Povesti dulci. Atelier creativ de povesti si prăjiturele care ne cresc încrederea și alungă fricile

Sâmbătă 11 Martie 2023
București

Încă de mici, copiii adoră să asculte povesti! Fie că sunt cu prinți și prințese, cu supereroi sau amintirile din copilărie ale părinților, ei savurează fiecare ocazie de a afla noi întâmplări. În primii ani de viață poveștile sunt una din principalele surse de educație. Cei mici învață ce este curajul, sinceritatea, înțelepciunea, precum și alte valori importante. Tot astfel intră pentru prima dată în contact cu ideea de bine și rău, învățând cum să distingă între ele.

La Casa cu Rost am învățat că prin povesti clădim caractere puternice și creștem stima de sine și încrederea în forțele proprii. De aceea, am conceput un nou atelier, care are atât această componentă de dezvoltare personală, cât și una practică. Astfel, în timp ce Adela Ioana, psiholog ne va purta pe tărâmuri de basm, mânuțele vor fi ocupate cu prepararea biscuiților, unul din deserturile preferate ale copilăriei.

Copiii vor realiza în cadrul atelierului o rețetă simplă și sănătoasă pentru o gustare dulce binevenită oricând. Folosim doar ingrediente naturale, îndulcitori potriviți pentru copii, unele cu certificare bio.

Beneficiile atelierului de Povesti dulci

  • copiii vor asculta basme educative, iar apoi vor discuta ideile principale
  • micuții își vor diversifica astfel vocabularul și își vor stimula imaginația
  • atelierul dezvoltă creativitatea, îndemânarea și motricitatea
  • copiii învață să pregătească un desert delicios și sănătos
  • participanții vor afla cum să aleagă alternative de gustări potrivite pentru vârsta lor
  • cei mici își vor îmbunătăți abilitățile sociale interacționând cu ceilalți participanți
  • activitatea contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale
  • părinții vor primi pe email rețeta de biscuiți
  • copiii se vor bucura de o gustare făcută chiar de ei, alături de noii prieteni de la atelier

Cost atelier: 80 de lei
la final vor pleca acasă cu biscuiții realizați de ei la atelier, cu trei povești terapeutice si fișe care vor contribui la dezvoltarea lor emoțională și socială.

Unde? Casa cu Rost, Str. Traian 168, Bucuresti

Te poți înscrie achitând biletul ONLINE

Te așteptăm cu drag!

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 11 Martie 2023

Program:
De la 18:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL