Târg de Florii la Muzeul Taranului Roman | 26-28 aprilie 2024

26-28 Aprilie 2024
București

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. Cu această ocazie, Muzeul Național al Țăranului Român își așteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să sărbătorim alături de meșteri vechi, care și-au dovedit iscusința de-a lungul timpului și care duc mai departe tradiția meșteșugului lor: încondeietoare, iconari, țesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari, rudari.

De vineri, 26 aprilie, până duminică, 28 aprilie 2024, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să tocmiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Șosea.

Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri.

Continuăm să sprijinim, ca în fiecare an, câteva școli, fundații, asociații, organizații, care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copiii cu dizabilități și acordă ajutor pentru categoriile defavorizate.
Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei.

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

Despre Florii

În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce pește. Merg la biserică ducând flori și se întorc ducând mâțișori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie și o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuințări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, așa va fi și de Paște. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunțească) la fel ca pomii aflați în floare. Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)

📍Muzeul Național al Țăranului Român – Vezi pe hartă/traseu

TOATE EVENIMENTELE


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Sursa: https://www.facebook.com/events/1489191101955313/1489191105288646/

Detalii Eveniment

Perioada:
26-28 Aprilie 2024

Ora incepere:
10:00

Ora terminare:
18:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Muzeul Țăranului Român

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Şoseaua Kiseleff nr 3

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL