Târg de Crăciun 2022 la Muzeul Țăranului Român

16-18 Decembrie 2022
București

Asociaţia Kogaion 115 vă invită la Muzeul Naţional al Ţăranului Român în perioada 16 – 18 Decembrie 2022, între orele 10.00 și 18.00, la Târgul de Crăciun din curtea interioară a muzeului, din strada Monetăriei, Nr. 3. Intrarea este liberă!

În preajma sărbătorii Crăciunului bucureștenii sunt așteptați de producători cu preparate din cele mai gustoase din gastronomia tradițională: cârnați țărănești și afumături din carne de porc, brânzeturi proaspete și maturate din lapte de capră, oaie sau de vacă, diferite tipuri de zacuscă, cozonaci bucovineni, prăjituri făcute după rețetele bunicelor din Maramureș, turtă dulce, miere de mană și șerbeturi, palincă de gutui și țuică de prune, vinuri, sucuri de cătină și mere, fructe păstrate cu grijă în pivnițe, baclavale și plăcinte.

Meșteri populari vor expune tot ceea ce au lucrat peste an: măști populare, podoabe tradiționale, ii, fețe de masă brodate și covoare țesute la război, icoane pe lemn și pe sticlă, pristolnice, cojoace și bundițe din blană, mic mobilier din lemn sculptat, ceramică pictată cu motive tradiționale. Artizanii prezenți la târg aduc coronițe, globuri și decorațiuni de Crăciun, ornamente de pom, jucării croșetate, felicitări și ilustrații de iarnă pictate manual, tablouri confecționate din fir aurit, bijuterii unicat din argint, cosmetice naturale și uleiuri de lavandă, împletituri din lână, genți și accesorii din piele. Toate acestea, cât și antichitățile țărănești ce nu vor lipsi de la târg, sunt opțiuni pentru daruri cu totul deosebite de Crăciun.

Bucătarii vor ademeni în fiece zi vizitatorii cu delicioase mâncăruri calde: varză călită cu jumări, sarmale cu carne și de post, ciolan în sos de vin, ardei umpluți. Pentru sâmbătă și duminică va fi pregătit borș de pește la ceaun, păstrăv la grătar și saramură de crap.


 RECOMANDARE

Detalii Eveniment

Perioada:
16-18 Decembrie 2022

Ora incepere:
10:00

Ora terminare:
18:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Muzeul Țăranului Român

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Şoseaua Kiseleff nr 3

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL