Editura Cartea Copiilor îşi așteaptă cu drag cititorii și prietenii la Târgul Internaţional Gaudeamus, 22-26 noiembrie 2017, în Pavilionul Central Romexpo, la standul 237, nivelul 4.50, între orele 10:00 şi 20:00.
Printre noutățile absolute ale editurii Cartea Copiilor, pe care cititorii le vor descoperi la Gaudeamus 2017, se numără:
- „Când vine Crăciunul? 24 de poveşti de citit împreună în aşteptarea Crăciunului” de Antonie Schneider — Ca orice copil, ursuleţul care este personajul principal al acestui volum se întreabă nerăbdător când va veni odată Crăciunul. Ca aşteptarea să fie mai uşoară, mama ursoaică îi spune în fiecare zi, începând cu 1 decembrie, câte o poveste. În toate cele 24 de poveşti sunt mereu prezente speranţa, răbdarea, bunătatea sau iubirea, în încercarea de a-i apropia pe copii de adevărata semnificaţie a Crăciunului. Cartea va fi însoţită de o lectură publică şi de un atelier pentru copii, care vor fi susţinute duminică, 26 noiembrie, de la ora 10:00, în Salonul Ion Creangă (nivelul 3.20), de Brandi Bates, fondatoarea asociaţiei „Citim Împreună România”.
- „O zi de iarnă cu familia Şoricel” de Kazuo Iwamura — Iarna, cu gerul ei, nu-i sperie deloc pe cei din familia Şoricel. În scorbură e cald, cămara e plină și lemnele de foc sunt de ajuns până la primăvară. Ce fac cei 14 şoricei în zilele lungi de iarnă?
- „Micul dejun cu familia Şoricel” de Kazuo Iwamura — În familia Şoricel, toată lumea ajută la pregătirea mesei de dimineaţă, de aceea fiecare zi începe bine şi frumos.
- „Crocodilul şi dentistul” de Tarō Gomi — Crocodilului îi e frică de dentist, dar durerea de măsea nu îi dă pace. Dentistului îi e frică de crocodil, însă trebuie să îşi facă meseria. Oare cum se va sfârşi vizita crocodilului la stomatolog?
- „Singură la cumpărături” de Yoriko Tsutsui — Midori are cinci ani şi nu a mai plecat niciodată singură de acasă. Însă mama are nevoie de lapte pentru frăţiorul ei mai mic, iar ea trebuie să îşi învingă temerile şi să plece pentru prima dată singură la cumpărături.
Cartea Copiilor va prezenta la standul său şi celelalte noutăţi ale toamnei: „Ziua în care a fugit Somnul” de Victoria Pătraşcu, „Păturica lui Jane” de Arthur Miller, „Maimuţica Bramburica” de Julia Donaldson, „Cinci minute de răgaz” de Jill Murphy, „Fetiţa şi balonul” de Komako Sakai, „Dincolo de mare” de Tarō Gomi şi „Omida mâncăcioasă” (carte-jucărie) de Eric Carle.
Alături de evenimentul dedicat cărţii „Când vine Crăciunul? 24 de povești de citit împreună în așteptarea Crăciunului”, editura Cartea Copiilor va mai organiza două ateliere pentru cei mici. Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 10:00, scriitoarea Victoria Pătraşcu va face lectura cărţii „Ziua în care a fugit Somnul” şi va organiza activităţi pentru copiii prezenţi, iar de la ora 15:00 scriitoarea Iulia Iordan şi ilustratoarea Cristiana Radu vor desfăşura un atelier creativ pe baza cărţii „Luli şi căsuţa din copac”. Toate evenimentele vor avea loc în Salonul Ion Creangă (nivelul 3.20), din cadrul Pavilionului Central Romexpo.
Toate titlurile din oferta editurii, disponibile la Gaudeamus, vor avea reduceri de 20-30%. Vizitatorii vor putea participa și la tombola Cartea Copiilor, unde vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele cinci premii a câte trei cărți la alegere, expediate gratuit de editură la sfârșitul târgului.
Despre editura Cartea Copiilor
Cartea Copiilor, prezentă de 10 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărți pentru copii de la noi. Cartea Copiilor publică titluri contemporane din literatura pentru copii, deopotrivă română și internațională (Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Andreea Constantin, Eric Carle, Dick Bruna, Astrid Lindgren, Don Freeman, Roger Duvoisin, Elsa Beskow, Julia Donaldson, Arnold Lobel etc.). Nivelul literar ridicat al textelor și valoarea ilustrațiilor, realizate de artiști profesioniști, sunt mijloacele prin care Cartea Copiilor urmărește stimularea creativității, a spiritului critic, dezvoltarea capacității de a gândi liber și formarea unei atitudini deschise și tolerante. Mai multe detalii despre cărțile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.
Detalii Eveniment
Perioada:
22-26 Noiembrie 2017
Ora incepere:
10:00
Ora terminare:
20:00
Orasul:
București