Omul Cel Bun și Stejarul Tinereții. Poveste pentru Copii de Armina Flavia Adam

La Povestea de Duminică Seara #14 de astăzi citim împreună Omul cel bun și stejarul tinereții, o poveste de Armina Flavia Adam şi oferită de Revista Tuş.

ζ ♠ ζ

Omul cel bun și stejarul tinereții

A fost odată ca niciodată, într-un sat uitat de lume și de Dumnezeu, un om bătrân și singur, care cu greu își ducea traiul de la o lună la alta.

Trudise o viață în gospodăria pe care și-o încropise lucrând cu ziua pe la casele sătenilor, însă de-o vreme bătrânețea îl apăsa tot mai greu pe umeri, iar inima îi era tot mai plină de amărăciune.

Abonează-te la Newsletter GOKID!
Îți trimitem Invitații la Evenimente, Newslettere de Weekend și Povestea de Duminică Seara
+ CADOU 

14 Jocuri pentru Dezvoltarea Inteligenței Emoționale

 VREAU! 

Știa că va veni clipa în care va trebui să-și ia rămas bun de la viață, de la privighetorile care îi vesteau primăvara cu glasul sfâșietor, de la mieii care behăiau nedumeriți gustând pentru prima dată firul crud al ierbii, de la pământul pe care călca desculț, cu dragoste nesfârșită pentru toate cele pe care dumnealui, în marea sa milă de oameni, le zămislea.

De însurat, nu se însurase, că de, știți voi mai bine ca mine, că muierilor nu li-s cu trebuință boii săracului! Dar cel mai rău îi părea că nu are și el un urmaș, căruia să-i lase bruma de avere agonistită. Câtă era, puțină, subțire, muncise din greu pentru ea și i-ar fi părut rău să rămână bordeiul lui și petecul lui de pământ necălcate de pasul omului și neîngrijite.

Dimineața se sculă cu gândul să meargă în lume să-și cate un suflet lângă care să-și ducă împăcat zilele, câte i-or mai fi date. Zis și făcut! Își luă o traistă cu de-ale gurii, puse zăvorul la poarta din față, își făcu o cruce și porni la drum.

Citeşte şi: Alchimistul. Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea

Și merse, și merse, trei zile la rând, una ca alta, până o furtună mare se porni din senin. Și unde nu-ncepu a tuna și-a fulgera și pământu-a se clătina din toate încheieturile, ca o casă șubredă, gata să se prăbușească în tină. Și se pornise o ploaie deasă, deasă și rece ca gheața, cum de vreo sută de ani nu mai fusese prin cele părți ale lumii.

Omul nostru gândi că acela trebuie să-i fie sfârșitul și începu a rosti „Tatăl nostru” și-a face mătănii, da de s-o îndura Preasfântul Dumnezeu, în marea sa milă, să-l primească în rândurile celor drepți și buni, că doar în toată viața lui nu făcuse rău nici măcar unei muște.

Și cum stătea el în genunchi cu privirea spre cer, numai ce văzu în fața ochilor un stejar bătrân, bătrân, cam de când lumea și pământul s-au făcut. Avea niște rădăcini groase, pe jumătate ieșite din pământ și o coroană mare și verde, de nu-ți puteai da seama unde începe și unde se termină.

Crezând că i-a pus Dumnezeu mâna-n cap, omul se grăbi să-și puie pielea la adăpost, că era ud leoarcă și cămeșa i se lipise de trup ca scoarța de tulpina copacului. Se înnoptase deja, așa că bătrânul își puse traista sub cap în loc de pernă și adormi buștean. 

Ca și cum n-ar fi fost, urgia se opri și cerul se însenină ca-n miezul zilei. Omul simți o zdruncinătură grozavă și deschise ochii larg. Pentru o clipă i se păru că visează. Stejarul prinsese viață și începuse a-l legăna și a-i cânta așa de duios, cum numai în copilărie mai auzise cândva un cântec din fluier. Se frecă la ochi nedumerit și se ciupi cât de tare putu, să se lămurească de vis era ori ba. Atunci stejarul începu a grăi cu glas molcom:

 – Nu te speria, uncheșule! Dumnezeu te-a trimis sub acoperișul meu, că numai Dumnealui, care-i drept și-ndurător, știe cât ai pătimit și cât bine-ai făcut în viață. Tu culcă-te acum în tihnă, iar dimineață ne-om sfătui și-om hotărî cu mintea limpede ce-i de făcut. Auzind acestea, omul cel bun închise ochii și dormi așa de liniștit, de parcă în pruncie s-ar fi întors și la sânul mamei sale s-ar fi culcat. Când se trezi, se simți plin de putere,  ca și când mulți ani ar fi dormit neclintit.

Citeşte şi: Ce Îi Spunem Copilului în Prima Zi de Şcoală. Ghiozdanul e Pregatit, dar Copilul e Pregătit Emoţional?

Stejarul îl privi cu drag și-i spuse:

 – Eu sunt Stejarul Tinereții. Am fost sădit aici de Dumnezeu, la facerea lumii. Mi-a fost dat a cunoaște toate câte sunt pe pământ și-n cer și-a le gospodări cu dreptate și îngăduință. Cunosc durerea inimii tale și cinstea de care ai dat dovadă în toate zilele de până acum. Am chibzuit îndelung și-am hotărât că dorința ta merită a fi îndeplinită. Dar pentru aceasta, ai de trecut trei încercări.

Fără a sta pe gânduri, omul se învoi. Ar fi dat orice să aibă lângă dânsul un suflet, câte zile mai avea de trăit.

 – Degrabă pornește, om bun! Să nu care cumva să te oprești din drum la odihnă, până nu vei ajunge în Împărăția Tinereții. Acolo-ai să afli ce ai de făcut.

Omul nostru își luă trăistuța cu mâncare și porni spre Împărăția Tinereții. Traversă munți și câmpii, dealuri și poieni, dar tot nu ajunse. Și cu cât înainta mai mult, cu atât mai îndepărtată i se părea.

Să fi trecut așa câteva săptămâni. Omul simțea oboseala în oase și mâncarea i se împuținase de numai pe fundul traistei mai erau câteva firimituri. Apă mai găsise el pe la izvoare, dar de-o vreme nicio apă nu i se mai înfățișase în fața ochilor, iar soarele era tot mai fierbinte și-l ardea pe creștet ca un foc mistuitor.

Ajunse la o pădure mare. Cât vedeai cu ochii, numai copaci cu frunzele arse de soare. Se bucurase degeaba sărmanul om la gândul că va sta oleacă-n răcoare, căci nu se găsea nici urmă de umbră în toată pădurea. Și cum sta el supărat, își aduse aminte de firimiturile de pâine din traistă. Rupse o frunză de brusture și bucuros le înșiră pe ea, de ziceai că cine știe ce ospăț împărătesc îl așteaptă. Dar când vru a le duce la gură, văzu lângă el o furnică uscată, uscată, mai subțire ca firul de păr de slabă ce era și-n spatele ei, vreo douăzeci de puișori, la fel de amărâți. I se făcu milă de dânșii și le dădu ultimele sale firimituri de pâine, gândindu-se că de unde o dată a căpătat, o să-i mai dea Dumnezeu. Furnicile luară în grabă firimiturile și le cărară în mușuroiul lor, de nici mirosul de pâine nu mai rămase măcar. Bucuros c-a putut fi de ajutor, omul merse mai departe.

La capătul pădurii, se întindea un lan mare de grâu, mai mare decât orice lan pe care bătrânul îl văzuse într-o viață de om. În el, spicele erau uscate de tinere și fără bob, deși era deja aproape vremea culesului. Omul tare se mai minună, căci nu mai întâlnise lanuri sterpe până atunci. 

CITEŞTE CONTINUAREA

1
2
Pagina urmatoare
DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU