Ion Creangă nu a fost doar un culegător de folclor, ci a trăit la țară, în mediul în care s-a putut inspira direct din literatura populară, pentru ca ulterior să își poată exprima creativitatea prin basmele şi poveştile lui. Astfel, acestea portretizează cu farmec spiritul dar și însușirile literare ale poporului din mediul rural al vremii.
Odată plecat la oraș, Ion Creangă își amintea cu nostalgie vremurile petrecute la țară, izvor al operei sale capitale Amintiri din copilărie:
„Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire.”
Păcală este cel mai cunoscut erou al snoavelor populare româneşti. Portretizat câteodată cu o mască de simplitate și ignoranță, de cele mai multe ori îi descoperim în literatura populară istețimea și umorul, dar și îndrăzneală în raportul cu autoritatea.
La Povestea de Duminică Seara #162 îți aducem povestirea Păcală, de Ion Creangă.
Citește și: Acul şi barosul. Povestire cu învățătură, de Ion Creangă
PĂCALĂ
de Ion Creangă
Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă:
– De unde eşti, măi creştine?
– Ia din sat de la noi, răspunse Păcală.
– Din care sat de la voi?
– Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.
– Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l ştiu.
– Ei! cum să nu-l ştii; e satul nostru, şi eu de acolo vin.
– Nu aşa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moşie este şi cum îi botezat?
– Doamne! da’ nu ştii că moşiile sunt boiereşti şi asta-i a cuconului nostru, ce şede la Bucureşti? Iar satu-l botează popa într-o căldăruşă cu apă, cum îi scrie lui în cărţi.
Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă! aista-i chiar Păcală.
– Dar cum te cheamă pe tine?
– Iaca! ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!
Negustorul începu a-şi face cruce ca de naiba şi iar îl întrebă:
– Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?
– Iaca aşa: vino! u! mă! răspunse Păcală.
Negustorul începu atunci a râde şi zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:
– Dar ce bucate se fac acolo la voi?
– Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Păcală.
7 Locaţii Minunate Încărcate de Istorie de Vizitat în Familie lângă București
– Înţelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.
– D-apoi de care bucate mă-ntrebi?
– Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz şi altele.
– Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Păcală.
– Nu te-ntreb de înălţime, că doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aş voi să ştiu ce feliu este la voi grăuntele orzului.
– Să-ţi spun, dacă nu ştii, zise Păcală. Grăuntele orzului este lungăreţ, îmbrăcat c-o coajă cam gălbie şi c-o ţapă în vârf.
– Bine, ştiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, că aş voi să cumpăr şi eu.
– De! nu ştii dumnia-ta ce fel? Unul dă grâul ori orzul, şi altul îi dă bani: galbeni, napoleoni ori altăceva.
– Nu mă-nţeleseşi nici asta; eu te-ntreb: cum se dă?
– Bre! Nici asta n-o ştii. Să-ţi spun eu: iei baniţa ori dimerlia şi pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeţii o razi ş-o torni în sac, pe urmă iarăşi o umpli şi tot asemine faci.
6 Board Games antrenante de jucat in 15 minute in cel puțin 2 jucători de minim 8 ani
– Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce eşti!
– Dar ce fel mă-ntrebi? zise Păcală.
– Cu ce preţ se vinde chila ori baniţa; câţi lei?
– Aşa cum te-nvoieşti; şi câţi lei dai atâta iei.
Negustorul, supărat, îl mai întrebă:
– Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
– U! hu! este badea Muşat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman şi alţii.
– Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare decât toţi la voi în sat?
– Cine-i mai mare? Badea Chiţu; el este mai nalt decât toţi; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umărul său.
– Bre! proastă lighioaie mai eşti! Nu te-ntreb aşa.
– Dar cum? zise Păcală.
– Eu îţi zic: pe cine ascultaţi voi aici în sat?
– I! ha! auzi vorbă! Ascultăm pe lăutarul moş Bran; când începe să cânte, tot satul stă cu ochii şi urechile ţintă la el.
– Nu zic aşa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.
– Ei, cum?
– Eu te-ntreb de cine aveţi frică aici în sat mai mult.
– Văleu, maică! Ia, de buhaiul lui moş popa, mare frică mai avem, mămulică. Când vine sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoşat, de gândeşti că e turbat; când începe să mugească, sparie chiar şi copiii din sat.
– Mă! da’! ce namilă de om eşti tu? Nu cumva eşti vrun duh rău, frate cu Mează-noapte sau cu Spaima-pădurei?
– Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă priveşti? Ce? Nu mă vezi că-s om ca şi dumniata: cu cap, cu ochi, gură, nas, mâni şi cu picioare, mă mişc şi mă uit ca toţi.
– Aşa te văd şi eu, dar ai minte şi simţire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zău: aveţi butnari sau dogari în sat la voi?
– Avem.
– Na cinci bani, şi du-te să-ţi puie doagele ce-ţi lipsesc.
Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale.
Sfârșit
ζ ♠ ζ
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să primeşti şi tu recomandările noastre, abonează-te la Newsletterul Gokid!
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare.
