Nu vreau încă să mă culc! Poveste terapeutică pentru copii care trag de timp la culcare sau nu vor să se culce!

La Povestea de Duminică Seara #127 de astăzi îi însoțim pe cei mici în lumea viselor cu Nu vreau încă să mă culc!, o poveste terapeutică de Maria Dorina Pașca.

Povestea este destinată copiilor care trag de timp la culcare, ziua nu le este suficientă pentru joacă şi câteodată pur şi simplu nu vor să se culce.

ζ ♠ ζ

NU VREAU ÎNCĂ SĂ MĂ CULC!

Poveste Terapeutică de Maria Dorina Pașca

– Andrei, e timpul să te culci! – îi spune băieţelului mama sa. Andrei însă este ocupat cu maşinuţele sale şi nici gând să lase joaca.

– Lasă-mă să mă mai joc un pic! – o roagă pe mama.

– Nici vorbă! Chiar şi aşa ai stat mai mult ca de obicei. Hai, repede!

Copilul protestează, dar până la urmă mama reuşeşte să-l culce. Un pupic grăbit de noapte-bună, stingerea, se-nchide uşa. Abia trec câteva minute, Andrei îşi scoate capul:

– Mi-e sete!

– Bine, fugi şi bea ceva, dar repede! – spune mama.

Andrei trece cu pas de melc prin sufragerie. Încearcă să prindă cât mai mult cu putinţă din programul de seară a televizorului.

– Acelaşi circ în fiecare seară!- mormăie tata.

După multă tărăgănare Andrei trece fără poftă în camera sa.

În aceeaşi seară, undeva departe, departe de Andrei şi părinţii săi, spiriduşul Ene se pregătea din nou pentru a veni pe Pământ. După cum ştiţi, spiriduşul Ene presară pe genele copiilor un praf fermecat ca aceştia, vor, nu vor, să adoarmă.

Citeşte şi: Azi e o zi minunată. Poveste cu tâlc de Alin C. Bălășoiu

Dar voi nu ştiţi poate că şi Ene are o ceată de copii. Cei mai mari dintre copiii spiriduşului îl pot ajuta deja în munca sa, iar cel mai mic, un năzdrăvan tare curios îşi bagă nasul peste tot! Tot timpul îl necăjeşte pe Ene să-l ducăşi pe el pe Pământ. Dar degeaba! În seara aceasta s-a hotărât însă ca în taină să-l însoţească totuşi pe tatăl său. După cum ştiţi, Ene cară în spinare un sac mare cu praf-de-somn.

Spiriduşul cel mic varsă puţin praf din sac şi se vâră în el. Direcţia: Pământ!

Ehei! Ăsta da, zbor! Spiriduţă ameţeşte, nu altceva. Ajunşi pe Pământ el părăseşte neobservat sacul. Încă ameteşte. Îşi închide ochii şi se sprijină de un perete. Când îşi ridică ochii, o, vai!, Ene e deja departe, Spiriduţă nu-l mai vede! Dar el nu stăsupărat mult timp.

Dau o raită pe Pamant, tot voi mai avea timp să-l caut pe tata, gândeşte el mulţumit.

– Să vedem acum ce este în camera aceasta.

Şi ştiţi în care cameră a nimerit Spiriduţă? Da, da, în camera lui Andrei!

– Dar ce creatură mai e şi asta?, strigă surprins Andrei. Cine eşti tu? Nu te cunosc! Ce chip haios ai!

– Bineînţeles că nu mă cunoşti!, spune Spiriduţă. Sunt pentru prima oară pe Pământ. Tatăl meu este Ene, cel care aduce somnul.

Îţi recomandăm: 10+ Super Idei de Petrecut Online 10 Minute Speciale cu Copilul

– Atunci cu siguranţă eşti Spiriduţă, nu-i aşa?, se mirăAndrei.

– Aşa e. Am venit să-l ajut pe tata, se laudă Spiriduţă

– Ştii ceva? Mi-ai putea face un mare serviciu. Atât de tare mă plictisesc în patul meu! Dac-ar fi după mine, n-aş dormi niciodată. Dacă n-ar fi prostia cu adormitul, m-aş putea juca mult mai mult. Tu mă poţi ajuta cu siguranţă ca Ene să nu intre niciodată în camera mea.

Spiriduţă e foarte mândru că Andrei presupune că el poate face aşa ceva.

– Bine, bine, spune el milostiv. Ştiu de la tatăl meu că după ce şi-a terminat treaba într-o casă, presară un pumn de praf magic pe prispă pe care voi nu-l vedeţi, doar noi. Dacă n-ar presăra praful, atunci s-ar putea să presare încă o dată praf de somn în ochii cuiva, iar acela ar dormi de doua ori mai mult. În altă parte ar putea să uite şi copilul acela ar sta treaz până dimineaţa. Am în buzunar un pumn de praf magic. Ştii ceva? Am să-l presar aici, în faţa pragului tău.

– Super!, se bucură Andrei. Aşa pot să mă joc cât vreau! Multumesc frumos, dragă Spiriduţă!

– Eu mă duc mai departe să văd lumea, îi spune spiriduşul. Mâine te voi vizita din nou! Distracţie plăcută!

VIDEO. Turul Virtual al Capitalelor Europene cu Rick Steves

Andrei se joacă bucuros cu maşinuţele. Ar avea chef să facă un circuit de concurs, dar îi este teamă să nu–l observe părinţii. Cască, îi lăcrimează ochii, dar el nu bagă în seama. A doua zi dimineaţa, Andrei este foarte palid, are cearcăne sub ochi. Prietenii îl cheamă la joacă.

– Să organizăm un cros!, propune Miki. Andrei se bucură, pentru că-i place să alerge. Oricum vrea să-i arate nesuferitului de Miki care-i batjocoreşte pe cei rămaşi în urmă! E mânios când câştigă Andrei.

– Pe locuri – fiţi gata –start! Se avântă toată ceata.

Dar ce se întâmplă? Unul dintre băieţi se târâie la urmă! Distanţa dintre el şi ceilalţi concurenţi creşte din ce în ce mai mult! Cine este el? Ei, da, Andrei! Atât e de obosit, încât nici nu fuge, ci se târâie ca un melc. Miki e câştigătorul. Râde de Andrei.

Andrei simte parcă picioarele i-ar fi din burete. Se enervează. Nici nu se mai joacă cu prietenii săi. Se duce acasă nervos. Dar nici acasă n-are chef de nimic. După-masă se poate uita la emisiunea pentru copii, dar nici măcar interesantul film de aventuri nu-i poate capta atenţia. Il doare capul, abia îşi poate ţine deschişi ochii. Aşa că seara se culcă mai devreme ca de obicei. După stingere apare din nou Spiriduţă.

– Cum stai? Nici acum nu vrei să dormi? Andrei ar vrea să spună că mai bine doarme, dar se răzgândeşte.

– Bineînţeles că nu vreau să dorm! Aşa de bine a fost azi noapte! Te rog să presari din nou nişte praf de dormit în faţa uşii noastre!

Şi Andrei din nou îşi petrece treaz noaptea. Dar acum, joaca cu maşinutele nu mai este o bucurie. Scotoceşte printre jucării, dar nimic nu-l interesează cu-adevarat.

Îţi recomandăm: 5 Animații Impresionante despre Natura Umană şi Adevăruri Incomode din Societatea Modernă

Mă plictisesc! Nici nu mă simt prea bine, mă dor toate! Nici nu este un lucru atât de rău somnul! Gândeşte în sinea lui. La micul dejun mama îi serveşte felul său preferat de mâncare: musli cu cereale. Numai că Andrei este atât de slăbit de oboseală, încât nu poate ţine lingura. Este nevoit să renunţe la mâncarea sa preferată. După micul dejun iese în parc cu copiii. Lumina îi deranjează ochii.

– Ne jucăm cu mingea?, întreabă copiii. Dar mâinile şi picioarele lui Andrei sunt atât de grele, parcă i-ar atârna nişte bile mari din fier.

– Azi n-am chef, spune cu voce stinsă. Jucaţi-vă fără mine.

– Ce plictisitor mai eşti!, spun ceilalţi copii şi îl părăsesc. Nimeni nu se mai uită la el toată înainte de masă. Andrei doreşte să doarmă.

– Ce prostuţ am fost! Omul nu poate avea chef pentru toate, doar dacă s-a odihnit bine. Doar atunci îl distrează joaca, televizorul. Doar atunci îi cade bine mâncarea. Doar atunci se poate juca cu prietenii.

Între timp, Ene a aflat că Spiriduţă l-a însoţit în taină pe Pământ. Îl caută peste tot, dar nu-l găseşte nicăieri.

– Sper că n-a făcut nici o ispravă neastâmpătatul! gândeşte având o presimţire Ene. In această seară Andrei îl roagă pe Spiriduţă:

– Azi să nu presari praf magic pe prag. Nu vreau să rămân treaz în noaptea aceasta. Mă dor toate, iar copiii nu mai vor să se joace cu mine pentru că sunt prea obosit.

– Nu înţeleg, spune Spiriduţă. Noi, spiriduşii somnului nu dormim niciodată şi totuşi nu suntem obosiţi. Ce interesanţi sunteţi voi, oamenii! Dar, de aceea voi rămâne încă un pic aici, la tine, aş vrea să văd cum adormi.

Citeşte şi: Povestea Omului care Avea Sentimente. Poveste Terapeutică de Barbara Dunlap

Dar lui Andrei i s-au închis deja ochii. Deoarece Spiriduţă n-a mai presărat praf magic, după puţin timp soseşte şi Ene. E fericit când îl vede pe Spiriduţă. E adevărat că îl ceartă, dar nu prea tare. Dar când află că năzdrăvanul cel mic l-a ajutat două nopţi la rând pe Andrei să rămână treaz, atunci îl ia mai serios pe Spiriduţă:

– Noi ne descurcăm fără somn, dar la oameni lucrurile stau altfel. Dacă un om nu doarme destul, se poate îmbolnăvi. Tu ai vrut să-l ajuţi pe Andrei, dar puţin a mai fost să nu-i faci vreun rău. Aşa că acum îl bucurăm. De azi încolo, dacă seara se culcă la prima atenţionare, atunci dimineaţa va găsi sub pernă o surpriză drept recompensă. Dar acum s-o luam din loc. Mulţi copii asteaptă somnul sănătos! Andrei doarme până târziu, aproape până la amiază.

– Ce bine am dormit! Ce foame mi-e! Nemaipo-menit! E soare! Pot merge la ştrand cu prietenii! Când vrea să-şi facă patul, sub pernă gaseşte o bilă nemaipomenită din praf magic.

– Ce minunat străluceşte! Sigur l-am primit de la Spiriduţă! se bucură Andrei. Şi de acum încolo ori de câte ori se culcă repede, fără a bombăni, dimineaţa găseşte ceva surpriză sub pernă. Are deja o colecţie frumoasă de bile din praf magic şi câştigă întotdeauna când se jocă bile cu prietenii.

Sfârşit

ζ ♠ ζ

În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să fii primul care primește povestea direct în căsuța de email abonează-te acum la newsletter

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU