Muzeul Zoologic al Universităţii Babeş-Bolyai

    Muzeul Zoologic din Cluj este unul dintre cele mai mari muzee de profil din România. Pe o suprafaţă de numai 700 de m² publicul are posibilitatea de a întâlni o mare parte dintre speciile de animale din fauna României, precum şi multe specii originare din diferite colţuri ale lumii.

    Una dintre sălile muzeului este destinată expozițiilor temporare, în timp ce expozițiile permanente sunt prezentate în alte trei încăperi. Prima adăposteşte reprezentanţi ai principalelor grupe de nevretebrate (protozoare, spongieri, celenterate, viermi, moluşte, crustacee, insecte şi echinoderme). De asemenea, în această încăpere, vizitatorii vor întâlni procordatele (precursorii vertebratelor) şi o parte dintre vertebrate (peşti, amfibieni şi reptile). Cea mai mare parte a exponatelor prezente în această încăpere sunt conservate în lichid (formol sau alcool). Unele însă sunt preparate uscate, cum este cazul insectelor.

    10 Stațiuni Balneoclimaterice pentru Vacanțele Familiilor cu Copii în România

    A doua încăpere găzduieşte colecţia de păsări şi mamifere, expuse în muzeu ca exponate naturalizate (prin împăiere). Dintre vertebrate, păsările sunt cel mai bine reprezentate în muzeu. O parte dintre acestea sunt expuse în mod didactic, taxonomic, fiind grupate pe familii. De asemenea alături de vitrinele didactice, în sală sunt prezente diorame şi microdiorame în care prezintă diverse specii de păsări în mediul lor de viaţă. Unele diorame surprind aspecte comportamentale din viaţa unor specii sau curiozităţi, cum este cazul albinismului. Tot în această încăpere se află expuse cuiburi şi ouă de la diferite specii de păsări.

    muzeul zoologic cluj-napoca porcul spinos
    Porc spinos la Muzeul Zoologic Cluj-Napoca | Sursa: muzee.ubbcluj.ro/muzee/muzeul-zoologic

    Muzeul Zoologic al Universităţii Babeș-Bolyai, deşi este organizat didactic, este accesibil publicului larg de orice vârstă. Pentru grupuri, se organizează gratuit, în funcție de posibilități, ghidaje tematice şi pe grupe de vârstă, în mai multe limbi (română sau maghiară). Muzeul servește în acelaşi timp ca bază materială de studiu pentru elevii de gimnaziu şi liceu. Prin modul de organizare, acesta oferă posibilitatea desfăşurării unor lecţii tematice de biologie şi este un loc de studiu pentru studenţii Facultăţii de Biologie din cadrul Universităţii.

    5 Parcuri de Aventură Spectaculoase & Kid-Friendly în Cluj

    muzeul zoologic cluj-napoca pasari
    Păsări la Muzeul Zoologic Cluj-Napoca | Sursa: muzee.ubbcluj.ro/muzee/muzeul-zoologic

    Colecții

    • Colecţia de ortoptere Otto Herman este alcătuită din 620 exemplare din 77 de specii, colectate din Transilvania în perioada 1864-1871, numărându-se astfel printre cele mai vechi colecţii de ortoptere din ţară. poza
    • Colecţia de arahnide Otto Herman, ce însumează circa 600 exemplare de păianjeni, aproximativ 159 specii.
    • Colecțiile de lepidoptere Joseph von Franzenaueste și René Jeannel.

    8+ Restaurante cu Loc de Joacă pentru Copii în Cluj Napoca

    muzeul zoologic cluj-napoca exponate
    Exponate la Muzeul Zoologic Cluj-Napoca | Sursa: muzee.ubbcluj.ro/muzee/muzeul-zoologic

    20 Câini Potriviți pentru Familii cu Copii. Cum Alegem Cățelul Ideal

    Orar

    • Marți-Vineri: 10:00-16:00
    • Sâmbătă-Duminică: 10:00-14:00

    Prețuri

    • Adulți: 8 lei.
    • Copii, elevi, studenți: 4 lei.
    • Studenţi şi angajaţi UBB: gratuit cu legitimaţie sau carnet de student.
    • Persoane cu dizabilităţi: gratuit.

    Contact

    11 Podcasturi de Parenting pe care Merită să le Asculți

    muzeul zoologic ubb cluj-napoca fb Fluturele ochi de paun de noapte muzeul zoologic cluj-napoca muzeul zoologic cluj-napoca pasari muzeul zoologic cluj-napoca porcul spinos muzeul zoologic cluj-napoca exponate

    Detalii Locație

    Județ:
    Cluj

    Oraș:
    Cluj-Napoca

    Adresa:
    Strada Clinicilor, 5-7

    DISTRIBUIE
    GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm să revii!

    EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

    NICIUN COMENTARIU

    ADAUGĂ COMENTARIU