Muzeul Theodor Pallady

    Muzeul Theodor Pallady adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut. Aceasta conține un nucleu substanțial de pânze semnate de Theodor Pallady şi peste 800 de desene şi gravuri din perioada sa pariziană.

    Colecțiile au fost donate de soții Răut Statului român la sfârşitul anilor ‘60, împreună cu propria colecţie de artă – picturi de școală franceză, olandeză, engleză și spaniolă din secolele XVI-XIX, sculptură mică antică și renascentistă, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă. Întregul ansamblu este reprezentativ pentru modul în care intelectualii români din perioada interbelică emulau preocupările colecționarilor de pretutindeni.

    Clădirea în care funcționează muzeul, cunoscută și drept Casa Melik, construită în a doua jumătate a secolului XVIII, este una dintre cele mai vechi şi frumoase case negustorești din Bucureşti și singura deschisă publicului. Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării L’Orient devant L’Occident. Lui i se datorează renovarea casei în a doua jumătate a secolului XIX și păstrarea unor elemente tradiționale cum ar fi cerdacul de la etaj, scara interioară din lemn și acoperişul cu streaşină lată.

    Muzeul Theodor Pallady funcționează sub egida Muzeului Național de Artă al României, același statut avându-l atât Muzeul K.H. Zambaccian cât și Muzeul Colecțiilor de Artă.

    MNAR vă invită la cursurile de pictură pentru copii de 4-9 ani de la Muzeul Pallady! În fiecare sâmbătă între 11 și 12:30 îi așteptăm pe copii pentru a descoperi alături de noi frumusețea picturii și pentru a-i ajuta să-și dezvolte creativitatea. Și cum orice artist, oricât de mic, are nevoie de un atelier, vom folosi cerdacul și grădina elegantei Case Melik, una dintre cele mai vechi clădiri de acest fel din București. Cu pensula în mână, conduși de inspirație, vom crea imagini năstrușnice care ne exprimă sentimentele! Iar pe părinții care preferă contemplația muzeul îi așteaptă cu ceva inedit, desene făcute de Theodor Pallady în timp ce vizita Parisul.
    Vă rugăm să aduceți cu dumneavoastră următoarele materiale: bloc de desen, creion, gumă, ascuțitoare, acuarele, pensule (3 mărimi diferite).

    Informaţii utile:

    • Desfăşurare: sâmbăta, de la ora 11.00, la Muzeul Pallady (str. Spătarului 22)
    • Durată: aprox. 1h30
    • Tarif: 7 lei/copil, pentru părinții care doresc să viziteze muzeul biletul este 10 lei
    • Informații suplimentare: tel. 021.211.49.79

    Contact Muzeul Theodor Pallady

    • Adresa: Str. Spătarului nr. 22
    • Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00
    • Accesul ultimului vizitator este permis cu o jumătate de oră înainte de închiderea muzeului.
    • Închis: luni, marţi, 1, 2, 24 ianuarie, Sărbătorile Pascale, prima şi a doua zi de Rusalii, 1 Mai, 15 august, 30 noiembrie, 1, 25 şi 26 decembrie.

     RECOMANDARE

    Detalii Locație

    Județ:
    București

    Oraș:
    București

    Adresa:
    Strada Spătarului, 22

    DISTRIBUIE
    GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm să revii!

    EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

    NICIUN COMENTARIU

    ADAUGĂ COMENTARIU