Micii Filosofi. Atelier de Filosofie 7-12 Ani

16:00
Vineri 15 Iunie 2018
București

Altfel decât la școală, cu accent pe filosofie (arta de a lua în seamă idei ale minții noastre cu multă bucurie și interes), vom discuta, împreună cu copiii, despre vise (visare, dreptul de a visa). Cine ne-ar putea descrie mai interesant universul viselor decât copiii, dispuși să vorbească, să relaționeze, să dialogheze? Creativitatea, curiozitatea și ingeniozitatea lor ne vor dezvălui fațete nebănuite ale „realității” viselor (la granița dintre această lume și celelalte lumi posibile).

Așezați confortabil într-un cerc, fiecare copil prezent ne va dezvălui varianta sa despre cum vede el visele. Va avea ocazia să ne povestească nestingherit gândurile sale, care pot fi provocările lui pentru noi toți ceilalți prezenți.

Cu toții visăm să ajungem mari în ceva, nu-i așa? Oare copiii visează să ajungă mari gânditori? Nu știm care sunt așteptările lor. Rămâne, de aceea, să (ne) vedem!

Poate că aceste întâlniri nu sunt o altfel de școală dar, cu siguranță, sunt o altfel de filosofie. Micii filosofi îi vor face pe oamenii mari să se mai gândească încă o dată la multe din temele pe care le știau deja știute, căci copiii, (mari) gânditori în devenire, vor veni cu fel și fel de propuneri, care mai de care mai speciale și amuzante. (Au ei grijă să nu ne plictisim!)

Îți place să asculți? Ascultă!
Îți place să vorbești? Vorbește!
Îți place să dialoghezi? Dialoghează!

Va așteptăm cu drag!

Notă: Părinții sunt bineveniți… să-i însoțească până la „sala de discuții”.
Atelierele sunt exclusiv pentru copii, exceptând „dirijorul” (și organizatorii).

Formular de înscriere online: goo.gl/5Y2A4H

Detalii Eveniment

Data:
Vineri 15 Iunie 2018

Program:
De la 16:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Biblioteca Nationala

Județ:
Sector 3

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Bd. Unirii, nr. 22

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL