Targ de Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Muzeul Satului

27-29 Iunie 2014

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 27 – 29 iunie 2014, între orele 09.00 – 19.00, la Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

tg petru-si-Pavel-micEvenimentul face parte din tradiţia Muzeului Satului şi este organizat din dorinţa de a redescoperi şi reînvia valorile satului românesc şi ale vechilor târguri din trecut, reunind la Muzeul Satului meşteri şi creatori populari din diferite zone etnografie ale ţării, continuatori ai tradiţiilor populare româneşti.

Tradiţiile legate de această sărbătoare sunt valorificate într-un program atractiv în care sunt incluse demonstraţii meşteşugăreşti, expoziţii şi proiecţii de film, momente muzical-coregrafice, târg cu meşteri dar şi gastronomie tradiţională specifică perioadei, precum şi produse bio.

Vă invităm să fiţi alături de noi în aceste trei zile, timp în care veţi descoperi cum petreceau sătenii altădată, La şezătoarea meşterilor populari –  Medalion de meşter popular – Gheorghe şi Maria Iorga, Horezu, Vâlcea,  care au fost şi sunt Poeţii condeieri din satele Banatului, cu Aurora Mândroane, muzeograf – Muzeul Satului Bănăţean, Timişoara.

Să prepari o pâine…nu este greu. Dar să o faci cu cântec…ne învaţă cei din Izvoarele- Centrul Cultural Izvoarele, Prahova care ne-au pregătit un moment special. Şi pentru că ne referim la trecut, vom asculta şi Cântări din satul de altădată, interpretate de Bogdan Simion – cobzar.

La zile speciale…momente speciale. Astfel, sâmbătă, 28 iunie, vă invităm la Hora satului, alături de elevii Şcolii de Dans popular românesc Larisa şi Marin Barbu; să încingeţi o suită de hore şi sârbe alături de  ansamblurile folclorice invitate la eveniment.

Actorul Alexandru Nicolae Mihai vă promite câteva momente inedite, timp în care vă va spune câteva Snoave, glume, ghicitori iar actorul Paul Buţă ne incită la un mic dar curios moment – Cu măştile … la taifas!

Dacă teatrul nu v-a fost suficient, vă invităm să vizionaţi expoziţia de fotografie Rogojel – tradiţii în tranziţie a lui Lucian Munteanu, găzduită în Şura Bancu, în apropierea scenei Dumitra.

Pe un picior de plai… într-un sat de rai… cu Ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani, coordonat de prof. Maria Murgoci, ansamblu ce ne umple, de fiecare dată, sufletele cu mândrie şi dragoste de cântec străbun.

Corul Regal şi Fanfara Militară a Jandarmeriei Române vă transpun în altă epocă, alături de Acordurile muzicale dăruite dumneavoastră de către Adrian Drăgoescu şi

Andrei Theodoru.

Cunoscutul muzician Adrian Naidin vă cheamă la o Întâlnire muzicală estivală specială în zi de duminică, începând cu ora 14.30, pentru a vă reaminti în cântecele sale, de frumuseţea satului românesc.

Mergem să culegem Flori de Romanaţi,  alături de membrii ansamblului folcloric din Dobrosloveni, Olt, apoi… ne pregătim să jucăm sârba pe loc, anunţaţi fiind că azi e joc la noi în sat şi nu este rost de stat, mai ales atunci când, cu mic, cu mare, strigăm :Cântă lăutare…îndemnaţi fiind de către Alin Suceveanu, Vasi Cărăbuţ, Raluca Constanţa Burcea şi Narcisa Băleanu.

Vă invităm să ne fiţi alături în aceste zile, între orele 09.00 – 19.00, cu chef de cântec, dans şi plimbare, pe uliţele Muzeului Satului.

În aceeaşi perioadă, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” va avea loc şi Festivalul Culturii Thailandeze, între orele 16.00 – 19.00.


          Vineri, 27 iunie, la ora 17.00, sunteţi invitaţi la ceremonia de deschidere a festivalului, urmată de un spectacol cultural thailandez. Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 – 19.00, sunteţi aşteptaţi să cunoaşteti o mică parte din cultura Thailandei: pe platoul de la intrarea principală in muzeu veţi putea admira expoziţia de fotografii ce înfăţişează scene şi peisaje din mirifica Thailandă, în curtea gospodăriei Stăneşti veţi putea afla câteva din secretele artei sculpturii în fructe şi legume şi veţi putea achiziţiona produse cu specific thailandez, iar la Pavilionul de vară veţi putea gusta preparate gastronomice specific thailandeze, pregatite de bucătarul thailandez Chaiyasith Srichom, bucătar şef la Roberto’s – Athenee Palace Hilton.

Iar pentru că Thailanda nu înseamnă doar gastronomie sau peisaje frumoase, de la ora 17.00, la scena Dumitra vă invităm la un spectacol de dans traditional thailandez susţinut de un grup de 10 dansatori profesionişti ai Institutului de Artă a Spectacolului de pe lângă Ministerul Culturii Thailanez, acompaniaţi de de 2 muzicieni thailanezi ce vor interpreta un amestec de muzică tradiţională thailaneză şi contemporană.

În ziua de duminică, 29 iunie 2014, toţi cei ce poartă numele de Petru, Petruţa, Paula, Paul au acces gratuit în Muzeu, cu buletinul la purtător!

Pe această cale, le urăm un călduros „La mulţi ani”!

Programul Targului

Vineri, 27 iunie

13.00  Bun venit!

15.00  Meşteri populari … la şezătoare!

            În medalion…  olari în familie – Gheorghe şi Maria Iorga – Horezu, Vâlcea  

            Poeţii condeieri din satele Banatului  

            Invitat – Aurora Mândroane, muzeograf – Muzeul Satului Bănăţean, Timişoara

            Frământatul pâinii… cu voie bună şi cânt

            Grupul folcloric al Centrului Cultural Izvoarele, Prahova  (Gospodăria Moişeni)

16.00  Cântări din satul de altădată

Bogdan Simion – cobzar    (Gospodăria Moişeni)

13.00 – 14.00   La războiul de ţesut – atelier interactiv Coordonator – Rozica Miclescu, Vălenii de Munte, Prahova 

  13.00 – 19.00    Târguieşte – oale, străchini, măşti, mărgele, bucate tradiţionale, miere, pâine, cozonaci şi bragă

12.00 – 19.00    FESTIVALUL THAILANDEZ

Sâmbătă, 28 iunie

12.00  Hora satului

Şcoala de dans popular românesc Larisa şi Marin Barbu

12.30  De iarmaroc… versuri de Păstorel Teodoreanu

Actorul Alexandru Nicolae Mihai, Mario Dumitraşcu

            Marin Preduşel – rapsod popular 

13.00  La târgul de vară…

Ansamblul Hora al Comunităţii Evreilor – Bucureşti

            Coordonator – Gabriela Bucăţică

            Dansuri rome … Grupul Romnori – Brăila       

Coordonator – prof. Maria Cornea

13.30  Mândră este Vrancea mea!

Ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani

            Coordonator – prof. Maria Murgoci

14.00  Snoave, glume, ghicitori… şi surprize!

            Actorul Alexandru Nicolae Mihai

15.00  Rogojel, tradiţii în tranziţie

Expoziţie de fotografie (Şura Bancu) Lucian Munteanu               

9.00 – 19.00 Târguieşte – oale, străchini, măşti, mărgele, bucate tradiţionale, miere, pâine, cozonaci şi bragă

Zarvă mare cu actorul Alexandru Nicolae Mihai

12.00 – 19.00            FESTIVALUL THAILANDEZ

Duminică, 29 iunie

 

12.00  Corul Regal     (Biserica Dragomireşti)

            Dirijor – Răzvan Rădos

12.30  Fanfara Militară a Jandarmeriei Române

            Dirijor – George Preda

13.00  Măştile… la taifas!

Actorul Paul Buţa – Galaţi  

13.30  Cântă lăutare

Alin Suceveanu, Vasi Cărăbuţ, Narcisa Băleanu, Raluca Constanţa Burcea

14.30  Întâlnire muzicală estivală cu Adrian Naidin

15.00  Acorduri muzicale

Adrian Drăgoescu şi Andrei Theodoru

15.30  Ansamblul folcloric Flori de Romanaţi – Dobrosloveni, Olt

            Director – Lucian Stroe

9.00 – 19.00 Târguieşte – oale, străchini, măşti, mărgele, bucate tradiţionale, miere, pâine, cozonaci şi bragă

            Zarvă mare cu Actorul Alexandru Nicolae Mihai

12.00 – 19.00            FESTIVALUL THAILANDEZ

Detalii Eveniment

Perioada:
27-29 Iunie 2014

Ora incepere:
00:00:00

Ora terminare:
00:00:00

Orasul:

Detalii Locație

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Județ:
București

Oraș:
București

Adresa:
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, Şos. Kiseleff nr. 28-30

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL