Magic Christmas la Spitalul Fundeni, secția de Oncologie pentru copii, a ajuns la ediția a V-a.
Până acum, sute de copii cu boli terminale s-au bucurat de cadourile magice, strânse de la oameni cu suflet, care au dăruit zâmbete și bucurie micilor inimioare greu încercate.
Fabrilabo susține ediția 2018 a campaniei umanitare Caravana Zambetelor prin colectarea câtor mai multe jucării de pluș de la voi! Aceste jucării vor servi la realizarea unor brazi de sărbătoare de 4m înalțime, care vor fi amplasați în patru locații importante: Spitalul Fundeni – Secția de Oncologie, Centrul de plasament Periș Ilfov, Spitalul Clinic de Urgențe ”Grigore Alexandrescu” și Spitalul de Pediatrie Pitești.
Jucăriile pot fi aduse la sediul Fabrilabo din strada Volga nr 3 (zona Domenii) începând din acest moment și până marți 11 decembrie. Pentru a organiza mai bine colectarea jucăriilor, vă rugăm să luați legătura în prealabil cu Diana Jimborean la telefon 0770 343 827. După dezmembrarea bradului, toate jucăriile vor fi oferite copiilor din spitalele sus menționate.
Magia există prin bunăvoința noastră, a tuturor! Hai să aducem zâmbete copiilor acolo unde le e cel mai greu să zâmbească!