez, căci nu o mai am? Ar trebui întâi să o găsesc .
– Nu ai nevoie de ea, ai nevoie doar să o urmezi, mai șopti steluța și apoi dispăru.
Fetița se trezi, se freca la ochi și își spuse:
– Ciudat vis. Cum adică să urmez harta, dacă nu o am? Și de ce sa o urmez, dacă nu am nevoie de ea? Nu prea înțeleg acest mesaj…
Se culcă la loc, repetându-și cuvintele “urmează harta, urmează harta” pana adormi din nou.
Dimineața, când se trezi, mânca ce mai găsi prin rucsac și apoi rămase cu ochii la zid, așa cum făcea și altădată. Dintr-o dată se lumină și strigă:
– Păi sigur ca da, harta mea a zburat peste zid și în vis am primit mesajul sa urmez harta, asta înseamnă că trebuie să zbor și eu peste zid, ca să o găsesc. Dar stai, dacă aș putea să zbor peste ziduri nu aș mai avea nevoie de hartă, căci aș putea zbura direct către casa… sunt convinsă că de sus se vede și casa mea, chiar dacă este departe. Bun, deci asta trebuie să fac.
Încercă să se cațere pe ziduri. Reușea doar câte puțin, căci zidurile erau foarte netede și nu avea de ce să se prindă sau să se sprijine. S-a gândit să înceapă să adune pietre lângă zid, astfel încât să formeze un munte de înălțimea zidului, însă acesta avea pe puțin 20 de metri înălțime.
– Nu-mi vine să cred că până acum nu s-a gandit nimeni să încerce sa escaladeze aceste ziduri, suspină ea.
Cu siguranță că, dacă ar fi fost acasă, ar fi putut să convingă câțiva vecini să adune scări și să le lege astfel încât să creeze o scară imensă, cu care să ajungă să vadă dincolo de zid. Sau poate ar fi putut să construiască un carlig pe care sa îl lege de o sfoară lungă și să-l propulseze cu ceva, astfel încât să il prindă de marginea de sus a zidului și apoi să se cațere pe sfoară. Ii veneau fel de fel de idei, însă nici una nu era aplicabilă în condițiile ei: nu avea destule pietre în jur, nu avea nici sfoară, nici lopată…
Citește și: Pantofiorii Nehotărâți. Poveste Terapeutică despre Alegerea Drumului
– Am o singura soluție, să devin pasăre… zise ea obosită.
Veni din nou seara și Amira rămase cu ochii la stele, căutând în minte încă alte soluții pentru a escalada zidul. Dar oare cine construise acel labirint și cu ce scop? se întrebă ea.
Ca sa pot zbura, ar trebui sa am aripi… sau ar trebui sa am o trambulina mare pe care sa sar… sau sa am ceva care să mă propulseze cu forță…
Își imagină cum se duce în inima pământului pentru a-i cere niște forță. Acolo văzu fel de fel de pietre prețioase care sclipeau. Întinse mâna să atingă una și simți un vârtej puternic care părea că o trage spre o platformă. Își mută atenția spre acel loc și simți cum în jurul ei se adunau forțe ca niște jeturi puternice și care se îmbinau deasupra ei într-un cordon luminos de energie. Dintr-o săritură imaginară ajunse la acel cordon și fu purtată cu forța printr-un culoar care ajungea la suprafața pământului, chiar în locul în care se afla corpul ei. Simți cum energia o străbate prin picioare, de-a lungul spatelui și iese prin creștetul ei, ca un glob luminos. Îi admira textura luminoasa, galben-portocalie și simți cum începe să urce în văzduh, incet-incet. Văzu cum se ridica de-a lungul zidului și cum copacii se micșorează sub ea. Uitându-se în sus, văzu luna plina, mai luminoasă și mai aproape ca niciodată. Stelele sclipeau minunat, ca o perdea magică. Când privi din nou în jos văzu că se ridicase deasupra zidului și putea acum să zărească întregul labirint, care era cu adevărat imens, însă părea că se termina totuși undeva, foarte departe. Văzu grupul de case din sătucul ei, apoi văzu alte grupuri de case, alte păduri, alte ziduri, și toate deveneau din ce în ce mai mici, până când labirintul părea făcut pentru furnici. Apoi, și mai sus, până când pământul deveni o sfera colorata, din ce în ce mai mică, apoi disparu. Văzu cum trece prin straturi succesive de lumină și întuneric și dintr-o dată se trezi într-un imens câmp de lumină albă, strălucitoare. Constată că se simțea foarte liniștită și ocrotită. Stătu o vreme într-o uimire profundă, apoi își aminti că ar vrea să ajungă acasă și întrebă:
– Cum să fac sa ajung acasă, cum să trec de ziduri?
– Ai trecut deja de ziduri și ești deja acasă, auzi o voce limpede și liniștitoare, ce venea parcă de peste tot, dimprejurul ei.
– Acasă, în căsuța mea de pe pământ, se pomeni spunând. Am pierdut harta și nu mai știu drumul prin labirint. Învață-mă, te rog.
– Poți schimba zidurile așa cum îți servește ție, mai spuse vocea
– Dar cum? îngăimă Amira, din ce în ce mai nedumerită.
VIDEO. 9 Scurtmetraje de Animaţie despre Empatie şi Fapte Bune
– Cere să se schimbe și apoi fii martorul schimbării, auzi ea.
– Cer sa se schimbe zidurile și să se formeze un culoar care să duca din locul în care sunt, exact la casa mea, spuse Amira, sigură pe ea. Și mai adaugă: dar cu grijă, să fie ocrotiți copacii și casele, astfel încât noile ziduri sa nu strice nimic.
– Foarte bine, acum privește! îi spuse vocea.
Amira văzu, cu ochii minții, cum zidurile se reconfigurau, formând un culoar de trecere care unea casa ei cu locul în care se afla corpul ei. Fata i se lumina intr-un zâmbet larg.
– Îți mulțumesc! spuse ea cu entuziasm.
– Mulțumește-ți ție! îi răspunse vocea. Acum ești cunoscatoarea secretului, ai grijă cum îl folosești!
Amira simți multă recunoștință în inima ei și apoi văzu cum începe să coboare în viteza. Pământul devenea din ce în ce mai mare, labirintul devenea vizibil si din ce in ce mai aproape de ea, apoi văzu copacii și corpul ei culcat pe iarbă. Inspiră adânc, deschise ochii și se uită în jurul ei.
– Oare am visat? se întrebă ea cu glas tare
– Nu! îi veni imediat răspunsul în minte.
Văzu chiar langa ea un culoar format din două ziduri destul de apropiate și recunoscu imaginea din mintea ei. Porni plină de încântare, căci luna plină lumina destul de tare pentru a-i arăta drumul.
Ajunse acasă destul de repede și se duse la culcare, parcă nevenindu-i să creadă că putea dormi din nou în patul ei. Nu prea reuși să adoarmă, căci se tot gândea dacă să împărtășească sau nu acel secret cu cineva.
Îți recomandăm: Opțiuni Nelimitate – Riscuri Nelimitate. Efectele Expunerii Premature la Spațiul Virtual în Dezvoltarea Copilului
În zilele următoare repetă experimentul, reconfigurând labirintul după cum dorea. Apoi puse în anumite locuri câteva lucruri prețioase, iar în altele făcu valea să fie plină de flori.
Când se întâlnea cu alți copii la joacă, le făcea în secret câte un traseu și îi îndemna să meargă să caute comoara, aranjată dinainte de ea. Iar cand le vedea fețele pline de fericire se simțea foarte recunoscătoare că descoperise acel secret.
Își făcuse deja planul: să îi ajute și pe alții să afle misterul, la momentul potrivit pentru ei. Deocamdată îi pregătea pe acei copii cu virtuțile necesare explorării: curiozitate și curaj.
Sfârșit
Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne te ademenesc și încânta cu povești (cu și fără zâne) care au în comun un lucru foarte important: reguli de purtare frumoasă și respect pentru tot ce ne înconjoară, pentru o viață trăită frumos – ele compun un mic “îndrumar” de bună purtare, pentru copii mai mici, mai mari sau foarte mari (căci în fiecare dintre noi există un copil, nu-i așa?).
Citeşte mai multe poveşti deosebite pe ŞcoaladeZâne.ro.
Reproducerea parţială sau totală a textului se poate face doar cu permisiunea scoaladezane.ro.
