Piață Țărănească de Rusalii la Muzeului Țăranului Român | 18-20 iunie

18-20 Iunie 2021
București

Asociația Urban Events organizează Piață Țărănească de Rusalii, în curtea Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 18-20 iunie 2021. Accesul se face prin Monetăriei nr. 3 și intrarea este liberă!

Cu ocazia Moșilor de Vară, meșteri populari, producători și artizani dar și colecțonari din toate zonele țării vin la târg cu oale de ceramică de Corund, obiecte din lemn pentru gospodărie de la Băbeni, ceramică pictată cu motive tradiționale, icoane pe lemn și pe sticlă, țesături și costume populare din Muscel, Mehedinti, Ținutul Pădurenilor, Banat, Rupea, Teleorman, Gorj, Maramureș, Prahova, covoare și podoabe tradiționale, zgărdane, împletituri, jucării croșetate și din pânză, genți și bijuterii din piele, îmbrăcăminte din lână împâslită, plante de leac și săpunuri naturale.

Intrucât pe 24 iunie sărbătorim Sânzienele și Ziua Internațională a Iei meșterițele se vor întrece să aducă cele mai frumoase ii cusute peste an. Nu lipsesc nici iile de colecție , adunate din toate zonele etnografice ale țării.

Colecționarii mai aduc cu ei mobilier țărănesc , lăzi de zester, unelte, blidare, roti de car, ceramică , dar și porțelanuri de manufactură, lămpi, carte, timbre, monezi, ceasornice, mobilier de epocă, bijuterii și fel de fel de obiecte vechi , cu povești pe măsură.

Scriitorul Stelian Tănase vă așteaptă sâmbătă și duminică la povești și autografe despre ultima sa apariție, “ Moartea unui dansator de tango” ediția a II-a.

Copii se pot bucura de atelierele de creativitate susținute de Maria Dumitru (atelier de olărit) și Asociația Zonta (atelier de pictură pe ceramică și tehnica șervețelului, atelier de împâslit lână, expoziție de costume populare) .

La piață se pot găsi: fructe și legume proaspete de la “ Niște Țărani”, cozonaci și prăjituri de casă , turtă dulce și miere, zacuști, dulcețuri, sirop de cătină și limonadă cu miere, baclavale și kataif, siropuri și legume de sezon de la Cămara din Itești, țuici bio de la Cuca, sucuri naturale, trandafiri de dulceață , plante aromatice si arbuști de la www.sanatatedinplante.ro, brânzeturi proaspete de la Teleorman.

Bucătarii sunt pregătiți cu sărmăluțe, gulaș, ghiveci țărănesc, pulpe de pui la ceaun cu mujdei, ciorbiță dulce de pasăre cu găluște, bulz, frigărui, păstrăv, lipii.

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm îmbrăcați cu straie de sărbătoare la Târgul de Rusalii din curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, prin Intrarea Monetăriei, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 10, 00 și 18, 00!

Detalii Eveniment

Perioada:
18-20 Iunie 2021

Ora incepere:
10:00

Ora terminare:
18:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Muzeul Țăranului Român

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Şoseaua Kiseleff nr 3

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL