Povestea lui Februarie. Poveste de Claudia Groza Lazăr

La Povestea de Duminică Seara #51 de astăzi citim Povestea lui Februarie de Claudia Groza Lazăr.

Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate (ex: zdrenţuite) şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).

–

ζ ♠ ζ

–

POVESTEA LUI FEBRUARIE

–

Norii stăteau agăţaţi pe cer precum bezelele din albuş de ou pe tortul pregătit pentru aniversare. Păreau plictisiţi. Dintr-o dată, razele soarelui au apărut după cortina albastră a cerului şi le-a ţinut companie. Râsetele lor zglobii se auzeau până departe. Apele au început să se dezgheţe. Pământul primea cu sete apa topită.

Februarie deschise fereastra şi se bucura să vadă natura aşa plină de viaţă.

– Bună dimineaţa, vecine.
– Salutare, salutare. Frumoasă zi este azi.
– Aşa este. Te aştept la petrecere mâine seară, spuse Februarie.
– Cu mare drag. Vine 29?
– Da, soseşte.

An de an, cei 28 de prieteni făceau o petrecere de neuitat la cabana lui Februarie. Povesteau, găseau soluţii la diferite probleme, şi nu în ultimul rând se jucau. Jocurile şi joaca le dădeau energie şi putere pentru a face fapte bune.
Soneria întrerupse discuţia lui Februarie cu vecinul.

[continuare]

– M-am gândit că ai nevoie de ajutor şi m-am grăbit spre tine, spuse un prieten, în timp ce păşea în casă.
– Bine ai făcut! Februarie se întoarse spre el şi-l îmbrăţişă.
Au pregătit vesela. Au aerisit încăperile şi au scuturat covoarele. Apoi, au mers la cumpărături.
Ce bine e să ai prieteni! Totul merge mai uşor în doi.
Daaa… bineînţeles.
Ziua petrecerii a sosit. Baloanele erau umflate. Fructele tronau în fructiere. Februarie avea emoţii. Astăzi, sosea de departe, prietenul lui special, 29. Prietenii au început să apară unul câte unul.

Îți recomandăm: 8 Super Excursii de Weekend În Familie la Mai Puţin de 200 km de Bucureşti

– Sunt tare curios ce ne va mai povesti 29.
– Îl admir pentru curajul lui de a străbate lumea.
– Are un suflet frumos. Zâmbetul şi bunătatea lui sunt de neegalat.
Melodia soneriei a înterupt brusc discuţia. 29 stătea în prag, cu braţele pline de cadouri.
– Bine v-am găsit, dragii mei prieteni.
– Bine ai venit! Mare se face dorul de tine.
29 este un prieten ce vine la Februarie o dată la patru ani. Anul în care soseşte în vizită se numeşte bisect.
– Ce mai este nou în vieţile voastre? aruncă 29 întrebarea.
– Încercăm zi de zi să îţi urmăm exemplul. Să facem lucruri folositoare pentru cei din jur, rosti un prieten.
– Şi? Reuşiţi?
– Nu atât de bine ca tine, dar nu ne dăm învinşi, adăugă un altul.
– Prieteni, important este să nu renunţaţi, afirmă 29. Oamenii din jurul nostru au nevoie de foarte puţin uneori.
– Cum adică? Fiecare are nevoie de soluţii, de bani, de mâncare.
– Aşa credem noi, dar de fapt, căutăm un zâmbet, o îmbrăţişare, un compliment, o încurajare. Eu asta dăruiesc în întreaga lume.
– Ah… atât de puţin şi de fapt atât de mult… şopti un prieten.
– Exact. Prietenia este de fapt o comoară. Prietenii sunt pietre preţioase. Fiecare este unic şi frumos în felul său. Pentru a reuşi avem nevoie de ambiţie, dar şi de zâmbetul unui prieten care să ne încurajeze că suntem pe drumul corect. Important este să nu fim zgârciţi în a oferi timp oamenilor dragi, dar şi celor necunoscuţi.
– Mulţumim că ai venit. Ne-ai lipsit, spuse Februarie.
– Ne era dor de tine şi cu venirea ta, am câştigat timp pentru a dărui mai multă dragoste, mai multe zâmbete, mai multe îmbrăţişări prietenilor.
Armonia, zâmbetele, amintirile s-au împletit cu dor.

Citește și: Ruşinea la Copii. Cum Apare Starea de Jenă sau Penibil şi Ce Putem Face pentru Copii

Aşadar, Februarie are 28 de prieteni minunaţi, şi o dată la patru ani, primeşte vizita lui 29, un prieten special, care oferă tuturor bucuria de a petrece timpul împreună şi de a învăţa sau reînvăţa ce înseamnă PRIETENIA.
Aveţi grijă de prietenii voştri şi nu încetaţi să vă faceţi noi prieteni, oferind puţin, dar de fapt atât de mult: un zâmbet, un compliment, o îmbrăţişare.

13. Povestea fraţilor Ianuarie şi Gerar

Zăpada scârţâia sub tălpile zimţate ale bocancilor. Drumul era plin de confetti. Beculeţele ce au împodobit copacii, magazinele, gardurile, se stingeau unul câte unul. Soarele ieşea din când în când la plimbare pentru a-şi dezmorţi razele vesele. Uneori era adormit şi morocănos. Alteori era atât de bucuros şi jucăuş cu feţele oamenilor veseli.
Bătrânul Ianuarie, a ieşit să îşi scuture plapuma. Era tare zgribulit.
– La mulţi ani, Ianuarie!
– La mulţi ani vrăbiuţă.
– De ce eşti atât de supărat?
– Fratele meu geamăn Gerar, nu face nimic. De-abia aştept să treacă zilele.
– Dar de abia au început să îţi alunece filele. Eşti proaspăt. Eşti primul în an dintre toate surorile tale. Unde îţi este doza de optimism? întrebară trişti norii, ce se adunaseră în preajma lui Ianuarie.
– Ajutor, ajutooor… se auzi un strigăt răguşit, când mai tare, când amorţit.
– Cine este?, ciriciripcirip….
– Gerar, fratele meu, şi Ianuarie se întoarse rapid pe călcâie şi pătrunse în colibă.
– Alungă aceste furnici de pe mine…. ia-le… striveşte-le…. mi-au stricat somnul.

Vezi și: 5 Romane de Jules Verne în Desene Animate Dublate în Română

– N-ai decât să le suporţi. Tu eşti vinovat, deoarece ai mâncat în pat. Ele au grijă de familiile lor, nu ca tine, puturos, de s-a făcut gaură sub tine.
– Ei lasă-mă! E suficient ceea ce faci tu. Nu vreau să te încurc.
– Bine. Vom face o listă, pe zile, şi fiecare are sarcini de îndeplinit. E mai bine aşa? îngăimă Ianuarie.
– Off… dar morocănos mai eşti! şi se întoarse pe partea cealaltă şi adormi la loc.
Norii s-au supărat auzind sforăiturile lui Gerar.
– Îi venim noi de hac. Este musai să-l scoatem din starea d elene ce l-a cuprins.
Nici nu au terminat de gândit, şi fulgi mari de nea, ca bucăţile de vată de zahăr au început să danseze din cerul albicios, precum spuma laptelui.
– Frate dragă, a sosit gerul Bobotezei, grăi Ianuarie.
– Ei, şi? Care e problema?
– Este rândul tău să sufli vânt rece… natura te cheamă. Pământul are nevoie de tine.
Cu plapuma în spinare, cu un ochi închis, târându-şi picioarele, Gerar suflă din uşa colibei. Apoi, se întoarse la locul său călduros, prinzând în mers un covrig primit la colindat de la Decembrie.
– Îţi vei lua răsplata pentru lenea asta, şopti printre dinţi Ianuarie.
Plănuise cu vrăbiile să facă hărmălaie la semnul său. Întredeschise uşa, făcu uşor cu ochiul şi vrabia şefă a dat tonul.
Agitaţie, ciripituri, aripi lovite de ferestre. Speriat, Gerar a sărit din pat, îndreptându-se direct spre uşă. Cum era îngheţat numai în porţiunea din faţa colibei, a alunecat.
– Văleu, văleu, văleleu….
– Ce ai păţit frate drag?
– Mi-am rupt piciorul. Vaai. Ce durere!
– Dragul meu frate, de acum înainte să scapi de lene şi să îţi îndeplineşti aşa cum se cuvine sarcinile. Fiecare om are rostul său pe pământ. Nu le pot face eu pe toate, iar tu să le primeşti de-a gata.

De atunci, Ianuarie şi Gerar au liste cu ce trebuie să facă fiecare. A doua lună de iarnă, puţin mai tristă decât surata Decembrie, ne îndeamnă la lectură, cumpătare, plimbări în aer rece şi curat suflat de Mândra Iarnă, mătuşa lunilor Decembrie, Ianuarie – Gerar şi Februarie.