Metode de învățare potrivite copilului meu. Atelier pentru părinți | Brașov

Duminică 10 Noiembrie 2019
Brasov

Deși încercăm din răsputeri să evităm comparația cu ceilalți copii, repetându-ne obsesiv că fiecare are ritmul lui și talentele lui, nu reușim nicicum să ne conformăm vocii noastre interioare și, într-un târziu cedăm și ne lăsăm înghițiți de avalanșă…

„De ce alții au note mai mari?”
„Ce, ei au două creiere?”
„Sau ziua lor are 48 de ore?”
„Ție ce-ți lipsește?”
Și suntem în stare să o ținem așa câteva minute bune!!
Și totuși, de ce copiii noștri nu reușesc să dea randament optim? Ce îi împiedică să nu se apropie cât mai tare posibil de potențialul lor maxim? Ce ne scapă?
Până la urmă, ce îi diferențiază când vine vorba de învățare? De ce trebuie să țin eu, educatorul, cont când selectez metodele de învățare cele mai potrivite copilului meu? De o mulțime de variabile: sexul, vârsta biologică, nevoile personale, tipologia căreia îi aparține, tipul de inteligență care domină, stilul propriu de învățare.
Și, mai presus de toate, cum pot eu, părintele, facilita învățarea pentru copilul meu?

Iata un atelier menit să pună la dispoziția părinților instrumente de investigare care să îi ajute să stabilească:

1. Nevoile specifice fiecarui nivel de dezvoltare
2. Tipul de inteligență dominant
3. Stilul propriu de învățare
De asemenea, la acest atelier vom descoperi împreună cum să selectăm metodele de învățare cele mai potrivite copiilor noștri.

Totodată vom răspunde la întrebarea esențială:”Este sau nu educabilă inteligența copiilor noștri? Există instrumente care pot ameliora nivelul lor academic ?”

Un atelier despre probleme legate de învățare și soluțiile lor.

Cost de participare:
50 lei/ persoană

Unde? Scoala Prems, Str. 13 Decembrie, Nr.94, Brasov

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 10 Noiembrie 2019

Program:
15:30 - 18:30

Orasul:
Brasov

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Brasov!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL